17 definiții pentru îmbina


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbina [At: GCR II, 22/12 / S și: (înv) înb~ / Pzi: îmbin / E: ml *imbinare] 1-2 vtr A (se) asocia pentru a realiza un tot Si: a (se) alătura, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) lega, a (se) uni. 3 vr (Pfm; îe) Se ~nă ziua cu noaptea Se spune când începe să se facă ziuă.

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare.

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Probabil lat. *imbinare.

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. A împreuna, a împleti, a face să se lege strîns două sau mai multe elemente (concrete sau abstracte) pentru a obține un tot; a uni. Viața dovedește că numai cel ce știe să îmbine munca practică cu munca de ridicare a nivelului său ideologic obține succese, oricare ar fi domeniul în care își desfășoară activitatea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 55. Poporul nostru îmbină, în munca și lupta sa pentru pace, hotărîrea cea mai dîrză cu vigilența cea mai ascuțită împotriva ațîțătorilor la război. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2524. În prima fază... [Eminescu] își îmbină întotdeauna sensibilitatea cu imaginile naturii. IBRĂILEANU, S. 126. ◊ Refl. Fruntea i se încreți, încît sprîncenele aproape i se îmbinară. CAMILAR, N. II 177. Un răsunet tînguios se îmbină cît strigătele de veselie. ODOBESCU, S. I 184.

A ÎMBINÁ îmbín tranz. (elemente concrete sau abstracte) A face să se îmbine; a împreuna; a contopi. ~ munca cu odihna. /<lat. imbinare

A SE ÎMBINÁ pers. 3 se îmbínă intranz. (despre elemente concrete sau abstracte) A se uni formând un tot organic; a se împreuna; a se contopi; a se confunda. /<lat. imbinare

îmbinà v. a împreuna două lucruri prin căpătâiele lor: a uni laolaltă sprâncene îmbinate. [Lat. *IMBINARE cf. COMBINARE)].

îmbín, a v. tr. (lat. *im-bino, -binare, d. bini, cîte doĭ. V. dezbin 2, combin). Unesc doŭă lucrurĭ la capetele lor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă

îmbiná vb., ind. prez. 1 sg. îmbín, 3 sg. și pl. îmbínă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBINÁ vb. 1. v. asambla. 2. a încheia, a prinde, a uni. (A ~ capetele bârnelor.) 3. v. îmbuca. 4. a (se) combina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum se ~ aceste elemente?) 5. v. uni. 6. a (se) împleti, a (se) uni, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)

ÎMBINA vb. 1. a asambla, a fixa, a împreuna, a monta, a reuni, a uni. (A ~ elementele componente ale unui sistem.) 2. a încheia, a prinde, a uni. (A ~ capetele bîrnelor.) 3. (Ban. și Transilv.) a (se) păsăli. (A ~ marginile a două scînduri.) 4. a (se) combina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum ~ aceste elemente?) 5. a (se) împreuna, a (se) lega, a (se) reuni, a (se) uni. (A ~ elementele într-un tot.) 6. a (se) împleti, a (se) uni, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)

A (se) îmbina ≠ a (se) dezbina, a (se) separa


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îmbiná (îmbín, îmbinát), vb. – A potrivi, a uni, a combina două părți ale unui obiect sau două obiecte diferite. – Var. înghina. Lat. *bināti, de unde mr. binats „gemeni”, cf. it. binati „gemeni”, binare „a naște gemeni”. Rezultatul rom. *binați, f. *binațe, pare să fi fost considerat adj. verbal și încrucișat cu îngemănat, a cărui corespondență semantică e perfectă. Este de asemenea posibil să se plece direct de la un lat. *bināre, refăcut pe baza lui *bināti, cf. it. binare, friul. imbiná „a uni”. În general se consideră der. de la un lat. *imbināre, de la bini „duplicate” (Lexiconul de la Buda; Pușcariu 778; Candrea-Dens., 823; REW 4280). DAR și Graur, BL, V, 101, resping această ipoteză, bazîndu-se pe prioritatea, care nu este certă, a var. înghina, și pe prezența lui desghina, vb. (a despărți, a înlătura; a crăpa, a despica; a învrăjbi), mr. dizgl’ina, cu var. desbina, care se consideră un hiperurbanism. Astfel, pe cînd Densusianu, Hlr., 288; Densusianu, Filologie, 447; și REW 4280 pleacă de la lat. *imbinare, Candrea-Dens., 482 pleacă de la *disglutinare, prin intermediul lui desghina, și Giuglea, Dacor., III, 621, de la *disglināre < gr. γλίvη „coadă”; Philippide, II, 640, presupune un lat. *disbināre, și DAR o legătură între aceste cuvinte și ghin, ghionoi. Explicarea lui îmbina pe baza lui desbina < desghina, nu este posibilă. Der. cu des- nu poate fi valabilă dacă lipsește vb. simplu (des-lega, des-prinde), sau der. cu în- (des-chide, cf. închide; desfunda, cf. înfunda); iar cînd des- provine de la un der. romanic, ideea de „separație” s-a pierdut complet (cf. desfăta, desmierda); astfel încît, pentru desbina, mai întîi trebuie să fi existat un *bina sau îmbina. Ideea priorității cronologice a lui desghina față de desbina se explică prin prezența mr. dizgl’ina, a cărui origine nu o cunoaștem. Pentru lat. bināti, cf. Pușcariu, ZRPh., XXIX, și REW 1109. V. și Philippide, Principii, 108, care îl der. pe îmbina din lat. inguen.Der. neîmbinat, adj. (separat); înghinărat (var. înghinorat), adj. (îmbinat).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OMNE TULIT PUNCTUM, QUI MISCUIT UTILE DULCI (lat.) cine îmbină utilul cu frumosul, întrunește sufragiile tuturor – Horațiu, „Ars poetica”, 343. Acesta este pentru poet criteriul măiestriei artistice.

Intrare: îmbina
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbina
  • ‑mbina
  • îmbinare
  • ‑mbinare
  • îmbinat
  • ‑mbinat
  • îmbinatu‑
  • ‑mbinatu‑
  • îmbinând
  • ‑mbinând
  • îmbinându‑
  • ‑mbinându‑
singular plural
  • îmbi
  • ‑mbi
  • îmbinați
  • ‑mbinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbin
  • ‑mbin
(să)
  • îmbin
  • ‑mbin
  • îmbinam
  • ‑mbinam
  • îmbinai
  • ‑mbinai
  • îmbinasem
  • ‑mbinasem
a II-a (tu)
  • îmbini
  • ‑mbini
(să)
  • îmbini
  • ‑mbini
  • îmbinai
  • ‑mbinai
  • îmbinași
  • ‑mbinași
  • îmbinaseși
  • ‑mbinaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbi
  • ‑mbi
(să)
  • îmbine
  • ‑mbine
  • îmbina
  • ‑mbina
  • îmbină
  • ‑mbină
  • îmbinase
  • ‑mbinase
plural I (noi)
  • îmbinăm
  • ‑mbinăm
(să)
  • îmbinăm
  • ‑mbinăm
  • îmbinam
  • ‑mbinam
  • îmbinarăm
  • ‑mbinarăm
  • îmbinaserăm
  • ‑mbinaserăm
  • îmbinasem
  • ‑mbinasem
a II-a (voi)
  • îmbinați
  • ‑mbinați
(să)
  • îmbinați
  • ‑mbinați
  • îmbinați
  • ‑mbinați
  • îmbinarăți
  • ‑mbinarăți
  • îmbinaserăți
  • ‑mbinaserăți
  • îmbinaseți
  • ‑mbinaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbi
  • ‑mbi
(să)
  • îmbine
  • ‑mbine
  • îmbinau
  • ‑mbinau
  • îmbina
  • ‑mbina
  • îmbinaseră
  • ‑mbinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbina îmbinare îmbinat

  • 1. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna.
    exemple
    • Viața dovedește că numai cel ce știe să îmbine munca practică cu munca de ridicare a nivelului său ideologic obține succese, oricare ar fi domeniul în care își desfășoară activitatea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 55.
      surse: DLRLC
    • Poporul nostru îmbină, în munca și lupta sa pentru pace, hotărîrea cea mai dîrză cu vigilența cea mai ascuțită împotriva ațîțătorilor la război. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2524.
      surse: DLRLC
    • În prima fază... [Eminescu] își îmbină întotdeauna sensibilitatea cu imaginile naturii. IBRĂILEANU, S. 126.
      surse: DLRLC
    • Fruntea i se încreți, încît sprîncenele aproape i se îmbinară. CAMILAR, N. II 177.
      surse: DLRLC
    • Un răsunet tînguios se îmbină cu strigătele de veselie. ODOBESCU, S. I 184.
      surse: DLRLC

etimologie: