asediu sn [At: ALECSANDRI, T. 1424 / P: ~diu / V: (înv) ~ie^[1] sf / Pl: ~ii / E: it assedio] 1 Încercuire și atacare cu forțe armate a unui loc întărit, pentru a-l cuceri Si: (pop) împresurare. 2 (Îs) Stare de ~ Regim de suspendare a libertăților democratice și acordare a unor drepturi speciale poliției, armatei etc., instituit în împrejurări excepționale.

*ASEDIU (pl. -dii, -diuri) sn. 🎖️ 1 Împresurarea unei cetăți de către o armată spre a o bate, spre a o cuprinde; operațiunile acestei armate în fața cetății împresurate; tunuri de ~; a ridica ~l, a înceta operațiunile de atac împotriva unei cetăți ¶ 2 Stare de ~, măsură de siguranță publică luată în caz de războiu, de răscoale, etc. și prin care toată autoritatea civilă trece în mîinile autorității militare, pentru ca aceasta să întrebuințeze toate mijloacele pe care le-ar găsi cu cale spre a păstra sau restabili ordinea [it. assedio].

ASEDIU, asedii, s. n. (Numele locului asediat este în genitiv sau, în construcții învechite, se introduce prin prep. «de la») Încercuire cu forțe armate a unui loc întărit, cu scopul de a-l cuceri; împresurare. V. blocare. [Pașa] ucisese trei sute de femei și copii cînd cu asediul cetății, ca represalii. CAMIL PETRESCU, T. II 177. Mai izbeau ici-colo ultimele picături de ploaie, ca ultimele gloanțe ale unui asediu terminat. GALACTION, O. I 88. Asediul de la Vama. ALECSANDRI, T. 1424. ♦ (În statele capitaliste) Stare de asediu = suspendare (temporară) a puterii legilor și înlocuirea lor cu un regim militar de represiune îndreptat împotriva maselor populare.

ASEDIU, asedii, s. n. Încercuire cu forțe armate a unui loc întărit, pentru a-l cuceri; împresurare. ◊ (În statele capitaliste) Stare de asediu = suspendare a puterii legilor și înlocuirea lor cu un regim militar de represiune împotriva maselor populare. – It. assedio.

ASEDIU s.n. Împresurare cu armată a unui loc întărit pentru a-l cuceri. ◊ Stare de asediu = suspendare a puterii anumitor legi și înlocuirea lor cu un regim special de esență militară. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. assedio].

ASEDIU s. n. încercuire cu forțe armate a unui oraș, a unui loc întărit, pentru a-l cuceri. ♦ stare de ~ = suspendare a puterii anumitor legi și înlocuirea lor cu un regim special de esență militară. (< it. assedio)

ASEDIU ~i n. mil. Încercuire cu forțe armate a unei fortificații pentru a o cuceri. ◊ A ridica ~ul a înceta asediul. Stare de ~ regim special de constrângere, impus de împrejurări excepționale, acordând drepturi excesive organelor de poliție și autorităților militare. [Sil. -diu] /<it. assedio

asediu n. lucrările și operațiunile militare spre a ataca și coprinde un loc întărit; stare de asediu, starea unui oraș sau a unor provincii, când, în anumite Împrejurări grave, autoritatea superioară e lăsată căpeteniei militare, ceeace suspendă acțiunea legilor.

*asédiŭ n. (it. assedio. V. sediŭ). Împresurare, înconjurarea uneĭ cetățĭ cu armata ca s’o cuprinzĭ. Stare de asediŭ, guvern militar.

asediu [diu pron. dĭu] s. n., art. asediul; pl. asedii, art. asediile (desp. -di-i-)

asediu [diu pron. dĭu] s. n., art. asediul; pl. asedii, art. asediile (-di-i-)

asediu s. n. [-diu pron. -diu], pl. asedii, art. asediile (sil. -di-i-)

asediu

asediu (asedii), s. n. – Încercuire și atacare a unui loc. It. assedio (sec. XIX). – Der. asedia, vb. (a supune unui asediu); asediator, adj. (care asediază).

ASEDIU s. asediere, împresurare, încercuire, înconjurare, (înv.) ocol, (grecism înv.) poliorchie. (~ cetății.)

ASEDIU s. asediere, împresurare, încercuire, înconjurare, (înv.) ocol, (grecism înv.) poliorchie. (~ cetății.)

OȘTOROM s.n. (Criș.) Atac, asediu. Să împace pînă nu vine alenșigul și nu să pune cu oștorom supt cetate. MOL. 1695,52^v. ♦ Fig. Îngrămădeală, mulțime. Îngerii iau acea milostenie ... și tot să rad păcatele acelui suflet din hoștoromul păcatelor. MOL. 1695, 81^r. Duc hoștoromul păcatelor înaintea lui Dumnăzău. MOL. 1695, 81^r. Variante: hoștorom (MOL. 1695, 81^r). Etimologie: magh. ost(o)rom. Cf. n ă v r ă p i t u r ă; h o l o t ă, ș i r a g (1).