ÎNHOLBAT, -Ă adj. v. holbat.

HOLBA, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere.

HOLBAT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.

alva^[1] v vz holba

holba [At: CALENDARIU (1814) 190/23 / V: ~bi / Pzi: ~bez / E: nct] 1-3 vt A deschide ochii mari (de mirare, uimire, spaimă etc.) Si: (reg) a holbăni (1-3), a holboca (1-3), a holști (1-3). 4-6 vr A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de mirare, de spaimă, de curiozitate. 7 vr (Fig) A fi prea curios.

holbat², ~ă a [At: LB / Pl: ~ați, ~e / E: holba] 1 (D. ochi) Larg deschis. 2 (D. oameni) Cu ochii căscați de mirare, spaimă, curiozitate. 3 Care are ochii mari. 4 (Fig) Prea curios.

holbat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: holba] 1-4 Holbare (1-4).

holbi v vz holba

înholba vtr [At: DA ms / V: (cscj) ~bi / Pzi: ~bez / E: în- + holba] (Înv) 1-6 A (se) holba (1-6).

HOLBA, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Din lat. volvere.

HOLBAT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este căscat, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii căscați. – V. holba.

HOLBA, holbez, vb. I. Refl. A se uita la cineva sau la ceva căscînd ochii tare (de mirare, de curiozitate, de surpriză, de spaimă etc.); a se zgîi. De-acum, moșnege, s-a sfîrșit să tot stai pe prispă... ha? Ce te holbezi așa la mine? CAMILAR, TEM. 11. Morarul s-a holbat cu pleoapele-i sîngerate. SADOVEANU, M. C. 28. Cei rămași se holbau îngroziți la jăratecul uriaș care părea a crește mereu. REBREANU, R. II 106. ♦ (Rar despre ochi) A se deschide mult, exprimînd mirare, uimire. Ochii broaștelor s-au holbat de mirare. STANCU, D. 205. Ochii, după ce s-au holbat, au rămas mici și cu pleoapele încrețite, ațintiți asupra cărții. SADOVEANU, N. P. 187. ♦ Tranz. (Cu complementul «ochii») A deschide tare; a căsca, a boldi. Ce spui tu, mă Ioane? – face Moș Gheorghe oprindu-se în loc, holbînd ochii mari, cu groază. SP. POPESCU, M. G. 58. Abia din cînd în cînd își mai holbă ochii rătăciți. VLAHUȚĂ, O. A. 133. Capra atunci, holbînd ochii lung prin casă, o cuprinde spaimă și rămîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. – Variantă: (regional) înholba (RETEGANUL, P. V 47, SBIERA, P. 262) vb. I.

HOLBAT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Căscat tare; boldit, zgîit. Rămase încremenit, cu ochii holbați. BUJOR, S. 170. Ochii lui, holbați și fără nici o expresie, rătăceau... fără clipire. VLAHUȚĂ, O. A. 127. Noi școlarii am rămas cu ochii holbați unii la alții. CREANGĂ, A. 3. ♦ (Despre persoane) Cu ochii căscați sau zgîiți. Se uita holbat la mîna care umbla prin aer. DUMITRIU, N. 161. – Variantă: înholbat, -ă (SBIERA, P. 117) adj.

ÎNHOLBA vb. I v. holba.

A HOLBA ~ez tranz. (ochii) A deschide larg (de mirare, de spaimă etc.). /<lat. volvere

A SE HOLBA mă ~ez intranz. A se uita cu ochii larg deschiși (și cu prea mare curiozitate); a se zgâi. /<lat. volvere

holbà v. Mold. a căsca tare ochii (din mirare, frică sau prostie). [Formă dialectală din volba (cf. volbură) = lat. VOLVERE, a rostogoli].

holbát, -ă adj. Est. Ochĭ holbațĭ, tare deschișĭ de frică, mirare orĭ prostie. Om holbat, cu ochiĭ holbațĭ.

holbéz v. tr. (ca și în-volb. V. volbură, boltă. Cp. cu hulpe, hultur). Est. Deschid (boldesc, bolovănesc) ochiĭ prea tare de frică, de mirare orĭ de prostie: a holba ochiĭ. – Și înholbez (Trans.). În Suc. (Șez. 32, 110) mă holbez, mă mir tare.

înholbéz, V. holbez.

+holba² (a se ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mă holbez, 3 se holbează; conj. prez. 1 sg. să mă holbez, 3 să se holbeze; imper. 2 sg. afirm. holbează-te; ger. holbându-mă

holba¹ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. holbez, 3 holbează; conj. prez. 1 sg. să holbez, 3 să holbeze

holba (a ~) vb., ind. prez. 3 holbează

holba vb., ind. prez. 1 sg. holbez, 3 sg. și pl. holbează

HOLBA vb. 1. a (se) bulbuca, a (se) căsca, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) zgâi, (pop. și fam.) a (se) beli, a (se) bleojdi, (pop.) a (se) boboșa, a (se) bolboșa, (reg.) a (se) boldi, a (se) bolovăni, (Transilv.) a (se) zgăura, (Ban.) a (se) zgâmboia. (A-și ~ ochii.) 2. a se chiorî, a se zgâi, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ așa la mine?)

HOLBAT adj. bulbucat, căscat, mare, mărit, umflat, zgâit, (rar) bălăbănos, (pop. și fam.) belit, bleojdit, (pop.) boboșat, bolboșat, boldit, (reg.) măciuliat. (Cu ochii ~ți.)

HOLBA vb. 1. a (se) bulbuca, a (se) căsca, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) zgîi, (pop. și fam.) a (se) beli, a (se) bleojdi, (pop.) a (se) boboșa, a (se) bolboșa, (reg.) a (se) boldi, a (se) bolovăni, (Transilv.) a (se) zgăura, (Ban.) a (se) zgîmboia. (A-și ~ ochii.) 2. a se chiorî, a se zgîi, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ așa la mine?)

HOLBAT adj. bulbucat, căscat, mare, mărit, umflat, zgîit, (rar) bălăbănos, (pop. și fam.) belit, bleojdit, (pop.) boboșat, bolboșat, boldit, (reg.) măciuliat. (Cu ochii ~.)

A holba ≠ a miji

holba (holbez, holbat), vb. – A face ochii mari, a se zgîi. – Var. (în)holbi, înholba. Mr. volbu, vulbare. Lat. volvĕre (Tiktin; DAR; Pascu, I, 188; Candrea; Scriban); cu o alterare care nu a fost suficient explicată; cf. volbură. Ar putea fi și o creație expresivă, paralelă cu bulb(uc)a. Așa cum este holboacă față de bolboacă și holboană față de bolboană. – Der. holban, s. m. (persoană care se lasă surprinsă cu ușurință); ghiolbană, s. f. (femeie cu ochii mari).

înholba, vb. ref. – v. holba.