BAGEAC, bageacuri, s. n. (Reg.) Deschizătură în formă de ferestruică în acoperișul caselor țărănești, al unei șuri etc., prin care pătrunde lumina și care servește uneori drept horn; lucarnă, bagea, fumar, hogeac. [Var.: bageacă s. f.] – Contaminare între bagea și ogeac.

bageac¹ sn [At: ALECSANDRI, T. 895 / V: (reg) ~ag, ~giag sn, ~acă, ~agă, băgeagă, begeacă sf / Pl: ~uri / E: bagea + ogeac] (Reg) 1-2 Deschizătură în podul caselor țărănești sau al șurilor, prin care pătrunde lumina sau poate ieși fumul Si: bagea (1-2), bahlină, băngică, lucarnă.

bageác s.n.v. bageacă.

❍BAGEAC (pl. -eacuri) sn., ❍BAGEAC(Ă) (pl. -eci) sf. Mold. 💒 1 Locul pe unde iese fumul în pod ¶ 2 Ferestruică pe acoperiș: în dreapta o șură cu bageacă spre scenă (ALECS.) [bagea, refăcut după ogeac].

BAGEAC, bageacuri, s. n. v. bageacă.

BAGEAC s. n. v. bageacă.

bageác n., pl. gece și geacurĭ (turc. bağak, picĭor, crac, infl. de bagea și de ogeac). Mold. sud. Horn.

BAGEACĂ s. f. v. bageac.

bageacă sf vz bageac¹

bageag sn vz bageac¹

bageagă sf vz bageac¹

bagiac sn vz bageac¹

băgeacă sf vz bageac

băgeagă sf vz bageac

bageácă s.f. (constr.; reg.) Mică deschizătură (în formă de ferestruică) în acoperișul caselor țărănești, al șurilor etc., prin care pătrunde lumina și care servește, uneori, drept horn; lucarnă, (reg.) bagea. • pl. -eci. și bageác, bageág s.n., bageágă, băgeágă, begeácă s.f. /bagea + ogeac, prin contaminare; cf. tc. bâǧa.

bageág s.n. v. bageacă.

bageágă s.f. v. bageacă.

băgeágă s.f. v. bageacă.

begeacă s.f. v. bageacă.

❍BAGEAG (pl. -eaguri) sn., ❍BAGEAGĂ (pl. -egi), sf. Mold. – BAGEAC(Ă): Pe o bageagă iese și spre tîrg privește (SPER.) [bagea, refăcut după ogeag].

BAGEACĂ, bageci, s. f. (Reg.) Deschizătură în formă de ferestruică în acoperișul caselor țărănești, al unei șuri etc. prin care pătrunde lumina și care servește uneori drept horn; lucarnă, bagea. [Var.: bageac s. n.] – Contaminare între bagea și ogeac.

BAGEACĂ, bageci, s. f. (Mold.) Deschizătură, ca o ferestruică, în podul unei case, al unei șuri etc., prin care pătrunde lumina sau care uneori ține locul hornului. Teatrul reprezintă o curte cu zaplaz... În dreapta, o șură cu bageacă spre scenă. ALECSANDRI, T. 895. Variante: bageac, bageacuri, s. n., bageagă (CONTEMPORANUL, III 707) s. f.

BAGEAGĂ s. f. v. bageacă.

BAGEACĂ, bageci, s. f. (Reg.) Mică deschizătură în podul unei case, al unei șuri etc., prin care pătrunde lumina și care uneori ține locul coșului. – Tc. bağak.

bageacă f. Mold. ochiul podului, gura de jos a coșului pe unde iese fumul. [Suceava bagea = turc. BADJÀ; varianta bageac(ă), se datorește influenței analogice a sinonimului ogeac].

begeácă V. bageac.

bageac (lucarnă) (reg.) s. n., pl. bageacuri

bageac/bageacă (reg.) s. n. / s. f., pl. bageacuri/bageci

bageac s.n. / bageacă s.f., pl. bageacuri / bageci

bageac (= bageacă) s. n., pl. bageacuri / bagece

bageacă (gură a coșului) (reg.) s. f., g.-d. art. bagecii; pl. bageci

BAGEACĂ s. v. campadură, cămin, coș, horn.

bageacĂ s. v. CAMPADURĂ. CĂMIN. COȘ. HORN.

bageac (bageacuri), s. n. – Lucarnă, fumar. – Var. bagea(că), bageag(ă). Mr. băgé, megl. báğă. Tc. baca(k) (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 167; Ronzevalle 43; Graur, GS, VI, 330); cf. ngr. μπαδζάϰ, alb. bağë, bg. badza. Pușcariu, Dacor., VIII, 107, pare a considera bagea drept formă primitivă, și bageacă drept rezultat al contaminării cu ogeac.