zmuncea sf vz smicea

zmunceá f. V. smicea.

SMICEA, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-un arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.

cimcea sf vz simcea

micea sf vz smicea

sămcea sf vz smicea^[1] corectat(ă)

săncea sf vz smicea

sâncea sf vz smicea

simcea^[1] sf vz smicea

smăcea sf vz smicea

smăci v vz smuci

smâcea sf vz smicea

smâci v vz smuci

smâncea sf vz smicea

smânci v vz smuci

smicea sf [At: VARLAAM, C. 471 / V: (înv) smăc~, sămc~, (îrg) sminc~, sâmc~, zm~, (reg) ~cel s, ~igdea, smâc~, smânc~, smunc~, sănc~, sânc~, cimc~, m~, zminc~, zminceauă, zmânc~, zmunc~, zimțea, zni~ / Pl: ~ele / E: ml *summicella „vârfuleț”] 1 (Îrg) Vârf ascuțit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2 (Pex) Pisc². 3 (Reg; precedat de arn „o” și udp „de”) Cantitate mică din ceva (atât cât încape pe vârful cuțitului). 4 (Îvr) Bucată mică (ruptă sau tăiată) din ceva Si: fărâmă (1). 5 (Mol; Trs; pan) Partea ascuțită a fusului. 6 (Reg; pan) Bețișor cu vârf ascuțit, folosit în medicina populară. 7 (Olt; Trs; pan) Cuțitaș mic și ascuțit, cu plăsele de lemn, cu ajutorul căruia se fac fluiere sau se înțeapă animalele bolnave pentru a li se lua sânge. 8 (Reg; pan) Cuțit folosit în cizmărie pentru tăiat piele. 9 Ramură tânără care se dezvoltă pe rădăcina sau tulpina unei plante Si: lăstar, mladă, mlădiță, vlăstar, (îvp) odraslă, (reg) loază, mlădoacă. 10 (Pex) Nuia. 11 (Bot) Ramură la măr și la păr cu toți mugurii vegetativi. 12 (Rar) Spic subțire de iarbă. 13 (Olt; lpl; îf sâmcea; îs) Sâmcele de ziuă Zori (ai zilei).

smicel s vz smicea

smici¹ v vz smuci

smigdea sf vz smicea

smincea sf vz smicea

sminci v vz smuci

smoci v vz smuci

smuci [At: PSALT. 318 / V: (pop) ~unci, smâci, smânci, zm~, zmunci, (îrg) smăci, zmâci (Pzi și: 3 zmâce), (înv) sminci, zmăci, zmici, (reg) smoci, somci, muși, (îvr) smicI, ~ulci, zmânci / Pzi: ~cesc / E: vsl смъікати] 1-2 vtr A (se) trage brusc și cu putere pentru a deplasa din loc Si: a smulge (22-23), (reg) a schențăli, a smâcăi. 3-4 vtr (Pex) A (se) mișca cu putere, brusc și repetat, într-o direcție și în cealaltă Si: a agita (1), a cutremura (2), a hâțâna (3), a scutura, zgâlțâi, a zgudui, (reg) a hăți. 4 vt (Îlav) Pe ~te În mod brusc, precipitat. 5 vt (Reg; îe) A ~ vorba A vorbi repezit și împiedicat. 6 vi (D. cai) A face mișcări bruște, neregulate și intermitente. 7 vi (Rar; îf smici) A împrăștia. 8-9 vtr A lua sau a se elibera cu forța din mâinile cuiva Si: a (se) smulge (26-27). 10-11 vir A face mișcări bruște și precipitate pentru a scăpa de unde este prins Si: a se zbate, (reg) a se zbici. 12 vi (Rar; fig) A mișca. 13 vi (D. arme de foc) A avea recul. 14 vi (Nob; îf smici) A licări.

smulci v vz smuci

smuncea sf vz smicea

smunci v vz smuci

somci v vz smuci

zimțea² sf vz smicea

zmăci v vz smuci

zmâci v vz smuci

zmâncea sf vz smicea

zmânci v vz smuci

zmici v vz smuci

zmincea sf vz smicea

zmuci v vz smuci

zmunci v vz smuci

zmunși^[1] v vz smuci

znicea sf vz smicea

zmăci vb. IV. v. smuci.

zmicea s.f. v. smicea.

zmîci vb. IV. v. smuci.

zmînci vb. IV. v. smuci.

zmuci vb. IV. v. smuci.

zmunci vb. IV. v. smuci.

SMICEA, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-o arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.

SMICEA, smicele, s. f. Mlădiță, nuielușă, vărguță (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-un arbore. Un frumos măr rotat care mai păstra încă pe smicelele vîrfului cîteva poame roșii ca sîngele. SADOVEANU, Z. C. 28. Se mai adaugă și smicele de măr dulce, adică mici rămurele de măr de grădină. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 31. Fă cumva, te rog, și mi-i înșiră [păstrăvii] pe-o smicea, ca să-i pot duce. HOGAȘ, M. N. 75. – Variante: zmicea (SEVASTOS, C. 36), smuncea (ȘEZ. II 81) s. f.

SMÎCI vb. IV v. smuci.

SMÎNCI vb. IV v. smuci.

SMUCI, smucesc, vb. IV. (Și în forma smunci) 1. Tranz. A trage brusc și cu putere (ceva sau pe cineva), mai ales pentru a deplasa sau pentru a scoate din locul unde se află. În mișcări repezi, zăpăcite, scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului, însă o smunci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Smuci șapca și-o aruncă mototol în fundul bărcii. BART, E. 189. Vru să-i smucească cartea din mînă; dară băiatul o ținea vîrtos. ISPIRESCU, L. 100. Odată-i și smuncește buzduganul din mînă și fuga cu el. CREANGĂ, P. 57. ◊ Refl. Natalia se smuci îmbufnată din brațul Vitaliei. STĂNOIU, C. I. 197. ♦ Intranz. (Despre arme de foc, mai ales despre puști) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde e prins sau legat; a se zbate. Sfîrșește odată cu iarăși și iarăși, Cloco!... se smuncea Stroe Vardaru să-și scuture brațul de lipicioasa strînsoare. C. PETRESCU, A. R. 29. Cerbul se smucește Și vrea din nou să fugă. EFTIMIU, Î. 141. Se smucește să scape din îmbrățișare. REBREANU, I. 17. – Variante: smîci (ISPIRESCU, U. 45, TEODORESCU, P. P. 363), smînci (PAMFILE, A. R. 172, GOROVEI, C. 89), smunci vb. IV.

SMUNCEA s. f. v. smicea.

ZMICEA s. f. v. smicea.

SMICEA ~ele f. 1) Ramură roditoare de măr sau de păr, flexibilă, tăiată cu toți mugurii vegetativi. 2) Ramură subțire și flexibilă ruptă dintr-o plantă. [Art. smiceaua] /Orig. nec.

A SMUCI ~esc 1. tranz. (obiecte) A trage brusc și cu putere pentru a scoate sau pentru a schimba locul de aflare. 2. intranz. (despre arme de foc, mecanisme etc.) A avea recul; a recula. /<sl. smuțati, smykati

A SE SMUCI mă ~esc intranz. (despre ființe) A produce mișcări bruște și convulsive (din cauza unor dureri puternice sau pentru a scăpa dintr-o strânsoare); a se zbate. /<sl. smuțati, smykati

smâ(n)ci v. a smuci: inima îi se smânci din loc NEGR.

smicea f. 1. vlăstar: din rădăcina rea odrăslește smicea rea PANN; 2. vergea foarte subțire. [Origină necunoscută].

smicì v. a smuci: ușile se smicesc BĂLC.

smu(n)cì v. 1. a smulge deodată: clopotul din turn smuncește AL.; 2. a fi neastâmpărat (de cai). [Și smâncì, smicì, smuncì = slav. SMUČATI, a răpi].

smiceá și zmiceá f., pl. ele (cp. cu sîmcea. în orice caz, nu d. bg. zmĭiče, șerpișor). Vărgută, mlădiță, nuĭa: ca niște zmicele dintr’o rădăcină (Cant.), păstrăvĭ înșirațĭ pe smicea, ĭ-a tras una cu smiceaŭa pe spinare (Olt). – în Trans. și zmî(n)cea. Și zmuncea (Șez. 5, 174).

zmiceá, V. smicea.

zmîceá, V. smicea.

zmîcésc, V. zmucesc.

zmînceá, V. smicea.

zmucésc (vest) și zmuncésc (est) v. tr. (vsl. sŭ-mučati, sŭ-mŭčati, sŭ-mŭknonti, a zmunci; sîrb. smuknuti, a se substrage, a scăpa. V. zmîc). Trag zguduind cu violență: ĭ-am zmuncit arma din mînă, ĭ-am pus mîna’n gît și l-am zmuncit de cîteva orĭ, clopotu cel mare te zmuncește cînd îl tragĭ, priponu zmuncește cînd se prinde un pește mare. Izbesc înapoĭ la descărcare: această pușcă zmuncește. A zmunci calu, a-l opri brusc și des (a-l sacada). A zmunci vorba, a vorbi zmuncit (sacadat). V. refl. Mă trag zguduindu-mă cu violență ca să scap: hoțu se zmuncea din mîna gardianuluĭ, calu s’a zmuncit și a fugit. – În vest și zmîcesc, în nord (Șez. 9, 140) zmîncesc.

zmuncésc, V. zmucesc.

smicea (pop.) s. f., art. smiceaua, g.-d. art. smicelei; pl. smicele

smuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucesc, 3 sg. smucește, imperf. 1 smuceam; conj. prez. 1 sg. să smucesc, 3 să smucească

smicea s. f., art. smiceaua, g.-d. art. smicelei; pl. smicele, art. smicelele

smuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucesc, imperf. 3 sg. smucea; conj. prez. 3 să smucească

smicea s. f., art. smiceaua, g.-d. art. smicelei; pl. smicele

smuci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucesc, imperf. 3 sg. smucea; conj. prez. 3 sg. și pl. smucească

smicea

smuci (conj. smucească)

smicea, -cele.

smucesc, -ceam 1 imp.

SMICEA s. v. lăstar.

SMUCI vb. 1. a zgâlțâi, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ ca să se desprindă din legături.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mâinile lui.)

SMICEA s. (BOT.) lăstar, mladă, mlădiță, vlăstar, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (O ~ flexibilă de salcie.)

SMUCI vb. 1. a zgîlțîi, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ să se desprindă din legături.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mîinile lui.).

smicea, smicele, s.f. 1. (înv. și reg.) vârf ascuțit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2. (reg.) cantitate mică din ceva. 3. (înv.) bucată mică (ruptă sau tăiată) din ceva; fărâmă. 4. (reg.) nume dat unor obiecte cu vârf ascuțit: fus, bețișor, cuțitaș, cuțit. 5. (pop.) ramură tânără, lăstar, mladă, mlădiță. 6. (pop.) ramură de măr sau de păr cu muguri vegetativi. 7. (reg.; la pl.; în sintagmă) sâmcele de ziuă = zori (ale zilei). 8. (reg.) spic subțire de iarbă.

zmicea, zmicele, s.f. – (reg.) Ramură, mlădiță: „Bat găleata oilor cu nouă zmicele de măr dulce” (Papahagi, 1925: 321). – Cf. smicea (probabil din lat. *summi cella „vârfuleț”, DEX).

MICEÁ s. f. v. smicea.