2 intrări

  • sfârc zmârc zvâlc zvârc scârc sfâlc
  • smârc zmorc zmârc zbârc

47 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

zmârc2 sn vz smârc2[1] corectată

  1. În original mai există și o trimitere zmârc2 sn vz smârc1, care pare incorectă, întrucît smârc1 este interjecție, nu sn, și este el însuși variantă a lui smiorc. — cata

SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec.

SFÂRC, sfârcuri, s. n. 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe; spec. mamelon. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgârci. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec.

SMÂRC, smârcuri, s. n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetație); ochi de apă pe un teren mlăștinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat și primejdios, de unde își trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.

SMÂRC, smârcuri, s. n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetație); ochi de apă pe un teren mlăștinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat și primejdios, de unde își trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.

sfârc sn [At: ANON. CAR. / V: (îrg) sfâlc, zvârc, (reg) scârc, spâlc, jvârc, zvâlc, zmârc / Pl: ~uri sn, (reg) ~rci sm / E: nct] 1 (De obicei cu determinările „sânului”, „țâței”) Vârful proeminent al mamelei, de obicei pigmentat mai intens, prin care se scurge laptele Si: mamelon, (reg) bot, bont, buburuz, bumb, gurgui, muc, zâmboc. 2 (Pls) Dop în formă de sfârc (1) care se aplică biberonului. 3 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Extremitate (proeminență) de obicei moale sau cartilaginoasă a unor organe, a unor părți de organe, a unor oase etc. 4 (Rar) Extremitatea dinspre tâmplă a pleoapei. 5 (Înv) Cartilaj. 6 (Reg; csnp) Partea scobită de după ureche. 7 (Reg) Tendon. 8 (Reg; îs) ~ul gâtlanului Uvulă. 9 (Fam) Obiect de dimensiuni reduse. 10 (Reg) Doagă de dimensiuni reduse. 11 Smoc de păr sau de pene, de obicei în formă prelungă sau ascuțită. 12 (Pgn) Capăt ascuțit. 13 (Spc; de obicei urmat de determinâri în genitiv sau introduse prin pp „de”) Extremitate (flexibilă) a unor obiecte, a unor părți de obiecte etc., având de obicei o formă ascuțită. 14 Capătul subțire și neîmpletit, de obicei adăugat, al biciului Si: șfichi2, (pop) pleasnă, (reg) plesnitoare, șugar. 15 (Reg; îe) A lua în ~ A glumi pe seama cuiva. 16 (Reg) Fir subțire care se leagă la capătul sforii undiței și de care se prinde cârligul Si: (reg) pleasnă. 17 (Reg) Prâsnel (1). 18 Bucată de parâmă prinsă cu un capăt la zbirul unei macarale cu scopul de a prinde macaraua sau palancul de o parâmă, de un scondru etc. 19 Vârf la paloș. 20 (Nob) Gurguiul opincii. 21 Porțiune dintr-o suprafață de teren, de apă etc. situată într-o zonă periferică.

smârc2 sn [At: DOSOFTEI, PS. 140/16 / V: (reg) ~âlc, ~rg, smorc, zm~, zmorc / Pl: ~uri, (rar) ~rce / E: vsl смръкъ] 1 (Înv) Vârtej de apă. 2 (Înv; pex) Vârtej. 3 Loc mocirlos, acoperit cu vegetație, unde izvorește apă fără a se scurge Si: băltoacă (3), mlaștină, mocirlă, (rar) băltac1, (pop) rovină, (îrg) hățiș, (înv) batac2, băltină, paludă, piștelniță, (reg) bahnă (1), bahlui, bară (8), băhniș, bălăștioagă (3), bâlc (1), bulhac, mărghilă, mlacă, mlașniță, molastină, ploștină, rât2, smârdie, tălbăriță, tău2. 4 Ochi de apă pe un teren mocirlos. 5 (Rar) Baltă rămasă în urma ploilor. 6 (Lpl; în basme) Loc îndepărtat și primejdios unde își are izvoarele marea sau unde se scurg apele mării. 7 (Pex) Cantitate mare de apă. 8 (Rar) Izvor al unui râu. 9 (Rar) Smoc (1) de iarbă. 10 (Reg) Pompă la fântână. 11 (Reg; pex) Țeavă. 12 (Reg; pex) Furtun. 13 (Reg; pex) Tulumbă. 14 (Trs; Ban) Tâlv pentru scos lichidul dintr-un butoi. 15 (Ban; Trs) Cumpănă la fântână.

zmîrc2 s. n. v. smîrc1.

SFÎRC, sfîrcuri, s. n. 1. Vîrful elastic, moale sau cartilaginos al anumitor organe. Femeia își făcu loc alături de dînsul, astupînd gura copilului cu sfîrcul pieptului. REBREANU, I. 34. Foc îmi ieșea din sfîrcurile urechilor și mînile îmi erau înghețate. VLAHUȚĂ, O. A. 344. Bastonul... nu atinse decît ușor sfîrcul urechii amicului nostru. CARAGIALE, M. 91. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgîrci. Coastele sînt legate de osul spinării prin sfîrcuri, ca să se poată mișca. La TDRG. 2. Vîrful flexibil al mustăților, al cozii animalelor și, prin analogie, al unui bici. Mustața căruntă îi era răsucită și întărită cu săpun la sfîrcuri. SADOVEANU, O. VI 343. S-a așezat jos, privind mulțimea și legănîndu-și sfîrcul de coadă copoiesc. POPA, V. 109. Călușeii, atinși cu sfîrcul biciului, porniră pe podul de gheață. SANDU-ALDEA, U. P. 34. ♦ (Rar) Vîrful altor obiecte. Se culcă cu soarele la sfîrcul opincilor. GALACTION, O. I 46. Norii se grămădeau unul peste altul pe muchea dealurilor, zdrențuindu-se în treacăt de sfîrcurile brazilor. La TDRG- Ci mai tare mi-l bătea... Cu sfîrcul paloșului. TEODORESCU, P. P. 542.

SMÎRC, smîrcuri, s. n. 1. Loc mocirlos, adesea acoperit cu vegetație (v. mlaștină); ochi de apă pe un teren mlăștinos. S-au uscat smîrcurile. Sîngeră boturile vitelor căutînd rădăcini. STANCU, D. 99. Solul argilos împiedică scurgerea apelor și cînd ploile sînt mari, tot ținutul e un smîrc. CĂLINESCU, I. C. 5. Un pîlc de nagîți se rifică de pe marginea unui smîrc. SADOVEANU, O. IV 490. ♦ (Mai ales la pl.) Băltoacă rămasă în urma ploilor. Ploaia nu mai contenea... Prin smîrcurile mocirloase ale ulițelor pustii și fără felinare, mergeau încet, trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ♦ (La pl., în basme( Loc depărtat, pustiu și primejdios (de unde își trage marea izvoarele). Fetelor le dăduse prin gînd cam ce fel de vînt adusese pe voinicii noștri spre ele din așa smîrcuri depărtate. POPESCU, B. III 8. ◊ (Precizat prin «de mare», «al mărilșor») Văd cuiburi de pajuri măiestre Și roibii cei fără căpestre Din smîrcuri de mări. COȘBUC, P. II 21. După o călătorie de cîteva săptămîni, ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. 2. (Regional) Unealtă primitivă făcută din curcubetă uscată, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. V. tragă, tîlv, tidvă. ♦ Pompă pentru a scoate apă din fîntînă.

SFÂRC, sfârcuri n. 1) Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte). Sfârcul urechii. 2) Țesut cartilaginos care îmbracă suprafețele articulare ale oaselor; zgârci. 3) Vârf al mamelei; mamelon; gurgui. /Orig. nec.

SMÂRC ~uri n. 1) Loc mocirlos, acoperit, de obicei, cu vegetație; mlaștină; baltă. 2) Ochi de apă pe un astfel de loc. /<rus. smruku

sfârc n. 1. capăt, vârf; sfârc de biciu, sfârc de țâță; 2. lobul urechii. [Cf. slovean ȘVRK, sfichiuială].

arată toate definițiile

Intrare: sfârc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfârc
  • sfârcul
  • sfârcu‑
plural
  • sfârcuri
  • sfârcurile
genitiv-dativ singular
  • sfârc
  • sfârcului
plural
  • sfârcuri
  • sfârcurilor
vocativ singular
plural
zmârc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
zvâlc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zvârc
  • zvârcul
  • zvârcu‑
plural
  • zvârcuri
  • zvârcurile
genitiv-dativ singular
  • zvârc
  • zvârcului
plural
  • zvârcuri
  • zvârcurilor
vocativ singular
plural
scârc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfâlc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: smârc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smârc
  • smârcul
  • smârcu‑
plural
  • smârcuri
  • smârcurile
genitiv-dativ singular
  • smârc
  • smârcului
plural
  • smârcuri
  • smârcurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmorc
  • zmorcul
  • zmorcu‑
plural
  • zmorcuri
  • zmorcurile
genitiv-dativ singular
  • zmorc
  • zmorcului
plural
  • zmorcuri
  • zmorcurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmârc
  • zmârcul
  • zmârcu‑
plural
  • zmârcuri
  • zmârcurile
genitiv-dativ singular
  • zmârc
  • zmârcului
plural
  • zmârcuri
  • zmârcurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbârc
  • zbârcul
  • zbârcu‑
plural
  • zbârcuri
  • zbârcurile
genitiv-dativ singular
  • zbârc
  • zbârcului
plural
  • zbârcuri
  • zbârcurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sfârc zmârc zvâlc zvârc scârc sfâlc

  • 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Foc îmi ieșea din sfîrcurile urechilor și mînile îmi erau înghețate. VLAHUȚĂ, O. A. 344.
      surse: DLRLC
    • Bastonul... nu atinse decît ușor sfîrcul urechii amicului nostru. CARAGIALE, M. 91.
      surse: DLRLC
  • 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: șfichi (s.n.) 3 exemple
    exemple
    • Mustața căruntă îi era răsucită și întărită cu săpun la sfîrcuri. SADOVEANU, O. VI 343.
      surse: DLRLC
    • S-a așezat jos, privind mulțimea și legănîndu-și sfîrcul de coadă copoiesc. POPA, V. 109.
      surse: DLRLC
    • Călușeii, atinși cu sfîrcul biciului, porniră pe podul de gheață. SANDU-ALDEA, U. P. 34.
      surse: DLRLC
    • 2.1. rar Vârful altor obiecte.
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Se culcă cu soarele la sfîrcul opincilor. GALACTION, O. I 46.
        surse: DLRLC
      • Norii se grămădeau unul peste altul pe muchea dealurilor, zdrențuindu-se în treacăt de sfîrcurile brazilor. La TDRG.
        surse: DLRLC
      • Ci mai tare mi-l bătea... Cu sfîrcul paloșului. TEODORESCU, P. P. 542.
        surse: DLRLC

etimologie:

smârc zmorc zmârc zbârc

  • 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetație); ochi de apă pe un teren mlăștinos.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: baltă mlaștină 3 exemple
    exemple
    • S-au uscat smîrcurile. Sîngeră boturile vitelor căutînd rădăcini. STANCU, D. 99.
      surse: DLRLC
    • Solul argilos împiedică scurgerea apelor și cînd ploile sînt mari, tot ținutul e un smîrc. CĂLINESCU, I. C. 5.
      surse: DLRLC
    • Un pîlc de nagîți se ridică de pe marginea unui smîrc. SADOVEANU, O. IV 490.
      surse: DLRLC
    • 1.1. mai ales la plural Băltoacă rămasă în urma ploilor.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ploaia nu mai contenea... Prin smîrcurile mocirloase ale ulițelor pustii și fără felinare, mergeau încet, trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 136.
        surse: DLRLC
    • 1.2. (la) plural (În basme) Loc îndepărtat și primejdios, de unde își trage marea izvoarele.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Fetelor le dăduse prin gînd cam ce fel de vînt adusese pe voinicii noștri spre ele din așa smîrcuri depărtate. POPESCU, B. III 8.
        surse: DLRLC
      • Văd cuiburi de pajuri măiestre Și roibii cei fără căpestre Din smîrcuri de mări. COȘBUC, P. II 21.
        surse: DLRLC
      • După o călătorie de cîteva săptămîni, ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. 2.
        surse: DLRLC
  • 2. regional Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. Pompă de fântână.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: