apoplexie sf [At: (a. 1725) MAG. IST. IV, 134/21 / V: (înv) ~lix~ / Pl: ~ii / E: fr apoplexie, lat apoplexia] 1 (Med) Paralizie mai mult ori mai puțin completă, pricinuită de o hemoragie cerebrală Si: (pop) dambla, gută. 2 (Pop; îs) ~ trăsnitoare (sau fulgerătoare) Apoplexie care provoacă moartea imediată.

*APOPLEXIE sf. 🩺 Dambla: atac de ~; l-a lovit iar apoplexia (CAR.) [fr.].

APOPLEXIE, apoplexii, s. f. Suprimare subită a funcției unui organ, cauzată de o hemoragie sau de astuparea unui vas capilar. V. dambla. Apoplexie cerebrală. ◊ Unchiu- tău Panait este foarte greu bolnav; l-a lovit iar apoplexia și doctorii nu mai dau nici o speranță de scăpare. CARAGIALE, O. II 145. ◊ (Învechit) Apoplexie trăsnitoare v. trăsnitor.

APOPLEXIE, apoplexii, s. f. Suprimare subită a funcției unui organ, cauzată de o hemoragie sau de astuparea unui vas capilar. – Fr. apoplexie (lat. lit. apoplexia).

APOPLEXIE s.f. Suprimare subită a funcțiilor unui organ, a mișcării și a sensibilității, cauzată de o hemoragie cerebrală sau de astuparea unui vas capilar, fără ca respirația și circulația să fie întrerupte. [Gen. -iei. / < fr. apoplexie, cf. lat., gr. apoplexia].

APOPLEXIE s. f. 1. pierdere totală a cunoștinței, provocată de ruptura unui vas din creier, urmată de hemoragie. 2. boală a plantelor datorată căldurilor excesive, ducând la uscarea lor bruscă. (< fr. apoplexie, lat., gr. apoplexia)

APOPLEXIE, apoplexii, s.f. Pierdere bruscă a cunoștinței și a posibilității de mișcare, datorată în special unei hemoragii cerebrale.

APOPLEXIE ~i f. Stare patologică care constă în pierderea bruscă a cunoștinței, cauzată de o hemoragie cerebrală. [G.-D. apoplexiei; Sil. -po-ple-] /<fr. apoplexie, lat. apoplexia

apoplexie f. dambla, boală care aduce o pierdere neașteptată (în total sau în parte) a simțirilor și a mișcării, rezultând mai întotdeauna din urcarea sângelui la cap: atac de apoplexie.

*apoplexíe f. (vgr. apoplexía. V. emiplexie. Med. Dambla, cataroĭ, o boală care suspendă îndată simțu și mișcarea (din pricina grămădiriĭ de sînge la creĭer) și nu lasă de cît respirațiunea și circulațiunea (paralizie) saŭ chear ucide pe loc. Congestiune la plămînĭ saŭ la alt organ.

apoplixie sf vz apoplexie

apoplexie (desp. -po-ple-) s. f., art. apoplexia, g.-d. art. apoplexiei; pl. apoplexii, art. apoplexiile (desp. -xi-i-)

apoplexie (-po-ple-) s. f., art. apoplexia, g.-d. art. apoplexiei; pl. apoplexii, art. apoplexiile

apoplexie s. f., (sil. -ple-), art. apoplexia, g.-d. art. apoplexiei; pl. apoplexii, art. apoplexiile

apoplexie, -xiei gen. a.

APOPLEXIE s. (MED.) ictus apoplectic, (pop.) atac, dambla, (înv. și reg.) cataroi, (reg.) șlag, (prin Transilv.) gută.

APOPLEXIE s. (MED.) ictus apoplectic, (pop.) atac, dambla, (înv. și reg.) cataroi, (reg.) șlag, (prin Transilv.) gută.

apoplexie (apoplexii), s. f. – Atac cerebral, dambla. Ngr. ἀποπληξία (sec. XVII) și mai tîrziu din fr. apoplexie. – Der. (din fr.) apoplectic, adj.