ȘOVĂI, șovăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.

șovăi¹ [At: PRAV. 58 / V: (îvr) ~voi, (înv) șuv~ / Pzi: șovăi, ~esc / E: vsl *шавати, bg шавам] 1 vi (Înv; d. ființe) A-și schimba direcția de mers Si: a coti². 2 vi (Pop) A păși nesigur (poticnindu-se, clătinându-se, deviind de la direcția de mers, zăbovind) Si: a se clătina (7), a se împletici. 3 vi (Pex; d. oameni) A fi nehotărât în mișcări. 4 vi (Pan; d. obiecte) A-și pierde stabilitatea Si: a se balansa (1), a se legăna. 5 vi (Pop; d. ape curgătoare, drumuri etc.) A coti² (11). 6 vi (Îrg; d. oameni) A se eschiva (recurgând la subterfugii). 7 vi (Îrg; d. oameni) A căuta pretexte. 8 vi (Îrg; d. oameni) A încerca să tergiverseze (ocolind adevărul). 9 vi (Înv; îf șuvăi) A-și declina răspunderea. 10 vt (Înv; îf șuvăi) A disculpa (1). 11 vt (Înv) A pretinde. 12 vt (Înv) A pretexta. 13 vi (D. oameni) A sta la îndoială Si: a ezita (3), (pop) a se codi (2), (reg) a șovârca (5). 14 vi (Fig) A deveni fluctuant, tinzând să scadă în intensitate, să-și piardă din fermitate Si: a fluctua, a oscila.

șovăi² vi [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 141 / V: (înv) șuv~ / Pzi: 3 ~e, ~ește / E: nct] (Trs) 1 (D. vânt) A șuiera (12). 2 (D. obiecte aruncate) A șuiera (5). 3 (D. ape) A vui.

ȘOVĂI, șovăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.

ȘOVĂI, șovăi și șovăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, clătinîndu-se; a se împletici. Ghiță Lungu șovăi către un cotlon al lui din chilia de lîngă moară. SADOVEANU, M. C. 133. Sprijinindu-se de pereți, șovăind, se strecură pe ușă. BART, E. 254. Mergea Ivan, șovăind, cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297. Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ (Poetic) Calea noastră curgea capricioasă pe poalele pădurii sau – azvîrlită dincolo de pîraie – șovăia prin pietrișuri, se pierdea în vadurile limpezi. GALACTION, O. I 38. ♦ (Despre lucruri) A se mișca, a oscila, a se clătina. Pluta, șovăind sub picioarele sale, îi clătină mîna tocmai în momentul cînd el descărca arma. GANE, N. I 81. ◊ (Prin metonimie) Lumînările scăzute șovăiau. MACEDONSKI, O. I 84. 2. Fig. A fi nehotărît, a sta în cumpănă dacă să facă sau să spună un lucru; a nu se putea hotărî; a ezita. Cum de-a putut el șovăi odată? SADOVEANU, O. VII 163. Nu dorim vărsare de sînge, dar nu vom șovăi a întrebuința arma. REBREANU, R. II 235. Spuneți... Umilitu-m-am la voi? Șovăit-am în credință? BOLLIAC, O. 210. ◊ (Despre abstracte) Și-n pieptul lui mînia o clipă șovăiește. COȘBUC, P. I 142. 3. Fig. A se codi, a o suci, a o întoarce, a căuta pretexte. Ceilalți, nemaiavînd încotro șovăi, dieata rămase bună făcută. CREANGĂ, P. 15. Auzi, Nițule?... De-acu n-ai încotro șovăi! ALECSANDRI, T. 1582.

A ȘOVĂI șovăi intranz. 1) A păși nesigur, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a se clătina. 2) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a ezita; a oscila; a balansa; a pendula. [Și șovăiesc] /<sl. šavati, bulg. šavam

șovăì v. 1. a se clătina pe picioare: intră șovăind; 2. fig. a nu fi sigur, a sta în cumpănă. [Dela un primitiv șov, oblic v. șovoit), de origină necunoscută].

șóvăĭ și -ăĭésc v. intr. (cp. cu ung. csóválni, a clătina din cap, pol. szwankować, germ. schwanken, a șovăi, și cu rom. încovoĭ). Vechĭ. Merg cotind ca să scap de urmăritorĭ. Merg clătinîndu-mă (de boală orĭ de beție). Fig. Lungesc vorba ca să scap de răspuns. Azĭ. Preget, ezit, mă codesc, staŭ pe gîndurĭ, nu mă pot hotărî să fac ceva. – În nord și șovoĭesc. Vechĭ șu-. V. hodorogesc.

șovâi, ~ie a [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 187 / V: (reg) șohâi / Pl: ~ / E: ns cf șovăi¹, șovan³, șoveu] (Ban) 1 Strâmb. 2 Înclinat.

șovoi v vz șovăi¹

șuvăi¹ v vz șovăi¹

șuvăi² v vz șovăi²

șovoĭésc, -oít, V. șovăĭesc, -ăit.

șuváĭ, șúvăĭ, V. șovaĭ, șovăĭ.

șovăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. șovăi, 3 șovăie, imperf. 1 șovăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să șovăi, 3 să șovăie

!șovăi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șovăi, imperf. 3 sg. șovăia; conj. prez. 3 să șovăie

șovăi vb., ind. prez. 1 sg. șovăi/șovăiesc, imperf. 3 sg. șovăia; conj. prez. 3 sg. și pl. șovăie/șovăiască

șovăi (ind. prez. 1 sg. șovăi, 3 sg. și pl. șovăie)

șovăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

ȘOVĂI vb. v. cârmi, coti, eschiva, fluctua, fluiera, fugi, scăpa, sustrage, șuiera, vira, vâjâi, vui.

ȘOVĂI vb. 1. v. împletici. 2. v. ezita. 3. a aștepta, a ezita. (N-a mai ~ o clipă și...)

șovăi vb. v. CÎRMI. COTI. ESCHIVA. FLUCTUA. FLUIERA. FUGI. SCĂPA. SUSTRAGE. ȘUIERA. VIRA. VÎJÎI. VUI.

ȘOVĂI vb. 1. a se clătina, a se împletici, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mălăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat ~ în mers.) 2. a se codi, a ezita, a pregeta, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tîntăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scîrciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atîrna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 3. a aștepta, a ezita. (N-a mai ~ o clipă și...)

șovăi (șovăiesc, șovăit), vb. – 1. A se clătina, a se împletici. – 2. A ezita, a se codi, a fi nehotărît. – Var. înv. șuvăi, Bucov. șovoi și der. Creație expresivă, ca majoritatea vb. în ăi, cf. șopăi, țopăi, moțăi, cucăi etc. Ideea expresivă trebuie să fie cea de clătinare, comună tuturor der. – Der. șovăială, s. f. (nesiguranță, ezitare); șovăielnic (var. șovăitor), adj. (nesigur, ezitant); șovăitură, s. f. (nesiguranță; sinuozitate, ocoliș, cotitură); șuvoi (var. șivoi, Trans. șioi), s. n. (flux, debit mare de apă), var. cf. șiroi; șuviță, s. f. (smoc de păr; pîrîiaș; fîșie, bandă), cu schimb de suf. și prin contaminare cu bg. ševe, ševica „șuviță” (după Cihac, II, 447, în loc de *juviță, din sl. šuvęža „legătură”). – Cf. șovîlc.