12 definiții pentru îngâmfa


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îngâmfa [At: (a. 1594) MARDARIE, L. 1986 / V: (cscj) ~fi / S și: ~ânfa / Pzi: îngâmf, (înv) ~fez / E: în- + gâmfa] 1-2 vtr (Înv) A (se) umfla. 3 vr (D. păsări) A se umfla în pene. 4 vr A se fuduli. 5 vr A fî vanitos. 6 vr A se mândri. 7 (Rar) vr A avea pretenția să...

ÎNGÂMFÁ, îngâmfez, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngấmf] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

ÎNGÂMFÁ, îngấmf, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngâmfez] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

A SE ÎNGÂMFÁ mă îngâmf intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se împăuna; a se înfumura. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se împăuna; a se înfumura. /în + înv. gâmfă

ÎNGÎMFÁ, îngî́mf, vb. I. Refl. (Despre oameni) A fi încrezut, a avea o atitudine trufașă; a se fuduli, a se mîndri, a se crede, a se făli, a se umfla în pene. Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stăpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63. – Prez. ind. și: (învechit) îngîmfez (ALEXANDRESCU, M. 63).

îngânfà v. a se umfla de mândrie, a se făli cu deșertăciuni. [Lat. CONFLARE].

îngî́nf (mă), a v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla, de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îngâmfá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se îngâmfeáză/se îngấmfă

îngâmfá vb., ind. prez. 1 sg. îngâmf, 3 sg. și pl. îngâmfă

îngîmfa (ind. prez. 3 sg. și pl. îngîmfă)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNGÂMFÁ vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mândri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bârzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta!)

ÎNGÎMFA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

Intrare: îngâmfa
îngâmfa1 (1 -fez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfare
  • ‑ngâmfare
  • îngâmfat
  • ‑ngâmfat
  • îngâmfatu‑
  • ‑ngâmfatu‑
  • îngâmfând
  • ‑ngâmfând
  • îngâmfându‑
  • ‑ngâmfându‑
singular plural
  • îngâmfea
  • ‑ngâmfea
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngâmfez
  • ‑ngâmfez
(să)
  • îngâmfez
  • ‑ngâmfez
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (tu)
  • îngâmfezi
  • ‑ngâmfezi
(să)
  • îngâmfezi
  • ‑ngâmfezi
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfași
  • ‑ngâmfași
  • îngâmfaseși
  • ‑ngâmfaseși
a III-a (el, ea)
  • îngâmfea
  • ‑ngâmfea
(să)
  • îngâmfeze
  • ‑ngâmfeze
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
  • îngâmfase
  • ‑ngâmfase
plural I (noi)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
(să)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfarăm
  • ‑ngâmfarăm
  • îngâmfaserăm
  • ‑ngâmfaserăm
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (voi)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
(să)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfarăți
  • ‑ngâmfarăți
  • îngâmfaserăți
  • ‑ngâmfaserăți
  • îngâmfaseți
  • ‑ngâmfaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngâmfea
  • ‑ngâmfea
(să)
  • îngâmfeze
  • ‑ngâmfeze
  • îngâmfau
  • ‑ngâmfau
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfaseră
  • ‑ngâmfaseră
îngâmfa2 (1 -f) verb grupa I conjugarea I
verb (V1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfare
  • ‑ngâmfare
  • îngâmfat
  • ‑ngâmfat
  • îngâmfatu‑
  • ‑ngâmfatu‑
  • îngâmfând
  • ‑ngâmfând
  • îngâmfându‑
  • ‑ngâmfându‑
singular plural
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngâmf
  • ‑ngâmf
(să)
  • îngâmf
  • ‑ngâmf
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (tu)
  • îngâmfi
  • ‑ngâmfi
(să)
  • îngâmfi
  • ‑ngâmfi
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfași
  • ‑ngâmfași
  • îngâmfaseși
  • ‑ngâmfaseși
a III-a (el, ea)
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
(să)
  • îngâmfe
  • ‑ngâmfe
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
  • îngâmfase
  • ‑ngâmfase
plural I (noi)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
(să)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfarăm
  • ‑ngâmfarăm
  • îngâmfaserăm
  • ‑ngâmfaserăm
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (voi)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
(să)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfarăți
  • ‑ngâmfarăți
  • îngâmfaserăți
  • ‑ngâmfaserăți
  • îngâmfaseți
  • ‑ngâmfaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
(să)
  • îngâmfe
  • ‑ngâmfe
  • îngâmfau
  • ‑ngâmfau
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfaseră
  • ‑ngâmfaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îngâmfa îngâmfare

  • 1. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua.
    exemple
    • Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311.
      surse: DLRLC
    • Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stăpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + gâmfa (învechit și regional al lui „a se umfla” din limba latină).
    surse: DEX '09 DEX '98