22 de definiții pentru belșug bielșug bilșug


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

belșúg sn [At: VARLAAM, C., ap. DA / V: bie-, bil-, (înv) bevșag, bevș-, birș-, bișag, biș-, biușag, biușig, biuș-, bivșag, bivș- / Pl: (rar) ~uri / E: mg böség] 1 Cantitate mare de bunuri necesare traiului Si: abundență, bogăție, îmbelșugare Cf berechet, har, prisosință, sațiu, sloată, spor. 2 (Îlav) Din ~ În cantitate mare.[1]

  1. etimonul corect ortografiat este bőség Ladislau Strifler

BELȘÚG, belșuguri, s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție, îmbelșugare. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség.[1]

  1. etimonul corect ortografiat este bőség Ladislau Strifler

BELȘÚG s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség.[1]

  1. etimonul corect ortografiat este bőség Ladislau Strifler

BELȘÚG s. n. (În opoziție cu lipsă; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate mare de bunuri materiale care depășește ceea ce e necesar; abundență; prisos, îmbelșugare, bogăție. Mai mulțumim partidului o dată, Și mulțumim la toți care-l conduc, Și o să dăm producție bogată, Să fie pace bună și belșug! DEȘLIU, M. 72. Era o mîngîiere belșugul de apă din primăvara blîndă, plină de făgăduinți. CĂLUGĂRU, O. P. 212 Luați [birul] de la ăi mari, cu pătulele pline. Pe ei seceta nu i-a lovit, căci au hrană din anii de belșug. PAS, L. I 17. Se vede c-o început a fi belșug în țară despre tagma patrioților. ALECSANDRI, T. 571. ◊ Fig. E-atît belșug de viață puternică și trează În oamenii, aceștia. DEȘLIU, în POEZ. N. 166. ◊ Loc. adv. Din belșug = din plin, cu prisosință, în cantitate mare. Semănăturile de toamnă au răsărit din belșug. SAHIA, U.R.S.S. 95. Din belșug să ai toate și totuși fără cheltuială nu poți să ții o casă. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 130. – Variante: bielșúg (SADOVEANU, Z. C. 145, CREANGĂ, I P. 330), bilșúg (DELAVRANCEA, S. 219, ODOBESCU S.A. 110) s. n.

BELȘÚG s. n. Cantitate mare de bunuri materiale care depășește ceea ce e necesar; abundență, prisos. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: bielșúg, bilșúg s. n.] – Magh. böség.[1]

  1. etimonul corect ortografiat este bőség Ladislau Strifler

BELȘÚG ~uri n. Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; abundență; îndestulare. * Din belșug a) în cantitate mare; mult; b) din plin; cu prisosință. /<ung. bölség

belșug n. abundanță, îndestulare: trăiește în belșug. [Ung. BÖLSÉG].

belșúg, bĭelșúg și bilșúg n., pl. urĭ (ung. bölség, bóvség, böség. V. biŭ). Abundanță, îmbelșugare: a trăi în belșug. Din belșug, (vechĭ și de biŭ), în abundanță, cu îmbelșugare, mult: avem lemne din belșug. – În Olt. bișág. Vechĭ bișúg, biŭșúg, bivșúg, bevșúg, bivșág.

bielșúg sn vz belșug

BIELȘÚG s. n. v. belșug.

BIELȘÚG s. n. v. belșug.

BIELȘÚG s. n. v. belșug.

BIELȘÚG s. n. v. belșug.

BILȘÚG s. n. v. belșug.

BILȘÚG s. n. v. belșug.

BILȘÚG s. n. v. belșug.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

belșúg s. n., pl. belșúguri

belșúg s. n., pl. belșúguri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BELȘÚG s. 1. abundență, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. v. bunăstare.

BELȘUG s. 1. abundență, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. bogăție, bunăstare, prosperitate, (pop.) pricopseală, (Transilv.) prindoare, (înv.) salut, scumpete, scumpie, spor, (fig.) înflorire. (~ în care se afla.)

Belșug ≠ mizerie, sărăcie


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

belșúg (belșúguri), s. n. – Abundență, bogăție, îmbelșugare. – Var. bi(e)șug, bi(v)șug, biușug, bișag, etc., toate înv. Mag. bőseg (Cihac, II, 481). – Der. belșugos, adj. (abundent); îmbelșuga, vb. (a face să devină îmbelșugat); îmbelșugat, adj. (abundent, bogat).

Intrare: belșug
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • belșug
  • belșugul
  • belșugu‑
plural
  • belșuguri
  • belșugurile
genitiv-dativ singular
  • belșug
  • belșugului
plural
  • belșuguri
  • belșugurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bielșug
  • bielșugul
  • bielșugu‑
plural
  • bielșuguri
  • bielșugurile
genitiv-dativ singular
  • bielșug
  • bielșugului
plural
  • bielșuguri
  • bielșugurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bilșug
  • bilșugul
  • bilșugu‑
plural
  • bilșuguri
  • bilșugurile
genitiv-dativ singular
  • bilșug
  • bilșugului
plural
  • bilșuguri
  • bilșugurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)