împresurare sf [At: DOSOFTEI, V. S. 137 / Pl: ~rări / E: împresura] 1 Înconjurare din toate părțile Si: (înv) împresurătură (1). 2 Cuprindere cu brațele Si: (înv) împresurătură (2). 3 (Înv) Deposedare în mod abuziv a unei persoane Si: (înv) împresurătură (3). 4 (Înv) Strivire sub greutatea proprie sau a unui obiect Si: (înv) împresurătură (4). 5 Sugrumare. 6 Acoperire cu pământ Si: (înv) împresurătură (6). 7 Împiedicare a creșterii și dezvoltării plantelor Si: (înv) împresurătură (7). 8 (Fig) Copleșire. 9 (Jur) Uzurpare a unui drept Si: (înv) împresurătură (9). 10 Încercuire pentru a prinde Si: (înv) împresurătură (10). 11 Asediere.

ÎMPRESURARE, împresurări, s. f. Acțiunea de a împresura. 1. Înconjurare din toate părțile, încadrare. 2. Asediere, asediu. 3. (Învechit) Luare cu sila, încălcare, uzurpare. Din partea celorlalți vecini, moșia n-a suferit nici o împresurare. I. IONESCU, D. 445.

împresurare f. acțiunea de a împresura: 1. asediu; 2. încălcare: vrei să-mi mănânci stânjeni cu impresurare? AL. 3. strâmtorare.

împresuráre f. Acțiunea de a împresura. Asediŭ.

împresurare s. f., g.-d. art. împresurării; pl. împresurări

împresurare s. f., g.-d. art. împresurării; pl. împresurări

împresurare s. f., g.-d. art. împresurării; pl. împresurări

ÎMPRESURARE s. 1. v. încercuire. 2. v. asediu.

ÎMPRESURARE s. 1. încercuire, înconjurare. (~ inamicului.) 2. asediere, asediu, încercuire, înconjurare, (înv.) ocol, (grecism înv.) poliorchie. (~ cetății.)