zurba sf, a [At: NECULCE, L. 309 / V: (rar) ~lă, (îvr) ~bă, (înv) zor~, zorbă / Pl: ~le, (rar) ~be, ~li / E: tc zorba, sgp zurbală] 1 (Înv) Răzvrătit. 2 (Înv) Răzvrătire. 3 (Îe) (Reg) A lua cu ~ua A lua cu forța și pe nedrept. 4 (Îe) (Reg) A lua cu ~ua A trata pe cineva fără înțelegere, fără bunăvoință. 5 (Îvr) Zgomot (8). 6 (Rar) Petrecere. 7 (Fam) Scandal. 8 (Pex) Încăierare. 9 (Rar) Neînțelegere. 10 (Rar; îf zurbală) Necaz.

zurba s.f. 1 (fam.) Scandal, ceartă; ext. bătaie. Vreme și poftă de zurbă n-avea (CE. PETR.). ♦ Neînțelegere, discordie. Toate cuvîntările... au stîrnit... dușmănii și zurbale în sat (SADOV.). 2 (înv., reg.) Gălăgie, zarvă. În preajma bordeielor nu mai era nici o zurba (SADOV.). 3 (înv.) Revoltă, răscoală. Cîtă cădere aduc țării asemenea răutăți și zurbale (SADOV.). • pl. -ale. și (înv., reg.) zurbă, (înv.) zarbă, zurbală s.f. /<tc. zorba.

ZURBÁ, zurbale, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Revoltă, răscoală. Știm cită scădere aduc țării asemenea răutăți și zurbale. SADOVEANU, Z. C. 164. Auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă. NEGRUZZI, S. I 157. 2. Gălăgie, zarvă; ceartă, bătaie. În preajma bordeielor nu mai era nici o zurba. SADOVEANU, P. M. 312. Și stăi, Voico, de nu da, Că nu sînt cu vreo zurba, Ci m-a trimis domnia, Că te poftește la ea. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variante: zúrbă, zurbe (STANCU, D. 332, STĂNOIU, C. I. 163), zurbálă (CAMILAR, N. II 15) s. f.

ZURBÁ, zurbale, s. f. (Înv.) Revoltă, răscoală. ♦ Gălăgie, zarvă, ceartă, bătaie. [Var.: zúrbă, zurbálă s. f.] – Tc. zorba.

ZURBÁ ~le f. înv. 1) Acțiune violentă împotriva unei nedreptăți; revoltă; răzvrătire; rebeliune. 2) fig. Zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); larmă; gălăgie; zarvă. /<turc. zorba

ZURBA s.f. 1. (Mold., ȚR) Răzvrătit, răsculat. A: Atunci zorbalele au găsit pe un casap sîrbu ... și ducîndu-l la veziriul cel nou, l-au făcut, fără voia lui, de l-au îmbrăcat în caftan. NECULCE. Zorbalele au început a prăda în urdie. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: S-au sculat zurbale de la Țarigrad și au venit spre Odriiu. IST. ȚR. Duca-Vodă ... și pre zorbale i-au prins de i-au omorît. R. POPESCU. 2. (Mold.) Răzvrătire, răzmeriță, răscoală. La mare primejdie fusese Alexandru bătrînul, tatăl lui Nicolae-Vodă, pe vremea zorbalelor Țarigradului asupra lui soltan Mustafa la Odriiu, de l-au mazilitu. NCL II, 292. Au rădicat zurba asupra lui Mihai-Vodă, ca să-l ia din scaun. PSEUDO-MUSTE: cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.): NECULCE. Variante: zorba (NCL II, 292; R. POPESCU; PSEUDO-AMIRAS, gl.; NECULCE; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: tc.. zorba. Vezi și zurbagiu, zurbalîc. Cf. rocoșan, rocoșelnic, rocoșitor, zurbagiu; hăbrușag, rocoș, rocoșeală, rocoșire, rocoșit, rocoșitură, zurbalîc.

zurba f. revoltă: pentru ce ați venit așa cu zurba? NEGR. [Vechiu-rom. zorba, rebel = turc. ZORBA, lit. care joacă cu zor].

zurbá și zúrbă f. (din maĭ vechĭu zorba, rebel, d. turc. zorba, rebel, pers. zorbaz, din zor, putere, și baz, jucător, adică „atlet”. V. zor). Revoltă. Azĭ. Rar. Fam. Bătaĭe, ceartă, scandal. – În Mold. zurbavă, pl. e și ăvĭ (după gîlceavă): noaptea trecuse fără zurbavă (Sov. 177).

zorba sf vz zurba

zorbă sf vz zurba

zurbală sf vz zurba

zurbă sf vz zurba

zurbală s.f. v. zurba.

zurbă s.f. v. zurba.

ZORBA s. f. v. zurba.

zorba, V. zurba.

zurba (înv.) s. f., art. zurbaua, g.-d. art. zurbalei; pl. zurbale

zurba (înv.) s. f., art. zurbaua, g.-d. art. zurbalei; pl. zurbale, art. zurbalele

zurbá s. f., art. zurbáua, g.-d. art. zurbálei; pl. zurbále

ZURBÁ s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

ZURBÁ adj., s. v. răsculat, răzvrătit, rebel, revoltat.

zurba adj., s. v. RĂSCULAT. RĂZVRĂTIT. REBEL. REVOLTAT.

zurba s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE^[1]. REBELIUNE. REVOLTĂ. corectat(ă)

zurbá (-ále), s. f. – Revoltă, răscoală. – Var. mr. zorba. Tc. (per.) zorba (Șeineanu, II, 391; Lokotsch 2224; Ronzevalle 97), cf. ngr. ζορμπᾶς, sb. zorba. – Der. zurbalîc (var. înv. zorbalîc), s. n. (rebeliune, discordie, ceartă), din tc. zorbalik; zurbagiu, adj. (răzvrătit, rebel; scandalagiu); zurbavă, s. f. (ceartă, dispută, diferend), în Mold., prin contaminare cu gîlceavă; zurbaliu, adj. (rebel); zurbălui, vb. (a se răscula).