BĂJENIE, băjenii, s. f. (Înv.) Fugă (vremelnică) a populației din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi; p. ext. timpul petrecut în această situație; băjenărie, băjenărit. [Var.: bejanie, bejenie s. f.] – Din sl. bĕžanije.

băjenie sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 26^v/18 / V: bej~, bejăn~, (reg) bejan~ / P: ~ni-e / Pl: ~ii / E: vsl бєжаниѥ] 1-3 Părăsire, vremelnică, de către oameni sau o colectivitate, a (casei sau a) provinciei ori (a patriei) din cauza invaziilor dușmanilor sau a persecuțiilor politice ori a oprimării fiscale Si: (înv) băjenărie (1-3), băjenărire (1-3), băjenărit¹ (1-3), băjenire (1-3), băjenit¹ (1-3). 4 (Rar) Emigrare Cf pribegie. 5-8 Timpul petrecut în băjenie (1-4). 9 (Înv) Pribegia de la 1821, din timpul Eteriei sau al Zaverei. 10-11 (Fam; fig) Schimbare de locuință, mutare. 12-17 Locul ascuns sau sigur spre care fugeau băjenarii (1-6) Cf azil. 18-20 (Mpl) Mulțimea care ia parte la băjenie (1-3). 21-26 (îvr) (Familia sau) oamenii ori (servitorii și) bagajul unui băjenar (1-6).

băjénie s.f. (înv.) Fugă vremelnică a populației din cauza unor invazii, a unor persecuții, a unor catastrofe etc.; ext. timpul petrecut în această situație; (înv.) băjenăríe, băjenărít. • pl. -ii. g.-d. -iei. și bejănie, bejenie s.f. /<sl. veche беэние.

†BĂJENIE Mold., BEJENIE, ❍BEJĂNIE sf. 1 Pribegie, fugă pricinuită de urgia năvălirii dușmanilor; în spec. fuga poporului în munți după învingerea eteriștilor de către Turci (1821): sărmană bibliotecă! uitată în secriul ei la bejenia anului 1821, toată a slujit de fultuială ianicerilor! (NEGR.) ¶ 2 Loc de scăpare, adăpost în munți, prin codri, prin mănăstiri, etc. unde se retrăgea poporul cu tot avutul de frica năvălirilor dușmane: Moldovenii au purces în răsipă carii cum puteau pre la bejeniile lor (NEC.) [vsl. bežanije].

BĂJENIE, băjenii, s. f. Fugă (vremelnică) a populației din cauza invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi; timpul petrecut în această situație; băjenărie, băjenărit. [Var.: bejanie, bejenie s. f.] – Din sl. bĕžanije.

BĂJENIE, băjenii, s. f. (Învechit și arhaizant; atestat mai ales în forma bejenie) 1. Fugă (în masă) din fața dușmanilor cotropitori, din cauza jafurilor administrative sau a exploatării boierești; pribegie vremelnică, refugiu; timpul petrecut în pribegie. V. emigrație. Ulițele lui [ale satului], ca în vremuri de bejenie, sînt pustii. BOGZA, C. O. 367. De demult... au purces în bejenie unele sate ale noastre de la apa Moldovei. SADOVEANU, N. F. 28. Bani, argintării, șaluri și scule cîte avuseseră le vîndură și le cheltuiră în băjenii. GHICA, S. 497. 2. (Mai ales la pl.) Șiruri, coloane de băjenari în drum spre locurile de adăpost (codri, mănăstiri etc.). Sîngele curse șiroaie, și în pămînt străin, și pe pămîntul Moldovei...; bejeniile porneau la munte. SADOVEANU, P. 2. ◊ Fig. (în forma bejănie) Peste flori ce cresc în umbră, Lîngă ape, pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici. EMINESCU, O. I 100. – Variante: (Mold.) bejănie, bejănie, bejănie s. f.

BĂJENIE, băjenii, s. f. (Înv. și arh.) 1. Fugă (în masă) a populației din cauza unei invazii dușmane, a persecuțiilor politice sau a exploatării boierești; pribegie, refugiu; timpul petrecut în pribegie. 2. (Concr.) Șiruri, coloane de băjenari. [Var.: bejănie, bejenie s. f.] – Slav (v. sl. bĕžanije).

BĂJENIE ~i f. 1) Fugă în masă a populației, cauzată de năvălirea dușmanilor, de persecuții politice etc.; pribegie. * Vremuri de ~ vremuri de restriște. 2) Timp petrecut în situația de băjenar; pribegie. 3) Mulțime de băjenari. [Art. bejenia; G.-D. băjeniei; Sil. -ni-e] /<sl. bĕžanije

băjenie f. V. bejenie.

bejanie sf vz băjenie

bejenie sf vz băjenie

bejănie s.f. v. băjenie,

bejenie s.f. v. băjenie.

†BĂJENĂRIE Mold., BEJENĂRIE, BEJĂNĂRIE sf. BĂJENIE: un chervan mare mocănesc care ducea pe drumul băjenăriei bogățiile lui Mihnea-Vodă (ODOB.) [băjenar].

†BĂJENĂRIT... sbst. – BĂJENIE: pe la gări se văd figuri triste, dezolate, și grămezi de bagaje, ca pe vremea băjenăritului (VLAH.) [băjenări].

BEJENIE s.f. (Mold.) Pribegie. O femeaie ce o luaseră în goană agareanii, cu alți vecini mulți ce fugiia-n bejenii, cătră svîntul, să scape. DOSOFTEI, VS. ♦ Loc spre care fugeau pribegii; ascunzătoare. Moldovenii au purces în răsipă, carii cum putea, pre la bejăniile lor. NECULCE; cf. CANTEMIR, HR. ♦ Anturajul și bagajele unui pribeag. Ștefan-Vodă iarăși s-a fost tras la Ardeal, apoi, după rădicarea tătarilor, și Ștefan-Vodă, cu bejeniile sale, iară s-au întors la Moldova. CANTEMIR, HR.; cf. NECULCE. Etimologie: sl. bĕžanije. Vezi și bejenar, bejenări, bejeni, bejenire, bejenit. Cf. bejenire, bejenit. substantiv feminin

bejenie f. 1. fuga dinaintea dușmanului; 2. în special fuga poporului la munți după învingerea eteriștilor de către Turci (1821): din vremea bejeniei AL.; 3. roirea albinelor din stup: vezi bejenii de albine EM. [Slav. BEJENIĬE, fugă].

bejénie (est) și bă- (vest) f. (vsl. bĭežaniĭe, fugă, d. bĭežati, bĭegati, a fugi. V. bejenar, pribeag, zbeguĭesc). Fugă, emigrare de frica invaziuniĭ saŭ de jafurile administrațiuniĭ. A face a bejenie, a meni a răŭ, a nenorocire, a emigrare, a da semne de bejenie prin purtări de calic. – În est pop. bejă-.

băjenie (înv.) (desp. -ni-e) s. f., art. băjenia (desp. -ni-a), g.-d. art. băjeniei; pl. băjenii, art. băjeniile (desp. -ni-i-)

băjenie (înv.) (-ni-e) s. f., art. băjenia (-ni-a), g.-d. art. băjeniei; pl. băjenii, art. băjeniile (-ni-i-)

băjenie s. f. (sil. -ni-e), art. băjenia (sil. -ni-a), g.-d. art. băjeniei; pl. băjenii, art. băjeniile (sil. -ni-i-)

băjenie

BĂJENIE s. v. fugă, pribegie, refugiu.

băjenie s. v. FUGĂ. PRIBEGIE. REFUGIU.