15 definiții pentru birău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

birắu sm [At: (a. 1660) IORGA, S. D. XII, 280 / V: -rac2 / Pl: ~ăi / E: mg biró] (Îrg) Primar rural Si: (Buc) vornic, (Ban) chinez, jude Cf pârcălab, vătăman.

BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. biró.

BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. bíró.

BIRẮU, bir ăi, s. m. (Transilv., învechit) Primar (la sat); judecător (comunal). Vine-o carte-mpărătească La birău să o cetească. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11 2.

BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar (la sat). – Magh. bíró.

BIRĂU s. n. 1. (Trans. SV) Judecător. Prin cine să face giudecată strîmbă? „Prin biraiele ceale strîmbe”. PP, 86r. 2. (Trans. SE) Primar. TI (gl.). Etimologie: magh. bíró. Cf. chinez, jude (2); funogiu. substantiv neutru

birău m. 1. Tr. primar sau judecător: hai leliță în satul meu, că nu-i popă nici birău POP.; 2. Mold. mai marele cioplitorilor de sare la ocnă: fată de birău, fă pe placul meu POP. [Ung. BIRÓ, judecător].

birắŭ m. (ung. biró). Trans. ș.a. Primar rural. Mold. Șef de șalgaĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

birắu (înv., reg.) s. m., art. birắul; pl. birắi, art. birắii

birău s. m., art. birăul; pl. birăi, art. birăii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BIRĂU s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, primar, șef, vătaf.

birău s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. PRIMAR. ȘEF. VĂTAF.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

birắu (birắi), s. m. – (Trans.) Primar. – Var. birac. Mag. biró (Cihac, II, 482; Gáldi, Dict., 107), de unde provin și sb., cr., slov. birov. – Cer. birăiță, s. f. (primăriță); birăie, s. f. (primărie).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

birắu, birăi, (bdirău, birai), s.m. – (reg.; înv.) 1. Primar rural. Jude comunal: „De popă și de bdirău / Tătă lumea grăie rău” (Memoria, 2001: 101). 2. Conducător, șef, vătaf. ♦ (onom.) Birăușu, poreclă în Bârsana (Lenghel, 1979: 132). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din magh. biró „judecător, magistrat; primar” (Cihac, Gáldi, DER, MDA).

birắu, birăi, (bdirău, birai), s.m. – 1. Primar rural. Jude comunal: „De popă și de bdirău / Tătă lumea grăie rău” (Memoria 2001: 101). 2. Conducător, șef, vătaf. ♦ Birăița, supranume în Moisei (Coman 2004: 37); Birăușu, poreclă în Bârsana (Lenghel 1979: 132). – Din magh. biró (Cihac, Gáldi, DER, DEX).

Intrare: birău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • birău
  • birăul
  • birău‑
plural
  • birăi
  • birăii
genitiv-dativ singular
  • birău
  • birăului
plural
  • birăi
  • birăilor
vocativ singular
  • birăule
plural
  • birăilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

birău

  • 1. învechit regional Primar rural.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: primar un exemplu
    exemple
    • Vine-o carte-mpărătească La birău să o cetească. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11 2.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Judecător (comunal).
      surse: DLRLC sinonime: judecător

etimologie: