15 definiții pentru învelitoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învelitoare sf [At: CONACHI, P. 291 / V: (înv) ~văl~ / Pl: ~ori și ~ / E: înveli + -(i)toare] 1 Obiect care servește la învelit1 (1) Si: înveliș (1), (înv) învelitură (8). 2 Material cu care se acoperă coperta unei cărți, a unui caiet Si: (înv) învelitură (9). 3 (Rar) Înveliș (3). 4 (Pop) Plapumă. 5 (Pop) Cuvertură. 6 (Reg) Broboadă. 7 (Pop) Față de masă Si: (înv) învelitură (14). 8 (Pop) Cârpă cu care se înfășoară laba piciorului Si: obială, (înv) învelitură (15). 9 (Reg) Bucată de pânză de in în care se pune laptele coagulat la scurs pentru a face brânză Si: strecurătoare, (înv) învelitură (16). 10 (Reg) Sul pe care se răsucesc firele la războiul de țesut. 11 (Țes; reg) Femeie care pune firele la război. 12 (Reg) Piuă în care se bat țesăturile de lână. 13 (Reg) Scut. 14 (Pop; îe) A nu avea (sau a nu fî) cap de ~ A nu fi femeie. 15 Acoperiș. 16 Copertă.

ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. 1. Obiect sau strat de material care servește la învelit, la acoperit, la înfășurat sau la împachetat. Se răsfățau printre hîrtii aurii și argintate, alcătuite din învelitorile cine știe cîtor sute de bomboane, niște bolovani de piatră. GALAN, B. I 235. Te poți acoperi cu o brazdă de iarbă și ce învelitoare îți mai trebuie? CAMILAR, N. II 302. ♦ Plapumă; cuvertură, velință. Uitîndu-se la învelitoarea cu care dormise acoperit, văzu că e de catifea stacojie. CARAGIALE, P. 132. 2. Strat de țiglă, tablă etc. care constituie partea de deasupra a unui acoperiș, pentru a feri construcția respectivă de intemperii; p. ext. acoperiș. V. înveliș. Treizeci de ani cutreierase Muntele și Balta, își croise nelegiuită cale prin învelitori și prin ferestre și-și rîsese de sumedenie de poteri. GALACTION, O. I 249. (Cu pronunțare regională) Pardoseala era de cleștar, iară învălitoarea... de plumb. ISPIRESCU, L. 294. 3. Hîrtie cu care este învelită o carte; copertă, scoarță. Lîngă ușă, risipite pe-o masă, cărțulii subțiri, cele mai multe cu învelitoare roșie, și un ziar: «Romînia Muncitoare». PAS, Z. I 316. 4. Față de masă. Mama să vă cumpere unt și să vă servească ceaiul în curte, la o masă cu-nvelitoare albă. PAS, Z. I 22. Masa de sufragerie cu învelitoarea de mușama. C. PETRESCU, C. V. 176. – Pl. și: învelitoare (D. ZAMFIRESCU, R. 171).

ÎNVELITOÁRE ~óri f. 1) Obiect care învelește ceva sau care servește la învelit. Caietul fără ~ se murdărește. 2) Partea de sus a unei construcții care o acoperă; acoperiș. [G.-D. învelitorii] /a înveli + suf. ~toare

învelitoare f. 1. acoperișul casei; 2. velință, lăicer, scoarță; 3. capac: nu-i venea urda la învelitoare POP.

învălitoáre (est) și învel- (vest) f., pl. orĭ. Ceĭa ce învelește pe deasupra, scoarță, lăvicer, velință, macat. (V. cergă, cuvertură). Nord. Rar. Naframă, tulpan, bariz.

învelésc, -líș, -litoare, V. învăl-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri

învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVELITOÁRE s. 1. v. pătură. 2. acoperitoare, față. (~ de masă, de pernă.) 3. v. îmbrăcăminte. 4. v. copertă. 5. v. acoperiș.

ÎNVELITOARE s. 1. cergă, cuvertură, pătură, velință, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lînă pentru pat.) 2. acoperitoare, față. (~ de masă, de pernă.) 3. îmbrăcăminte, înveliș. (~ la un caiet.) 4. copertă, scoarță, (înv. și reg.) tartaj, (reg.) tablă. (~ a unei cărți.) 5. acoperămînt, acoperiș, înveliș, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucămînt, (prin Olt.) astrucuș. (~ unei case.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

învelitoáre, învelitori s. f. Ceea ce servește la învelit. ◊ Învelitoare de mormânt = piesă textilă de formă dreptunghiulară folosită ca acoperământ pentru pietrele funerare voievodale aflate în interiorul bisericilor. Sunt confecționate din brocart, cu o inscripție marginală brodată, alteori brodate în întregime, având ca motiv central chipul defunctului. – Din înveli + suf. -toare.

ÎNVELITOÁRE (< înveli) s. f. Ceea ce servește la învelit. ♦ Plapumă, cuvertură etc. ♦ Hârtie, copertă etc. ♦ Față de masă. ♦ (TEHN.) Stratul de material izolant care acoperă fața exterioară a versantelor unui acoperiș; se execută din tablă, țigle, olane etc. ♦ Îmbrăcămintea impermeabilă a corpului unui balon.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

învelitoare, învelitori s. f. (glum.) iubită, amantă.

Intrare: învelitoare
învelitoare1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învelitoare
  • ‑nvelitoare
  • învelitoarea
  • ‑nvelitoarea
plural
  • învelitori
  • ‑nvelitori
  • învelitorile
  • ‑nvelitorile
genitiv-dativ singular
  • învelitori
  • ‑nvelitori
  • învelitorii
  • ‑nvelitorii
plural
  • învelitori
  • ‑nvelitori
  • învelitorilor
  • ‑nvelitorilor
vocativ singular
plural
învelitoare2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învelitoare
  • ‑nvelitoare
  • învelitoarea
  • ‑nvelitoarea
plural
  • învelitoare
  • ‑nvelitoare
  • învelitoarele
  • ‑nvelitoarele
genitiv-dativ singular
  • învelitoare
  • ‑nvelitoare
  • învelitoarei
  • ‑nvelitoarei
plural
  • învelitoare
  • ‑nvelitoare
  • învelitoarelor
  • ‑nvelitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învelitoare

  • 1. Ceea ce servește la învelit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: înveliș 3 exemple
    exemple
    • Se răsfățau printre hîrtii aurii și argintate, alcătuite din învelitorile cine știe cîtor sute de bomboane, niște bolovani de piatră. GALAN, B. I 235.
      surse: DLRLC
    • Te poți acoperi cu o brazdă de iarbă și ce învelitoare îți mai trebuie? CAMILAR, N. II 302.
      surse: DLRLC
    • Caietul fără învelitoare se murdărește.
      surse: NODEX
    • exemple
      • Uitîndu-se la învelitoarea cu care dormise acoperit, văzu că e de catifea stacojie. CARAGIALE, P. 132.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: copertă scoarță un exemplu
      exemple
      • Lîngă ușă, risipite pe-o masă, cărțulii subțiri, cele mai multe cu învelitoare roșie, și un ziar: «Romînia Muncitoare». PAS, Z. I 316.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: acoperiș 2 exemple
      exemple
      • Treizeci de ani cutreierase Muntele și Balta, își croise nelegiuită cale prin învelitori și prin ferestre și-și rîsese de sumedenie de poteri. GALACTION, O. I 249.
        surse: DLRLC
      • cu pronunțare regională Pardoseala era de cleștar, iară învălitoarea... de plumb. ISPIRESCU, L. 294.
        surse: DLRLC
    • 1.4. popular Față de masă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Mama să vă cumpere unt și să vă servească ceaiul în curte, la o masă cu-nvelitoare albă. PAS, Z. I 22.
        surse: DLRLC
      • Masa de sufragerie cu învelitoarea de mușama. C. PETRESCU, C. V. 176.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Înveli + sufix -toare.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX