poftim [At: ALECSANDRI, T. II, 109 / E: pofti] 1 i Cuvânt de politețe cu care se răspunde când nu s-a auzit sau nu s-a înțeles ceea ce a spus cineva și prin care se solicită repetarea celor spuse. 2 i Cuvânt de politețe care se folosește pentru a invita o persoană să intre. 3 i Cuvânt de politețe care se folosește pentru a invita o persoană să se așeze. 4 i Cuvânt de politețe care se folosește pentru a invita o persoană să plece. 5 i Cuvânt de politețe care se folosește pentru a îndemna la acțiune. 6 i Cuvânt de politețe care se folosește pentru a îndemna la luarea unei decizii. 7 i Cuvânt de politețe care se folosește pentru a da cuiva ceva Si: ia, na, ține. 8 i (Precedat de exclamația „ei”) Cuvânt de politețe care se folosește pentru a exprima uimire. 9 i (Precedat de exclamația „ei”) Cuvânt de politețe care se folosește pentru a exprima dezamăgire. 10 i (Precedat de exclamația „ei”) Cuvânt de politețe care se folosește pentru a exprima nemulțumire. 11 i (Precedat de exclamația „ei”) Cuvânt de politețe care se folosește pentra a exprima ciudă. 12 i (Precedat de exclamația „ei”) Cuvânt de politețe care se folosește pentru a exprima revoltă. 13 ssg (Reg; îe) S-a dus luna (sau vremea) lui ~ Se zice când a trecut luna august sau anotimpul toamnei, cu belșugul de produse. 14 ssg (Reg; îae) Se zice când a trecut copilăria, când toate sunt de-a gata. 15 ssg (Reg; îae) Se zice când cineva a pierdut avantajele de care s-a bucurat mai înainte. corectat(ă)

POFTIM interj. 1. (Formulă de politețe) a) Se folosește pentru a invita o persoană să vină (sau să se așeze undeva). Poftim, poftim, nu-mi necinstiți bătrînețile ocolindu-mi pragul casei. GALAN, Z. R. 381. Poftim mai aproape! făcu atunci primarul, bucuros, dînd la o parte pe țăranii care se îmbulzeau. REBREANU, I. 22. Ia poftim, cumătre, zise ea luînd scăuieșul și punîndu-l deasupra groapei cu pricina, șezi colea. CREANGĂ, P. 32. b) (Se folosește cînd se dă cuiva ceva) Ia, ține. V. n a. Ea mi-a dat acest inel, cu poruncă strașnică... să ți-l dau numai atunci cînd voi vedea că mîhnirea umblă să te biruie. Și tocmai acum mi se pare că e timpul. Poftim! ISPIRESCU, L. 107. ◊ (Ironic) Scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș... Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupîne Scaraoschi. CREANGĂ, P. 306. c) Se folosește pentru a îndemna, a invita pe cineva. Am venit să vă rog ceva. – Poftim! d) (Se folosește pentru a întreba cînd nu se aude bine ce spune cineva) Ce? cum? V. auzi (3 a). Ai adus ziarele? – Poftim? 2. (Adesea precedat de exclamația «ei» și exprimînd. indignare? ciudă, necaz, reproș sau protestare) (Ei) na, na-ți-o bună, (ei) uite etc. Turcii toți gîndeau: «Poftim! Să dezbraci pe-un gol ca napul – Cu ce-și bate pașa capul!». COȘBUC, P. II 49. Ori crezi că l-am omorît eu... – Poftim! asta-i vorbă de vorbit. CARAGIALE, O. I 246. Poftim poște!... Dacă nu merg caii, fug surugiii. ALECSANDRI, T. I 114.

POFTIM interj. 1) (se folosește pentru a invita o persoană să intre, să se așeze sau pentru a i se înmâna ceva). 2) (se folosește când cineva, nedeslușind cele spuse, cere să i se repete încă o dată). 3) (fiind precedat de interjecția ei, exprimă indignare, ciudă, protest) Iaca na; (ei) uite; na-ți-o bună. /v. a pofti

poftim interj.

POFTIM interj. 1. ia!, na!, ține! (~! un covrig.) 2. (interogativ) ce?, cum?, (pop. și fam.) ha? (~? N-am auzit!)

POFTIM interj. 1. ia!, na!, ține! (~! un covrig.) 2. ce?, cum?, (pop. și fam.) ha? (~? N-am auzit!)