25 de definiții pentru înfruntare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfruntare sf [At: COD. VOR. 110/7 / Pl: ~tări / E: înfrunta] 1 (Îrg) Reproș. 2 (Îrg) Dezaprobare. 3 (Îrg) Mustrare cu asprime Si: înfruntat1 (3). 4 (Îrg; pex) Batjocorire. 5 (Înv; nob) Convingere a unei persoane prin mustrări să adopte o atitudine, să acționeze într-un anumit mod etc. Si: înfruntat1 (5). 6 (Înv) Rușinare. 7 Împotrivire cu curaj Si: înfruntat1 (7). 8 Întâmpinare cu tărie a unei amenințări, a unei provocări Si: înfruntat1 (8). 9 Insultă publică Si: înfruntat1 (9). 10 Schimb aprins de cuvinte Si: înfruntat1 (10).

ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.

ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.

ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta. 1. Rezistență hotărîtă, opunere îndrăzneață. Viața lui Gheorghe Dima și-a aflat rost pentru o vreme în înfruntarea nestăvilitei vieți a apelor Siretului. GALAN, Z. R. 45. ♦ Conflict, luptă, ciocnire. În înfruntarea dintre Sanda și Ciortanul se înfruntă două principii educative. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/4. 2. Mustrare, dojană, dezaprobare; p. ext. jignire, ofensă, insultă. Pentru Pirgu, care se credea neîntrecut... nu se putea înfruntare mai sîngeroasă. M. I. CARAGIALE, C. 16. Înghițind înfruntarea, nu zise nimic și plecă. ISPIRESCU, L. 185.

înfruntare f. 1. mustrare severă; 2. afront, insultă publică.

înfruntáre f., pl. ărĭ. Mustrare. Afront. Sfidare.

înfrunta1 [At: DOSOFTEI, V. S. 15/2 / V: (rar; nob) frunta / Pzi: ~unt, (înv) ~tez / E: ml *infrontare] 1 vt (Îrg) A reproșa. 2 vt (Îrg) A dezaproba. 3 vt (Îrg) A mustra cu asprime. 4 vt (Îrg; pex) A batjocori. 5 vt (Înv; nob) A convinge prin mustrări să adopte o atitudine, să acționeze într-un anumit mod, etc. 6 vr (Înv) A se rușina. 7 vt A se împotrivi cu curaj Si: a brava (1). 8 vt A întâmpina bărbătește o amenințare, o provocare. 9 vrr A avea un schimb aprins de cuvinte.

ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A sfida (o primejdie), a ține piept (unei forțe copleșitoare), a (se) lupta cu... În ochii copilandrilor, tînjind de doruri, pîlpîie o lumină: simpatia pentru oameni în stare să înfrunte urgia fără a se încovoia. CĂLUGĂRU, O. P. 415. Te-oi vedea... și pe dumneata, cînd o fi să înfruntăm glonțul. CAMILAR, N. I 38. Ah! aste mari cuvinte în veci nu le-oi uita. Cu ele soarta-mi aspră de-acum voi înfrunta. ALECSANDRI, T. II 206. ◊ Fig. De data aceasta era dealul care înfrunta valea și apele. GALACTION, O. I 38. ◊ Expr. A înfrunta privirea (sau privirile, rar căutătura cuiva) = a se uita drept, fără sfială în ochii cuiva; a se arăta dîrz, a nu se lăsa intimidat de cineva. Petre îi înfruntă privirea simplu, ca și cînd ar fi zis că el nu se sperie de o muiere. REBREANU, R. I 268. N-ar fi putut înfrunta privirile camarazilor. BART, E. 214. El se uită la ea lung; ea îi înfruntă căutătura. CARAGIALE, O. I 271. ♦ Refl. reciproc. A se lupta, a se bate, a se încăiera. Sîntem noi în stare a ne înfrunta cu oștirile străine, noi care sîntem armați cu ciomege? BOLINTINEANU, O. 441. 2. A mustra, a ocărî, a certa, a manifesta o dezaprobare, un reproș. A chemat la sine pe slujnică și a înfruntat-o. SADOVEANU, D. P. 41. Te-ai îmbătat, ticălosule! îl înfruntă ea cu asprime. SLAVICI, O. I 372. Îl înfruntă pentru fapta cea mișelească ce era să săvîrșească. ISPIRESCU, L. 77.

A ÎNFRUNTÁ înfrúnt tranz. 1) A întâmpina cu hotărâre și curaj, opunând rezistență. ◊ ~ privirea cuiva a) a se uita drept și fără sfială în ochii cuiva; b) a nu se lăsa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocări și reproșuri (în public). [Sil. în-frun-] /<lat. infrontare

A SE ÎNFRUNTÁ mă înfrúnt intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe sau acțiuni ostile (unul cu altul). /<lat. infrontare

înfruntà v. 1. a mustra cu asprime; 2. fig. a da piept cu: a înfrunta moartea. [Lit. a da peste frunte (cf. a da peste nas), fruntea și nasul sunt considerate ca sediul semeției, mândriei, batjocurei și a mâniei].

înfrúnt și -éz, a v. tr. (d. frunte. V. afront, confrunt). 1. Mustru (adică „îĭ arăt greșeala în frunte, în față”). 2. (după fr. affronter). Daŭ pept, ĭes la luptă, sfidez: a înfrunta moartea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntării; pl. înfruntări

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

înfruntá vb., ind. prez. 1 sg. înfrúnt, 3 sg. și pl. înfrúntă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFRUNTÁRE s. 1. sfidare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 2. v. încăierare.

ÎNFRUNTÁRE s. v. admonestare, afront, bătălie, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, injurie, insultă, jignire, luptă, morală, mustrare, observație, ocară, ofensă, reproș, rușine, umilință.

ÎNFRUNTARE s. 1. sfidare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 2. încăierare, (înv. și reg.) război, (fig.) ciocnire. (O ~ între forțe armate dușmane.)

înfruntare s. v. ADMONESTARE. AFRONT. CEARTĂ. CERTARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. OCARĂ. OFENSĂ. REPROȘ. RUȘINE. UMILINȚĂ.

ÎNFRUNTÁ vb. 1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a susține. (Îi ~ privirea.) 3. v. întrece. 4. v. întâlni. 5. v. încăiera. 6. v. opune.

ÎNFRUNTÁ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.

ÎNFRUNTA vb. 1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a susține. (Îi ~ privirea.) 3. a se încerca, a se întrece, a se măsura, a se pune, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine?) 4. a se confrunta, a se întîlni, a se întrece. (Echipele de fotbal se ~ mîine.) 5. a se încaiera, (fig.) a se ciocni. (Două armate care se ~.) 6. a se opune, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.)

înfrunta vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. MORALIZA. MUSTRA.

Intrare: înfruntare
înfruntare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfruntare
  • ‑nfruntare
  • înfruntarea
  • ‑nfruntarea
plural
  • înfruntări
  • ‑nfruntări
  • înfruntările
  • ‑nfruntările
genitiv-dativ singular
  • înfruntări
  • ‑nfruntări
  • înfruntării
  • ‑nfruntării
plural
  • înfruntări
  • ‑nfruntări
  • înfruntărilor
  • ‑nfruntărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfruntare

  • 1. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Mustrare, dojană aspră.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dezaprobare dojană mustrare un exemplu
      exemple
      • Înghițind înfruntarea, nu zise nimic și plecă. ISPIRESCU, L. 185.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: opunere rezistență un exemplu
      exemple
      • Viața lui Gheorghe Dima și-a aflat rost pentru o vreme în înfruntarea nestăvilitei vieți a apelor Siretului. GALAN, Z. R. 45.
        surse: DLRLC
      • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
        exemple
        • În înfruntarea dintre Sanda și Ciortanul se înfruntă două principii educative. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/4.
          surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înfrunta
    surse: DEX '09 DEX '98

înfrunta înfruntare

  • 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa dojeni mustra ocărî 3 exemple
    exemple
    • A chemat la sine pe slujnică și a înfruntat-o. SADOVEANU, D. P. 41.
      surse: DLRLC
    • Te-ai îmbătat, ticălosule! îl înfruntă ea cu asprime. SLAVICI, O. I 372.
      surse: DLRLC
    • Îl înfruntă pentru fapta cea mișelească ce era să săvîrșească. ISPIRESCU, L. 77.
      surse: DLRLC
  • 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: lupta rezista 4 exemple
    exemple
    • În ochii copilandrilor, tînjind de doruri, pîlpîie o lumină: simpatia pentru oameni în stare să înfrunte urgia fără a se încovoia. CĂLUGĂRU, O. P. 415.
      surse: DLRLC
    • Te-oi vedea... și pe dumneata, cînd o fi să înfruntăm glonțul. CAMILAR, N. I 38.
      surse: DLRLC
    • Ah! aste mari cuvinte în veci nu le-oi uita. Cu ele soarta-mi aspră de-acum voi înfrunta. ALECSANDRI, T. II 206.
      surse: DLRLC
    • figurat De data aceasta era dealul care înfrunta valea și apele. GALACTION, O. I 38.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A înfrunta privirea (sau privirile, rar căutătura) cuiva = a se uita drept, fără sfială în ochii cuiva; a se arăta dîrz, a nu se lăsa intimidat de cineva.
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Petre îi înfruntă privirea simplu, ca și cînd ar fi zis că el nu se sperie de o muiere. REBREANU, R. I 268.
        surse: DLRLC
      • N-ar fi putut înfrunta privirile camarazilor. BART, E. 214.
        surse: DLRLC
      • El se uită la ea lung; ea îi înfruntă căutătura. CARAGIALE, O. I 271.
        surse: DLRLC
    • 2.2. reflexiv reciproc A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bate lupta încăiera un exemplu
      exemple
      • Sîntem noi în stare a ne înfrunta cu oștirile străine, noi care sîntem armați cu ciomege? BOLINTINEANU, O. 441.
        surse: DLRLC

etimologie: