încadrare sf [At: COD. PEN. R. P. R. 53 / V: (rar) in- / Pl: ~rări / E: încadra] 1 Înrămare. 2 Înconjurare. 3 Angajare într-o întreprindere, într-o instituție. 4 Formare a cadrelor unui regiment. 5 Armonizare cu mediul înconjurător. 6-7 Asimilare (a unei fapte sau) a unui delincvent unui text de lege. 8-9 Integrare (într-un colectiv sau) într-o acțiune. 10 Respectare a unei limite de timp pentru săvârșirea unei acțiuni.

ÎNCADRARE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. 1. Primire, numire în cadrele unei organizații, ale unei instituții etc. Comisia de încadrare a personalului. ♦ (Concretizat) Act, decizie prin care cineva este numit într-o funcție. ♦ Integrare într-un colectiv, într-o organizație. 2. Introducerea unui lucru într-un mediu făcîndu-l să se potrivească, să se armonizeze cu el. 3. Înrămare. 4. Fig. Cuprindere a unui delict, a unei crime etc., p. ext. a unui delincvent etc. într-un articol de lege. Încadrarea făptuitorilor în dispozițiile legii. 5. Înconjurare, împresurare.

ÎNCADRARE s.f. Acțiunea de a (se) încadra și rezultatul ei; punere, așezare într-un anumit cadru, într-o anumită dispoziție etc. [< încadra].

ÎNCADRARE s. f. 1. acțiunea de a (se) încadra. 2. (telec.) precizare a unor momente determinate în evoluția unui fenomen periodic. 3. așezarea și potrivirea pe un material textil, pe o hârtie etc. a unor tipare, în scopul decupării. (< încadra)

incadrare sf vz încadrare

încadrare (desp. -ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrării; pl. încadrări

încadrare (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrării; pl. încadrări

încadrare s. f. (sil. -dra-), g.-d. art. încadrării; pl. încadrări

ÎNCADRARE s. 1. v. înrămare. 2. v. angajare. 3. v. angajare.

ÎNCADRARE s. 1. înrămare. (~ unui tablou.) 2. angajare, numire, primire. (~ cuiva în serviciu.) 3. angajare, intrare. (~ lui în uzină.)

ÎNCADRÁRE (< încadra) s. f. 1. Acțiunea de a (se) încadra. 2. (TELEC.) Precizarea unor momente determinate în evoluția unui fenomen. 3. (TEHN.) Operație de așezare și de potrivire pe un material textil, pe o hârtie etc., după o anumită ordine sau regulă, a unor tipare, în scopul obținerii și decupării părților componente ale obiectului care urmează să fie confecționat. 4. (Dr.) Î. juridică = stabilirea concordanței depline între fapta concretă săvârșită de învinuit sau inculpat și norma specială penală care incriminează acea faptă; ea este o garanție a respectării drepturilor și intereselor legitime ale persoanei.