15 definiții pentru îngăima


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îngăima [At: DOSOFTEI, MOL. 74 / Pzi: îngăim, (rar) îngaim, ~mez / E: ns cf îngăla, îngăimăci, îngălmăci] 1 vt (Înv) A purta cu vorba. 2 vt A vorbi confuz. 3 vt (Pop) A înșira vrute și nevrute. 4 vt (Pop) A face ceva de mântuială Si: a îngăla (5). 5 vt (Înv) A tărăgăna lucrurile. 6 vr (Reg) A se îndoi de ceva. 7 vr (Reg) A șovăi. 8 vr (Reg) A pregeta. 9 vt (Înv) A pune pe cineva în încurcătură. 10 vr (Înv) A fi în impas. 11 vt A fredona o melodie.

ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A vorbi cu greutate, nedeslușit, încurcat, confuz; a îndruga, a bolborosi. Doctorul mai îngăimă cîteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate. REBREANU, P. S. 115. A dat să îngaime o întrebare, dar i s-a agățat vorba pe undeva, în piept. POPA, V. 281. Radu își ridica fața, de-abia îngăima cîte-o vorbă de scăpare și iar cădea pe gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 98. ♦ (Poetic) O păsărică îngăima undeva, sfios, o chemare, la care nu răspundea nimenea. ANGHEL, PR. 7. ◊ Absol. O să văz, a îngăimat morarul. SADOVEANU, M. C. 18. ◊ Refl. reciproc. Multe guri acum se-ngaimă, Vălmășag nespus. COȘBUC, P. II 17. 2. Refl. (Regional) A zăbovi, a sta la îndoială, a ezita, a pregeta, a se codi. Costea mult nu se-ngăima, El dulăii toți chema, Un caș dulce dezvălea. ALECSANDRI, P. P. 55. ◊ Fig. Ce straniu se-ngaimă Amurgul pe drum. LESNEA, I. 133. ♦ Tranz. A reține (pe cineva) de la treabă, a zăbovi. Ceilalți... numai îngăimase pe primar cu vorba, dar nici gînd să plece. SP. POPESCU, M. G. 23. – Pronunțat: -găi-. - Formă gramaticală: prez. ind, pers. 3 sg. și pl. îngáimă.

A ÎNGĂIMÁ îngáim tranz. (cuvinte, propoziții) A pronunța nedeslușit, confuz. / Orig. nec.

îngăimà v. 1. a vorbi cu limba zăbavnică; 2. Mold. a zăbovi: Costea mult nu se ’ngăima, el dulăii toți chema POP. [Origină necunoscută].

îngắĭm (vechĭ, ĭar azĭ nord) și îngî́ĭm, (Mold. sud, Munt.) saŭ -éz, a -á. v. tr. (cp. cu îngîn). Încurc, fac perplex (Vechî́): împrejurarea asta te îngăĭmează. Articulez cuvinte neînțelese. (Iron.): a îngîĭmat ceva, dar n’am înțeles. Vechĭ. Trăgănez: a îngăĭma lucrurile. V. refl. Vechĭ. Mă încurc, devin perplex. Mă încurc, perd timpu cu. – Vechĭ: îngaĭmă, să îngaĭme.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

îngăimá vb. (sil. -găi-), ind. prez. 1 sg. îngăim, 2 sg. îngăimi, 3 sg. și pl. îngáimă; conj. prez. 3 sg. și pl. îngáime

îngăima (ind. prez. 1 sg. îngăim, 3 sg. și pl. îngaimă)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNGĂIMÁ vb. v. bombăni.

ÎNGĂIMÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.

ÎNGĂIMA vb. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

îngăima vb. v. CODI. EZITA. PREGETA. ȘOVĂI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îngăimá (îngáim, îngăimát), vb.1. A bîigui, a bălmăji, a rosti cu greutate. – 2. A zăpăci, a încurca, a stîrni confuzie. – 3. A zăbovi, a șovăi, a sta la îndoială. – 4. A face de mîntuială, a da rasol. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a se tulbura. Deși formația nu este clară, pare evident că este vorba de o formație expresivă, ca în cazul tuturor cuvintelor care înseamnă „a bîigui”. Pentru intenția expresivă, cf. cuvintele semnalate pentru rădăcina glo-, golo-. Explicațiile avansate pînă în prezent nu satisfac: din alb. gëneń (Cihac, II, 718; Philippide, II, 718), din lat. *ingannāre (Lambrior 373; Philippide, Principii, 68; cf. împotrivă Densusianu, Filologie, 448); din rut. gaj sau gal’ima „frînă, pană” (Bogrea, Dacor., IV, 825); în legătură cu mag. galiba „greutate” (DAR). Identitatea semantică este evidentă cu îngăla, vb. (a bîigui, a bălmăji; a da rasol; a murdări), care trebuie să provină din aceeași rădăcină expresivă (pentru ultimul sens, cf. cîrcăli, feșteli, terfeli). Totuși, se consideră în general că îngăla provine din lat. *ingallāre, de la galla „gîlcă” (Densusianu, Hlr., 191; Pușcariu 848; Pascu, Etimologii, 65; Bogrea, Dacor., IV, 825), sau din sl. galŭ „murdar” (Capidan, Dacor., IV, 1551; DAR), prin care nu se explică decît unul din sensurile sale. Der. îngăimător, adj. (care îngaimă); îngăimeală, s. f. (faptul de a îngăima; confuzie; nehotărîre); îngăimăci, vb. refl. (Trans., a se încurca), var. de la îngălmăci, care este tot de origine expresivă; îngălăciune, s. f. (murdărie); îngălmăceală, s. f. (încurcătură, confuzie).

Intrare: îngăima
îngăima1 (1 -găim) verb grupa I conjugarea I
  • silabație: în-găi-ma
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimare
  • ‑ngăimare
  • îngăimat
  • ‑ngăimat
  • îngăimatu‑
  • ‑ngăimatu‑
  • îngăimând
  • ‑ngăimând
  • îngăimându‑
  • ‑ngăimându‑
singular plural
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngăim
  • ‑ngăim
(să)
  • îngăim
  • ‑ngăim
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (tu)
  • îngăimi
  • ‑ngăimi
(să)
  • îngăimi
  • ‑ngăimi
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimași
  • ‑ngăimași
  • îngăimaseși
  • ‑ngăimaseși
a III-a (el, ea)
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
(să)
  • îngaime
  • ‑ngaime
  • îngăime
  • ‑ngăime
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimă
  • ‑ngăimă
  • îngăimase
  • ‑ngăimase
plural I (noi)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
(să)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimarăm
  • ‑ngăimarăm
  • îngăimaserăm
  • ‑ngăimaserăm
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (voi)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
(să)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimarăți
  • ‑ngăimarăți
  • îngăimaserăți
  • ‑ngăimaserăți
  • îngăimaseți
  • ‑ngăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
(să)
  • îngaime
  • ‑ngaime
  • îngăime
  • ‑ngăime
  • îngăimau
  • ‑ngăimau
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimaseră
  • ‑ngăimaseră
îngăima2 (1 -gaim) verb grupa I conjugarea I
  • silabație: în-găi-ma
verb (VT20)
Formă nerecomandată: îngăime.
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimare
  • ‑ngăimare
  • îngăimat
  • ‑ngăimat
  • îngăimatu‑
  • ‑ngăimatu‑
  • îngăimând
  • ‑ngăimând
  • îngăimându‑
  • ‑ngăimându‑
singular plural
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngaim
  • ‑ngaim
  • îngăim
  • ‑ngăim
(să)
  • îngaim
  • ‑ngaim
  • îngăim
  • ‑ngăim
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (tu)
  • îngaimi
  • ‑ngaimi
  • îngăimi
  • ‑ngăimi
(să)
  • îngaimi
  • ‑ngaimi
  • îngăimi
  • ‑ngăimi
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimași
  • ‑ngăimași
  • îngăimaseși
  • ‑ngăimaseși
a III-a (el, ea)
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
(să)
  • îngaime
  • ‑ngaime
  • îngăime
  • ‑ngăime
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimă
  • ‑ngăimă
  • îngăimase
  • ‑ngăimase
plural I (noi)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
(să)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimarăm
  • ‑ngăimarăm
  • îngăimaserăm
  • ‑ngăimaserăm
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (voi)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
(să)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimarăți
  • ‑ngăimarăți
  • îngăimaserăți
  • ‑ngăimaserăți
  • îngăimaseți
  • ‑ngăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngaimă
  • ‑ngaimă
(să)
  • îngaime
  • ‑ngaime
  • îngăime
  • ‑ngăime
  • îngăimau
  • ‑ngăimau
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimaseră
  • ‑ngăimaseră
îngăima3 (1 -găimez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimare
  • ‑ngăimare
  • îngăimat
  • ‑ngăimat
  • îngăimatu‑
  • ‑ngăimatu‑
  • îngăimând
  • ‑ngăimând
  • îngăimându‑
  • ‑ngăimându‑
singular plural
  • îngăimea
  • ‑ngăimea
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngăimez
  • ‑ngăimez
(să)
  • îngăimez
  • ‑ngăimez
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (tu)
  • îngăimezi
  • ‑ngăimezi
(să)
  • îngăimezi
  • ‑ngăimezi
  • îngăimai
  • ‑ngăimai
  • îngăimași
  • ‑ngăimași
  • îngăimaseși
  • ‑ngăimaseși
a III-a (el, ea)
  • îngăimea
  • ‑ngăimea
(să)
  • îngăimeze
  • ‑ngăimeze
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimă
  • ‑ngăimă
  • îngăimase
  • ‑ngăimase
plural I (noi)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
(să)
  • îngăimăm
  • ‑ngăimăm
  • îngăimam
  • ‑ngăimam
  • îngăimarăm
  • ‑ngăimarăm
  • îngăimaserăm
  • ‑ngăimaserăm
  • îngăimasem
  • ‑ngăimasem
a II-a (voi)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
(să)
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimați
  • ‑ngăimați
  • îngăimarăți
  • ‑ngăimarăți
  • îngăimaserăți
  • ‑ngăimaserăți
  • îngăimaseți
  • ‑ngăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngăimea
  • ‑ngăimea
(să)
  • îngăimeze
  • ‑ngăimeze
  • îngăimau
  • ‑ngăimau
  • îngăima
  • ‑ngăima
  • îngăimaseră
  • ‑ngăimaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îngăima îngăimare îngăimat

  • 1. tranzitiv A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a îngăla (2.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bolborosi bombăni îndruga îngăla 6 exemple
    exemple
    • Doctorul mai îngăimă cîteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate. REBREANU, P. S. 115.
      surse: DLRLC
    • A dat să îngaime o întrebare, dar i s-a agățat vorba pe undeva, în piept. POPA, V. 281.
      surse: DLRLC
    • Radu își ridica fața, de-abia îngăima cîte-o vorbă de scăpare și iar cădea pe gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 98.
      surse: DLRLC
    • poetic O păsărică îngăima undeva, sfios, o chemare, la care nu răspundea nimenea. ANGHEL, PR. 7.
      surse: DLRLC
    • absolut O să văz, a îngăimat morarul. SADOVEANU, M. C. 18.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Multe guri acum se-ngaimă, Vălmășag nespus. COȘBUC, P. II 17.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv regional A sta la îndoială; a se codi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: codi ezita pregeta zăbovi șovăi 2 exemple
    exemple
    • Costea mult nu se-ngăima, El dulăii toți chema, Un caș dulce dezvălea. ALECSANDRI, P. P. 55.
      surse: DLRLC
    • figurat Ce straniu se-ngaimă Amurgul pe drum. LESNEA, I. 133.
      surse: DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A reține (pe cineva) de la treabă.
      surse: DLRLC sinonime: reține zăbovi un exemplu
      exemple
      • Ceilalți... numai îngăimase pe primar cu vorba, dar nici gînd să plece. SP. POPESCU, M. G. 23.
        surse: DLRLC

etimologie: