18 definiții pentru îngădui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îngădui [At: PSALT. FIUR. 38/19 / Pzi: îngădui, (înv) ~esc / E: mg engedni] 1 vt A permite ceva. 2-3 vtrr (Pop) A (se) tolera (unul pe altul). 4 vrr (Pop; pex) A se înțelege bine unul cu altul. 5 vi (Înv) A nu opune rezistență. 6 vi A face concesii Si: a ceda. 7 vi (Înv) A împăca pe cineva cu altcineva. 8 vi (Înv; d. ger, vânt, ploaie) A se domoli. 9 vt (Înv) A nu lua în nume de rău. 10 vt (Înv) A ierta. 11 vt (Înv) A mângâia. 12 vt (D. datorii, termene de plată etc.) A amâna. 13 vi (Pop) A avea răbdare. 14 vt (Pop) A aștepta. 15 vi (Reg) A sta un timp într-un loc Si: a zăbovi. 16 vi (Pop) A nu fi pornit împotriva cuiva. 17 vi (Înv) A se stăpâni. 18 vr A fi mulțumit cu ceva. 19 vi (Rar) A ușura situația cuiva. 20 vi A uita tot ce este neplăcut. 21 vi A fi pe placul cuiva.

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A permite, a da voie, a încuviința, a lăsa, a admite, a tolera. Păsări uriașe pe aripele grele Îngăduie să steie și alte păsărele. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 178. N-aș îngădui un lucru care poate da pildă rea. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ (Construit cu dativul) Nastasia i-a îngăduit lui bărbatu-său să se odihnească două ceasuri, pe urmă l-a chemat la treabă. GALAN, Z. R. 36. ◊ (Construit cu acuzativul) L-am îngăduit să stea la masă cu noi toți. VISSARION, B. 77. Însă viermele dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 177. ♦ Refl. reciproc. (Popular) A se învoi unul cu altul, a se înțelege, a se tolera, a trăi în armonie. Sîntem între ai noștri și ne îngăduim. PAS, Z. II 76. Voinic tînăr, cal bătrîn, Greu se-ngăduie la drum. CREANGĂ, P. 193. 2. Intranz. A aștepta, a avea răbdare. Vă rog să îngăduiți o clipă, pînă ce aduc țuică și nițică pîine și slănină. SADOVEANU, M. C. 194. Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiți. ALECSANDRI, T. I 218. ♦ Tranz. A păsui, a da răgaz. Dragă giupîne... mai îngădui-mă măcar vro două luni. ALECSANDRI, T. 1018. ♦ Tranz. (Regional) A zăbovi, a întîrzia. Dac-ar mai îngădui ploile patru-cinci zile, atunci tarlalele ar fi gata, arate și semănate. CAMILAR, TEM. 344. – Prez. ind. și: îngăduiesc (GALACTION, O. I 257, CREANGĂ, P. 272, PĂSCULESCU, L. P. 197).

A ÎNGĂDUÍ îngădui 1. tranz. 1) (acțiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a încuviința; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului și urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-și da voie în mod conștient; a-și asuma dreptul; a-și permite. Își îngăduie să vorbească neîntrebat. 3) A lăsa pe altă dată. 4) A admite în mod conștient și tacit; a răbda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-și reține dorința (de a face ceva); a răbda. /<ung. engedni

A SE ÎNGĂDUÍ mă îngădui intranz. pop. A trăi în bună înțelegere; a se împăca (cu cineva). /<ung. engedni

îngăduì v. 1. a avea răbdare, a păsui: îngădue până mâine; 2. a permite: e îngăduit fiecăruia; 3. a se învoi: voinic tânăr, cal bătrân, greu se îngădue la drum CR. [Ung. ENGEDNI].

îngắduĭ și -ĭésc, a v. tr. (ung. engedni). Permit: a îngădui să treacă cineva, cuĭva să treacă. V. intr. Aștept, tolerez: îngăduĭ pînă mîne. V. refl. Mă împac, mă învoĭesc: aceștĭ oamenĭ se îngăduĭe unu cu altu, unu pe altu, împreună, între eĭ. – Vechĭ și agắduĭ și agắdăĭ. V. pogodesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

îngăduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îngădui, 3 sg. și pl. îngăduie, imperf. 3 sg. îngăduiá

îngădui (ind. prez. 1 sg. îngădui, 3 sg. și pl. îngăduie)

îngăduesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNGĂDUÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. v. îndreptăți. 4. v. prilejui. 5. v. permite. 6. v. aștepta. 7. v. păsui. 8. v. permite.

ÎNGĂDUÍ vb. v. ierta, împăca, întârzia, înțelege, zăbovi.

îngădui vb. v. IERTA. ÎMPĂCA. ÎNTÎRZIA. ÎNȚELEGE. ZĂBOVI.

ÎNGĂDUI vb. 1. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a (se) prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. a autoriza, a îndreptăți, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. și fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem următoarele concluzii...) 4. a permite, a prilejui. (Adunarea a ~ un util schimb de experiență.) 5. a da, a permite. (Nu i-e ~ oricui să facă una ca asta!) 6. a aștepta, a permite. (~ o clipă!) 7. a amîna, a aștepta, a păsui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 8. a cuteza, a îndrăzni, a-și permite. (Cum îți ~ una ca asta?)

A îngădui ≠ a interzice


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îngăduí (îngắdui, îngăduít), vb.1. A permite, a lăsa. – 2. A admite, a accepta, a se învoi. – 3. A îndura, a suporta. – 4. A slăbi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsă). – 6. A aștepta, a avea răbdare. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. îngăduială (var. îngăduință), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranță; cedare; răbdare; păsuire, răgaz); îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător); neîngăduitor, adj. (intolerant); neîngăduință, s. f. (intoleranță).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îngăduí, îngădui, vb. tranz. – 1. A permite, a lăsa, a da voie. 2. A desface o strânsoare, o legătură. – Din magh. engedni „a lăsa, a îngădui” (Cihac, Tiktin, DA, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

Intrare: îngădui
îngădui1 (1 -i) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduire
  • ‑ngăduire
  • îngăduit
  • ‑ngăduit
  • îngăduitu‑
  • ‑ngăduitu‑
  • îngăduind
  • ‑ngăduind
  • îngăduindu‑
  • ‑ngăduindu‑
singular plural
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngădui
  • ‑ngădui
(să)
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduiam
  • ‑ngăduiam
  • îngăduii
  • ‑ngăduii
  • îngăduisem
  • ‑ngăduisem
a II-a (tu)
  • îngădui
  • ‑ngădui
(să)
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduiai
  • ‑ngăduiai
  • îngăduiși
  • ‑ngăduiși
  • îngăduiseși
  • ‑ngăduiseși
a III-a (el, ea)
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
(să)
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
  • îngăduia
  • ‑ngăduia
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduise
  • ‑ngăduise
plural I (noi)
  • îngăduim
  • ‑ngăduim
(să)
  • îngăduim
  • ‑ngăduim
  • îngăduiam
  • ‑ngăduiam
  • îngăduirăm
  • ‑ngăduirăm
  • îngăduiserăm
  • ‑ngăduiserăm
  • îngăduisem
  • ‑ngăduisem
a II-a (voi)
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
(să)
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
  • îngăduiați
  • ‑ngăduiați
  • îngăduirăți
  • ‑ngăduirăți
  • îngăduiserăți
  • ‑ngăduiserăți
  • îngăduiseți
  • ‑ngăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
(să)
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
  • îngăduiau
  • ‑ngăduiau
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduiseră
  • ‑ngăduiseră
îngădui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduire
  • ‑ngăduire
  • îngăduit
  • ‑ngăduit
  • îngăduitu‑
  • ‑ngăduitu‑
  • îngăduind
  • ‑ngăduind
  • îngăduindu‑
  • ‑ngăduindu‑
singular plural
  • îngăduiește
  • ‑ngăduiește
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngăduiesc
  • ‑ngăduiesc
(să)
  • îngăduiesc
  • ‑ngăduiesc
  • îngăduiam
  • ‑ngăduiam
  • îngăduii
  • ‑ngăduii
  • îngăduisem
  • ‑ngăduisem
a II-a (tu)
  • îngăduiești
  • ‑ngăduiești
(să)
  • îngăduiești
  • ‑ngăduiești
  • îngăduiai
  • ‑ngăduiai
  • îngăduiși
  • ‑ngăduiși
  • îngăduiseși
  • ‑ngăduiseși
a III-a (el, ea)
  • îngăduiește
  • ‑ngăduiește
(să)
  • îngăduiască
  • ‑ngăduiască
  • îngăduia
  • ‑ngăduia
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduise
  • ‑ngăduise
plural I (noi)
  • îngăduim
  • ‑ngăduim
(să)
  • îngăduim
  • ‑ngăduim
  • îngăduiam
  • ‑ngăduiam
  • îngăduirăm
  • ‑ngăduirăm
  • îngăduiserăm
  • ‑ngăduiserăm
  • îngăduisem
  • ‑ngăduisem
a II-a (voi)
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
(să)
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
  • îngăduiați
  • ‑ngăduiați
  • îngăduirăți
  • ‑ngăduirăți
  • îngăduiserăți
  • ‑ngăduiserăți
  • îngăduiseți
  • ‑ngăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • îngăduiesc
  • ‑ngăduiesc
(să)
  • îngăduiască
  • ‑ngăduiască
  • îngăduiau
  • ‑ngăduiau
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduiseră
  • ‑ngăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îngădui îngăduire îngăduit

  • 1. tranzitiv A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să...
    exemple
    • Păsări uriașe pe aripele grele Îngăduie să steie și alte păsărele. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 178.
      surse: DLRLC
    • N-aș îngădui un lucru care poate da pildă rea. NEGRUZZI, S. I 94.
      surse: DLRLC
    • Nastasia i-a îngăduit lui bărbatu-său să se odihnească două ceasuri, pe urmă l-a chemat la treabă. GALAN, Z. R. 36.
      surse: DLRLC
    • L-am îngăduit să stea la masă cu noi toți. VISSARION, B. 77.
      surse: DLRLC
    • Însă viermele dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 177.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv reciproc popular A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: tolera învoi înțelege 2 exemple
      exemple
      • Sîntem între ai noștri și ne îngăduim. PAS, Z. II 76.
        surse: DLRLC
      • Voinic tînăr, cal bătrîn, Greu se-ngăduie la drum. CREANGĂ, P. 193.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv intranzitiv popular A avea răbdare; a da răgaz.
    exemple
    • Vă rog să îngăduiți o clipă, pînă ce aduc țuică și nițică pîine și slănină. SADOVEANU, M. C. 194.
      surse: DLRLC
    • Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiți. ALECSANDRI, T. I 218.
      surse: DLRLC
    • Dragă giupîne... mai îngădui-mă măcar vro două luni. ALECSANDRI, T. 1018.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Dac-ar mai îngădui ploile patru-cinci zile, atunci tarlalele ar fi gata, arate și semănate. CAMILAR, TEM. 344.
        surse: DLRLC

etimologie: