14 definiții pentru învinui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învinui [At: VARLAAM, C. 68/1 / V: (înv) vinui / Pzi: ~esc / E: în- + vină + -ui] 1-4 vtr A (se) învinovăți (1-4). 5 vt (Spc) A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești Si: a inculpa. 6 vt (Fig; înv) A săvârși. 7 vt (Înv) A căuta pricină de reproș cuiva. 8 vt (Reg) A suspecta pe cineva de ceva.

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. A învinovăți, a acuza. De-ar fi fost acasă și s-ar fi întîmplat ceva în sat, numai pe dînsul l-ar fi învinuit boierii de toate. REBREANU, R. II 58.

A ÎNVINUÍ ~iésc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /în + vină

învinuì v. a arunca vină asupra cuiva.

învinuĭésc v. tr. (d. vină). Maĭ rar. Acuz, învinovățesc. – Vechĭ vinuĭésc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 învinuiáscă

învinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinuiáscă

învinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiesc, conj. învinuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVINUI vb. a (se) acuza, a (se) învinovăți, (livr.) a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ reciproc.)

A (se) învinui ≠ a (se) justifica

A învinui ≠ a dezvinovăți, a îndreptăți

Intrare: învinui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învinui
  • ‑nvinui
  • învinuire
  • ‑nvinuire
  • învinuit
  • ‑nvinuit
  • învinuitu‑
  • ‑nvinuitu‑
  • învinuind
  • ‑nvinuind
  • învinuindu‑
  • ‑nvinuindu‑
singular plural
  • învinuiește
  • ‑nvinuiește
  • învinuiți
  • ‑nvinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învinuiesc
  • ‑nvinuiesc
(să)
  • învinuiesc
  • ‑nvinuiesc
  • învinuiam
  • ‑nvinuiam
  • învinuii
  • ‑nvinuii
  • învinuisem
  • ‑nvinuisem
a II-a (tu)
  • învinuiești
  • ‑nvinuiești
(să)
  • învinuiești
  • ‑nvinuiești
  • învinuiai
  • ‑nvinuiai
  • învinuiși
  • ‑nvinuiși
  • învinuiseși
  • ‑nvinuiseși
a III-a (el, ea)
  • învinuiește
  • ‑nvinuiește
(să)
  • învinuiască
  • ‑nvinuiască
  • învinuia
  • ‑nvinuia
  • învinui
  • ‑nvinui
  • învinuise
  • ‑nvinuise
plural I (noi)
  • învinuim
  • ‑nvinuim
(să)
  • învinuim
  • ‑nvinuim
  • învinuiam
  • ‑nvinuiam
  • învinuirăm
  • ‑nvinuirăm
  • învinuiserăm
  • ‑nvinuiserăm
  • învinuisem
  • ‑nvinuisem
a II-a (voi)
  • învinuiți
  • ‑nvinuiți
(să)
  • învinuiți
  • ‑nvinuiți
  • învinuiați
  • ‑nvinuiați
  • învinuirăți
  • ‑nvinuirăți
  • învinuiserăți
  • ‑nvinuiserăți
  • învinuiseți
  • ‑nvinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • învinuiesc
  • ‑nvinuiesc
(să)
  • învinuiască
  • ‑nvinuiască
  • învinuiau
  • ‑nvinuiau
  • învinui
  • ‑nvinui
  • învinuiseră
  • ‑nvinuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învinui învinuire învinuit

etimologie:

  • În + vină + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98