afazie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr aphasie] Pierdere totală sau parțială a facultății de a comunica prin limbaj, produsă de leziuni cerebrale sau disfuncții Si: muțenie, amuțire.

AFAZÍE s. f. Pierdere totală sau parțială a facultății de a vorbi și de a înțelege limbajul articulat (datorită unei leziuni a scoarței cerebrale).

AFAZÍE, afazii, s. f. Pierdere totală sau parțială a facultății de a vorbi și de a înțelege limbajul articulat. – Fr. aphasie (< gr.).

AFAZÍE s.f. (Med.) Pierdere totală sau parțială a înțelegerii și a posibilității de a reda cuvintele, ca urmare a unei leziuni cerebrale; disfazie; alalie. [Gen. -iei / < fr. aphasie, cf. gr. a – fără, phasis – cuvânt].

AFAZÍE s. f. pierdere, totală sau parțială, a posibilității de exprimare a cuvintelor, datorată unei leziuni a cortexului; disfazie. (< fr. aphasie)

AFAZÍE ~i f. Tulburare a sistemului nervos superior care constă în pierderea totală sau parțială a facultății de a vorbi. [G.-D. afaziei; Sil. -zi-e] /<fr. aphasie

afazie f. Med. pierderea graiului din cauza unei leziuni cerebrale.

*afazíe f. (vgr. aphasia, d. a-, fără, și phásis, vorbire). Med. Perderea vociĭ din cauza uneĭ leziunĭ cerebrale, amuțire.

afazíe s. f., art. afazía, g.-d. art. afazíei; pl. afazíi, art. afazíile

afazíe s. f., art. afazía, g.-d. art. afazíei; pl. afazíi, art. afazíile

afazie

afazie, -ziei gen. a.

AFAZÍE s. (MED.) disfazie.