bóĭnic m. (vsl. boĭnikŭ, sîrb. bojnik, luptător [d. boĭ, luptă], de unde și ung. bajnok, luptător, bojnyik, tîlhar. V. războĭnic). Vechĭ. Rar azĭ. Atlet, pehlivan, luptător (Negustoriĭ care se duceaŭ la Galațĭ cu căruțele aveaŭ tocmițĭ boinicĭ ca să-l apere de tîlharĭ). Fig. Bătăuș, scandalagiŭ: ajunsese boĭnicu satuluĭ!