16 definiții pentru abătut


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abătut, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. I, 127 / Pl: ~uți, ~e / E: fr abattu] 1 Care este descurajat. 2 Trist.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – Din fr. abattu (modificat după abate2).

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Descurajat, deprimat, trist. Pricepuse că a scăpat, printr-un mare noroc, de pacostea mezatului, însă figura îi era și acum abătută. PAS, L. I 142. În ziua cînd a fost concediat a venit în prăvălie. Părea extrem de abătut. SAHIA, N.,96. Era palid și grozav de abătut pentru prima oară observam cît de tare slăbise în anii din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. II 63. Obosită de drum... abătută de mîhnire... ajunse la o căsuță. ISPIRESCU, L. 55.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Descurajat, deprimat. – Din abate (după fr. abattu).

abătút, -ă adj. Care este descurajat; deprimat, trist. Obosită de drum... abătută de mâhnire... ajunse la o căsuță (ISP.). • pl. -ți, -te. / < fr. abattu, după abate.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ABĂTÚT adj. v. supărat.

Abătut ≠ bucuros, vesel, voios

abătút, -tă, abătuți, -te, adj. Descurajat, deprimat.

ABĂTÚT ~tă (~ți, ~te) Care este întristat; descurajat; mâhnit. /<fr. abattu

ABĂTUT adj. (Mold.) Înclinat. Tu știi firea noastră și neputința cea slabă a noastră că iaste abătută spre păcat. BUCOAVNĂ 1775, 62v. Etimologie: abate. Vezi și abatere.

abătut a. (galicism) fig. descurajat: astfel zice Domnul, trist și abătut BOL.

*abătút, -ă adj. (fr. abattu). Barb. Trist, întristat, îngândurat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

abătút adj. m., pl. abătúți; f. sg. abătútă, pl. abătúte

ABĂTUT adj. amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (Om ~; era tare ~.)

abătút, -ă, abătuți, -te, adj. – Strâns, adunat. – Din abate.

Intrare: abătut
abătut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abătut
  • abătutul
  • abătutu‑
  • abătu
  • abătuta
plural
  • abătuți
  • abătuții
  • abătute
  • abătutele
genitiv-dativ singular
  • abătut
  • abătutului
  • abătute
  • abătutei
plural
  • abătuți
  • abătuților
  • abătute
  • abătutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

abătut

  • 1. Care este descurajat.
    exemple
    • Pricepuse că a scăpat, printr-un mare noroc, de pacostea mezatului, însă figura îi era și acum abătută. PAS, L. I 142.
      surse: DLRLC
    • În ziua cînd a fost concediat a venit în prăvălie. Părea extrem de abătut. SAHIA, N. 96.
      surse: DLRLC
    • Era palid și grozav de abătut – pentru prima oară observam cît de tare slăbise in anii din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. II 63.
      surse: DLRLC
    • Obosită de drum... abătută de mîhnire... ajunse la o căsuță. ISPIRESCU, L. 55.
      surse: DLRLC

etimologie: