boinic [At: VARLAAM, C. II, 19 / Pl: ~ici / E: vsl бойникъ] (Înv) 1 sm Luptător. 2 sm Gladiator. 3 sm Atlet. 4 a Puternic. 5 sm (Reg) Bătăuș.

†BOINIC sm. Bucov. 1 Luptător, atlet, gladiator ¶ 2 Bătăuș: aista-i ~ul satului (RV.-CRG.) [sl.].

bóĭnic m. (vsl. boĭnikŭ, sîrb. bojnik, luptător [d. boĭ, luptă], de unde și ung. bajnok, luptător, bojnyik, tîlhar. V. războĭnic). Vechĭ. Rar azĭ. Atlet, pehlivan, luptător (Negustoriĭ care se duceaŭ la Galațĭ cu căruțele aveaŭ tocmițĭ boinicĭ ca să-l apere de tîlharĭ). Fig. Bătăuș, scandalagiŭ: ajunsese boĭnicu satuluĭ!

boinic (boinică), adj. – (Înv.) Războinic, viteaz. Sl. bojnikŭ, de la boji „război”, cf. sb. bojnik (DAR).

BOINIC s. v. gladiator, luptător, războinic.

boinic s. v. GLADIATOR. LUPTĂTOR. RĂZBOINIC.

BOINIC s. m. (Mold., ȚR) Luptător, atlet, gladiator. A: [Împăratul] avea un boinic, … om mare și vîrtucios. VARLAAM. Tiranul puse nește boinici să-l giunghe cu cuțîtele. DOSOFTEI, VS. ◊ (Adjectival) Ucise crai boinici. DOSOFTEI, PS. Într-acel turnu fiind mulți eghipténi boinici sau luptători. NCCD, 380. B: (Adjectival) Și cel boinic nu va mîntui sufletul lui. BIBLIA (1688). Etimologie: sl. bojnikŭ. Cf. scr. bojnik, idem, bg. bojnik „o pasăre răpitoare”, rus. bojnik „pescar care pescuiește cu ostia”. Vezi și boiniță.