AFAZIE Tulburare a capacității de a comunica prin limbaj, produsă, de obicei, ca urmare a unor leziuni corticale. Afazia poate afecta fie procesul de emitere (afazie motorie sau de expresie), fie procesul de receptare (afazie senzorială), fie ambele procese (afazie mixtă și afazie totală), perturbând comunicarea orală și / sau scrisă. Afazia motorie se manifestă prin deficiențe de expresie fonică, morfologică sau sintactică (vezi și AGRAMATISM) în comunicarea orală, dar și prin deficiențe ale expresiei scrise (vezi și AGRAFIE). Afazia senzorială se manifestă prin surditate electivă (incapacitate de a recunoaște anumite sunete din limba maternă) și / sau cecitate electivă (incapacitate de a recunoaște anumite litere). Afectarea capacității de înțelegere a limbajului vorbit și / sau scris, în ansamblu, este reflectată de imposibilitatea afazicului de a urmări o conversație sau de a descifra sensul unui text citit (chiar în condițiile în care lectura cu glas tare este intactă). Afazia mixtă și afazia totală se disting prin gradul (variabil, respectiv, maxim) în care sunt afectate emiterea și receptarea mesajelor, • După R. Jakobson, în funcție de cele două operații principale pe care le implică vorbirea: selecția și combinarea unităților lingvistice, se disting forme de afazie care presupun tulburări ale similarității și forme de afazie care presupun tulburări ale contiguității. în primul caz, se manifestă carențe ale selecției și substituției unităților, capacitatea de combinare rămânând relativ stabilă. Producerea și receptarea enunțurilor sunt imposibile în afara contextului*, contiguitatea determinând în exclusivitate comportamentul verbal al acestor afazici. Operațiile metalingvistice* sunt deteriorate (cuvintele-cheie fiind înlocuite prin anaforice* abstracte, de tipul lucru, pentru substantive, sau a face, pentru verbe), metaforele* lipsesc complet și nu sunt înțelese, în schimb metonimiile* sunt larg folosite (furculiță „cuțit”, masă „lampă”, sticlă „geam”, cer „Dumnezeu” etc.). Al doilea tip de forme de afazie se caracterizează prin alterarea capacității de combinare a unităților lingvistice inferioare în unități de rang superior, operațiile de selecție și substituție rămânând relativ neafectate. Comportamentul verbal al acestor afazici este dominat exclusiv de similaritate: metonimia este imposibilă, în schimb sunt frecvente identificările de tip metaforic. Se deteriorează percepția ierarhizării unităților lingvistice, efectele fiind o sintaxă rudimentară (propoziții infantile, de un singur cuvânt, propozițiile mai lungi având caracter stereotip; vezi și AGRAMATISM) și un vocabular sărac, invadat de omonime* (ca urmare a regresiei sistemului fonologie). Afazia este importantă pentru lingvistică, întrucât oferă informații privind structura bipolară (metaforică/metonimică) a limbajului, mecanismele comunicării* și ale comportamentului comunicativ, ale proceselor de simbolizare, ale achiziției* limbajului, relația dintre competență* și performanță* etc. L.I.R.