încălcare sf [At: IORGA, C. I. II, 100 / V: (înv) incalcare / Pl: ~cări / E: încălca] 1 (Înv) Obligare. 2 Ocupare prin violență a unui teritoriu străin Si: cotropire, încălcat¹ (2). 3 Nerespectare a unei legi. 4-5 (Fig) Nesocotire (a unui drept sau) a unei obligații, a unui jurământ etc. modificată

ÎNCĂLCARE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca. 1. Intrare samavolnică pe un teritoriu străin; invadare, cotropire. Era vorba de o încălcare de șase mii de fălci. SADOVEANU, O. VII 107. 2. Fig. Nerespectare a unor obligații, nesocotire a drepturilor cuiva; abatere de la o dispoziție legală. Încălcarea disciplinei de stat de către un comunist este în același timp și o încălcare a disciplinei de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 47.

încălcare f. 1. călcare sau năvălire; 2. fig. uzurpare.

*încălcáre f. Acțiunea de a încălca, de a uzurpa. Fig. Arogare de drepturĭ. În poezie, trecerea unuĭ cuvînt în versu următor (fr. enjambement). V. încalc.

incalcare sf vz încălcare

încălcare s. f., g.-d. art. încălcării; pl. încălcări

încălcare s. f., g.-d. art. încălcării; pl. încălcări

încălcare s. f., g.-d. art. încălcării; pl. încălcări

ÎNCĂLCARE s. 1. v. cotropire. 2. călcare, nesocotire, violare, (pop.) stricare. (~ legii, a unei înțelegeri.)

ÎNCĂLCARE s. 1. cotropire, invadare, invazie, năpădire, (pop.) călcare, (înv.) cuprindere, cuprins, năbușeală, stropșitură. (~ unui teritoriu străin.) 2. călcare, nesocotire, violare, (pop.) stricare. (~ legii, a unei înțelegeri.)