zoita v vz zăuita

ZĂUITA, zăuit, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A uita. – Ză- + uita.

soiță sf vz zoică

zăuita² vtr [At: LUNGIANU, ap. CADE / Pzi: zăuit / E: ză- + uita²] (Reg) 1-2 A (se) uita.

zăuita¹ vt [At: (a. 1600-1650) GCR I, 137/6 / V: (îrg) zeu~, zuita, (reg) zoita / Pzi: zăuit / E: ză- + uita¹] (Îrg) A uita.

zeuita v vz zăuita¹

zoică sf [At: BĂCESCU, PĂS. 156 / V: soiță, ~iță / Pl: ~ice / E: nct] 1 (Reg) Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 2 (Dep) Femeie haimana. 3 (Îe) A umbla ~ca (sau ~ca-beată) A umbla fără rost, pierzând vremea.

zoit, ~ă a vz zolit²

zoiță sf vz zoică

zolit², ~ă a [At: MURNU, O. 310 / V: zoit^[1] / Pzi: ~iți, ~e / E: zoli] (Reg; d. rufe) 1 Spălat cu săpun sau cu leșie. 2 (Buc; dep) Spălat prost. 3 (Rar) Murdar. corectat(ă)

zuita v vz zăuita¹

ZĂUITA, zăuit, vb. I. Tranz. (Reg.) A uita. – Ză- + uita.

ZĂUITA, zăuit, vb. I. Tranz. (Regional) A uita. Că nu-i gînd de la părinți, Ce-l gîndești și-l mai zăuiți, Ci-i gîndul de la mîndra, Mult îți arde inima. HODOȘ, P. P. 66. Că de cînd eu te-am iubit, Tare cu drag te-am avut Și nu pot să te zăuit. EMINESCU, L. P. 20.

ZĂUITA, zăuit, vb. I. Tranz. (Reg.) A uita. – Din ză- (< sb. za) + uita.

ZĂUITA vb. (Ban., Trans. SV) A uita. În ascunsul inimiei închide-te, în secriul ei, cum să nu le pociu zăuita, în veci să te pociu lăuda. CÎNTEC DE CRĂCIUN. Dezmierdăciunile fac cum oamenii să să zăuite de pre sfîrșitul sau de pre moartea lor. SA, 24^r. Și vor pieri nemzaturile Cari de Domnul se zăuită. VCC, 25. Zeuit. Obliviscor. AC, 380; cf. SA, 38^v. Etimologie: pref. ză- + uita (după scr. zabyti). Vezi și zăuitat, zăuitător, zăuitătură.

1) uĭt, a -á v. tr. (d. vrom. a uita, care vine d. lat. *oblitare, derivat din oblitus, oblivisci, a uĭta; pv. cat. oblidar, fr. oublier, sp. pg. olvidar). Scap din minte, nu-mĭ maĭ aduc aminte: a uĭta cele învățate. Nu mă maĭ gîndesc la, scap din vedere: am uĭtat să-țĭ spun, am uĭtat baniĭ pe masă. Nu vreaŭ să mă maĭ gîndesc la: uĭtă ofensele, nu uĭta binefacerile. Ochiĭ care nu se văd se uĭtă, doĭ inșĭ care nu se văd des nu se maĭ gîndesc unu la altu. – În Serbia, Ban. Maram. a zăuĭta (după sîrb. zabiti).

zăúĭt, V. uĭt.

zolít adj. (d. zolesc 1). Bz. Mălaĭ zolit, mălaĭ amestecat cu apă (ironic despre o mămăligă nu destul de fĭartă).

zăuita (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. zăuit, 2 sg. zăuiți, 3 zăuită; conj. prez. 1 sg. să zăuit, 3 să zăuite

zăuita (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 zăuită

zăuita vb., ind. prez. 1 sg. zăuit, 3 sg. și pl. zăuită

ZĂUITA vb. v. privi, uita, vedea.

ZOLIT adj. v. bătut, făcăluit, frecat, sleit, spălat

zăuita vb. v. PRIVI. UITA. VEDEA.

zolit adj. v. BĂTUT. FĂCĂLUIT. FRECAT. SLEIT. SPĂLAT.

ZOIT¹, -Ă, zoiți, -te, adj. Zolit, prost spălat; murdărit. (din zoi)

Zoița v. Joi 3 și Zoe 4.