zmârc² sn vz smârc^2[1] corectat(ă)

zmârc¹ sn vz sfârc

scârc sn vz sfârc

sfâlc sm vz sfârc

sfârc sn [At: ANON. CAR. / V: (îrg) sfâlc, zvârc, (reg) scârc, spâlc, jvârc, zvâlc, zmârc / Pl: ~uri sn, (reg) ~rci sm / E: nct] 1 (De obicei cu determinările „sânului”, „țâței”) Vârful proeminent al mamelei, de obicei pigmentat mai intens, prin care se scurge laptele Si: mamelon, (reg) bot, bont, buburuz, bumb, gurgui, muc, zâmboc. 2 (Pls) Dop în formă de sfârc (1) care se aplică biberonului. 3 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Extremitate (proeminență) de obicei moale sau cartilaginoasă a unor organe, a unor părți de organe, a unor oase etc. 4 (Rar) Extremitatea dinspre tâmplă a pleoapei. 5 (Înv) Cartilaj. 6 (Reg; csnp) Partea scobită de după ureche. 7 (Reg) Tendon. 8 (Reg; îs) ~ul gâtlanului Uvulă. 9 (Fam) Obiect de dimensiuni reduse. 10 (Reg) Doagă de dimensiuni reduse. 11 Smoc de păr sau de pene, de obicei în formă prelungă sau ascuțită. 12 (Pgn) Capăt ascuțit. 13 (Spc; de obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Extremitate (flexibilă) a unor obiecte, a unor părți de obiecte etc., având de obicei o formă ascuțită. 14 Capătul subțire și neîmpletit, de obicei adăugat, al biciului Si: șfichi², (pop) pleasnă, (reg) plesnitoare, șugar. 15 (Reg; îe) A lua în ~ A glumi pe seama cuiva. 16 (Reg) Fir subțire care se leagă la capătul sforii undiței și de care se prinde cârligul Si: (reg) pleasnă. 17 (Reg) Prâsnel (1). 18 Bucată de parâmă prinsă cu un capăt la zbirul unei macarale cu scopul de a prinde macaraua sau palancul de o parâmă, de un scondru etc. 19 Vârf la paloș. 20 (Nob) Gurguiul opincii. 21 Porțiune dintr-o suprafață de teren, de apă etc. situată într-o zonă periferică.

smâlc sn vz smârc²

smârc² sn [At: DOSOFTEI, PS. 140/16 / V: (reg) ~âlc, ~rg, smorc, zm~, zmorc / Pl: ~uri, (rar) ~rce / E: vsl смръкъ] 1 (Înv) Vârtej de apă. 2 (Înv; pex) Vârtej. 3 Loc mocirlos, acoperit cu vegetație, unde izvorește apă fără a se scurge Si: băltoacă (3), mlaștină, mocirlă, (rar) băltac¹, (pop) rovină, (îrg) hățiș, (înv) batac², băltină, paludă, piștelniță, (reg) bahnă (1), bahlui, bară (8), băhniș, bălăștioagă (3), bâlc (1), bulhac, mărghilă, mlacă, mlașniță, molastină, ploștină, rât², smârdie, tălbăriță, tău². 4 Ochi de apă pe un teren mocirlos. 5 (Rar) Baltă rămasă în urma ploilor. 6 (Lpl; în basme) Loc îndepărtat și primejdios unde își are izvoarele marea sau unde se scurg apele mării. 7 (Pex) Cantitate mare de apă. 8 (Rar) Izvor al unui râu. 9 (Rar) Smoc (1) de iarbă. 10 (Reg) Pompă la fântână. 11 (Reg; pex) Țeavă. 12 (Reg; pex) Furtun. 13 (Reg; pex) Tulumbă. 14 (Trs; Ban) Tâlv pentru scos lichidul dintr-un butoi. 15 (Ban; Trs) Cumpănă la fântână.

smârg sn vz smârc²

smorc sn vz smârc¹

spâlc sn vz sfârc

zmirc sn vz smârc² corectat(ă)

zmorc sn vz smârc²

zvâlc sn vz sfârc

zvârc sn vz sfârc

zmîrc¹ s.n. v. smîc.

zmîrc² s. n. v. smîrc¹.

SFÎRC, sfîrcuri, s. n. 1. Vîrful elastic, moale sau cartilaginos al anumitor organe. Femeia își făcu loc alături de dînsul, astupînd gura copilului cu sfîrcul pieptului. REBREANU, I. 34. Foc îmi ieșea din sfîrcurile urechilor și mînile îmi erau înghețate. VLAHUȚĂ, O. A. 344. Bastonul... nu atinse decît ușor sfîrcul urechii amicului nostru. CARAGIALE, M. 91. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgîrci. Coastele sînt legate de osul spinării prin sfîrcuri, ca să se poată mișca. La TDRG. 2. Vîrful flexibil al mustăților, al cozii animalelor și, prin analogie, al unui bici. Mustața căruntă îi era răsucită și întărită cu săpun la sfîrcuri. SADOVEANU, O. VI 343. S-a așezat jos, privind mulțimea și legănîndu-și sfîrcul de coadă copoiesc. POPA, V. 109. Călușeii, atinși cu sfîrcul biciului, porniră pe podul de gheață. SANDU-ALDEA, U. P. 34. ♦ (Rar) Vîrful altor obiecte. Se culcă cu soarele la sfîrcul opincilor. GALACTION, O. I 46. Norii se grămădeau unul peste altul pe muchea dealurilor, zdrențuindu-se în treacăt de sfîrcurile brazilor. La TDRG- Ci mai tare mi-l bătea... Cu sfîrcul paloșului. TEODORESCU, P. P. 542.

SMÎRC, smîrcuri, s. n. 1. Loc mocirlos, adesea acoperit cu vegetație (v. mlaștină); ochi de apă pe un teren mlăștinos. S-au uscat smîrcurile. Sîngeră boturile vitelor căutînd rădăcini. STANCU, D. 99. Solul argilos împiedică scurgerea apelor și cînd ploile sînt mari, tot ținutul e un smîrc. CĂLINESCU, I. C. 5. Un pîlc de nagîți se ridică de pe marginea unui smîrc. SADOVEANU, O. IV 490. ♦ (Mai ales la pl.) Băltoacă rămasă în urma ploilor. Ploaia nu mai contenea... Prin smîrcurile mocirloase ale ulițelor pustii și fără felinare, mergeau încet, trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ♦ (La pl., în basme) Loc depărtat, pustiu și primejdios (de unde își trage marea izvoarele). Fetelor le dăduse prin gînd cam ce fel de vînt adusese pe voinicii noștri spre ele din așa smîrcuri depărtate. POPESCU, B. III 8. ◊ (Precizat prin «de mare», «al mărilșor») Văd cuiburi de pajuri măiestre Și roibii cei fără căpestre Din smîrcuri de mări. COȘBUC, P. II 21. După o călătorie de cîteva săptămîni, ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. 2. (Regional) Unealtă primitivă făcută din curcubetă uscată, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. V. tragă, tîlv, tidvă. ♦ Pompă pentru a scoate apă din fîntînă.

SFÂRC, sfârcuri n. 1) Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte). Sfârcul urechii. 2) Țesut cartilaginos care îmbracă suprafețele articulare ale oaselor; zgârci. 3) Vârf al mamelei; mamelon; gurgui. /Orig. nec.

SMÂRC ~uri n. 1) Loc mocirlos, acoperit, de obicei, cu vegetație; mlaștină; baltă. 2) Ochi de apă pe un astfel de loc. /<rus. smruku

sfârc n. 1. capăt, vârf; sfârc de biciu, sfârc de țâță; 2. lobul urechii. [Cf. slovean ȘVRK, sfichiuială].

smârc n. baltă mocirloasă: în smârcurile mărilor ISP. [Slav. SMRŬKŬ, canal].

mîrc și smîrc, interj. (var. din cîrc, mîlc, mîc). Munt. A nu zice nicĭ mîrc, a nu zice nicĭ cîrc (nicĭ mîlc, nicĭ mîc). V. mĭorc.

sfîrc n., pl. urĭ (vsl. svirŭkŭ, sunet, fluĭer, bg. svirka, fluĭer, nsl. šverk, lovitură de șfichĭ). Șfichĭ: sfîrcu biciuluĭ. Gurguĭ (de țîță): sfîrcu țîțeĭ. Zgîrcĭ, cartilagine (pin confuziune): sfîrcu urechiĭ.

2) smîrc interj. V. mîrc.

1) smîrc și zmîrc n., pl. urĭ (vsl. smrŭkŭ, 1) tub, canal, 2) muc, muci; bg. „tragere de tabac pe nas”. V. smîrcîĭ). Tîlv, tragă de tîlv (Trans.). Vîltoare (Dos). Mlaștină cu vegetatiune. Smîrcurile măriĭ, (Munt Pop.), adîncu măriĭ. – Și smorc, zmorc pe alocurĭ. În Cov. zbîrc.

smorc-, V. smîrc-.

zbîrc, V. smîrc.

zmîrc, V. smîrc.

zmorc, V. smîrc.

sfârc s. n., pl. sfârcuri

smârc s. n., pl. smârcuri

sfârc s. n., pl. sfârcuri

smârc s. n., pl. smârcuri

sfârc s. n., pl. sfârcuri

smârc s. n., pl. smârcuri

smîrc

smârc, -curi.

SFÎRC, sfîrcuri, s. n. 1. Vîrf flexibil (al unor organe sau obiecte) ◊ Sfîrcul urechii. 2. Țesut cartilaginos care îmbracă suprafețele articulare ale oaselor; zgîrci. 3. Vîrf al mamelei; mamelon, gurgui. (derformare din zgîrc, apropiat de răd. expresivă sfîr; cf. spîrc) [def. NODEX]

smîrc (-curi), s. n. – 1. (Trans.) Căuș, tigvă de scos apa. – 2. Ochi de apă, loc mocirlos. – 3. (Înv.) Vîltoare. – Var. zmîrc, smorc, zmorc și der. Sl. smrŭkŭ „tub, canal”, de la smrŭcati „a goli, a scoate” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Candrea, II, 350; Conev 75). – Der. smîrcîi, vb. (a smiorcăi, a-și trage mucii; a se miorlăi), din sl. smrŭkati, sb. smrkati, pol. smerkać, rus. smorkati; smîrci, vb. (a se smiorcăi, a se miorlăi); smîrcîială, s. f. (scîncet), cf. sb. smrkanje.

zmârc, zmârcuri s. n. (er.) păr pubian.

muc și sfârc expr. excelent, de cea mai bună calitate.

SFÂRC s. 1. v. mamelon. 2. v. zgârci. 3. v. șfichi. 4. (la pl.) aripi (pl.). (~uri la fundul butoiului.)

SFÂRC s. v. ligament, tendon, venă, vână.

SMÂRC s. (GEOGR.) băltoacă, mlaștină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rât, tâlbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, pistelniță. (S-a înecat în ~.)

SMÂRC s. v. bulboacă, bulboană, ochi, pompă, smoc, tâlv, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

sfîrc s. v. LIGAMENT. TENDON. VENĂ. VÎNĂ.

SFÎRC s. 1. (ANAT.) gurgui, mamelon. (~ sînului.) 2. (ANAT.) zgîrci. (~ nasului; ~ urechii.) 3. pleasnă, șfichi, (reg.) plesnitoare, șugar. (~ de bici.) 4. (la pl.) aripi (pl.). (~ la fundul butoiului.)

SMÎRC s. (GEOGR.) băltoacă, mlaștină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahna, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rît, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bîlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (S-a înecat în ~.)

smîrc s. v. BULBOACĂ. BULBOANĂ. OCHI. POMPĂ. SMOC. TÎLV. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ.

zvârc, zvârcuri, s.n. – (reg.) Rid (pe față); zbârcitură (ALRRM, 1969: 57). – Cf. zbârc.