zgăuri v vz zgăura

zgăuri vb. IV. v. zgăura.

zăgău sn vz zgău

zgăori v vz zgăura

zgău sn [At: PSALT. HUR. 17^r/9 / V: (îvr) zăg~ / S și: sg~ / Pl: ~ri / E: nct] 1 (Înv) Uter. 2 (Înv; pex) Pântece Si: (îvp) maț, măruntaie, (înv) matrice (1). 3 (Pop; îlav) Din ~ (sau ~l mamei, maicii, mumei etc.) Dinainte de a se naște. 4 (Pop; îal) Din momentul în care s-a născut. 5 (Pop; îal) Din naștere. 6 (Pop; îe) A prinde (sau a lua) în ~ A rămâne însărcinată. 7 (Reg; prc) Stomac (1). 8 (Înv; pex; îoc „suflet”) Parte materială a ființei umane Si: trup, corp (3). 9 (Reg; pan; îs) ~l urechii Urechea internă. 10 (Reg; pex) Vagin (la pisică). 11 (Reg; pex) Anus (la câine și la pisică). 12 (Înv; fig) Neam. 13 (Înv; fig) Profunzime a ființei omenești, considerată ca sediu al gândirii, al sentimentelor, al conștiinței etc. Si: (fig) inimă, (pop) mai³, maț, măruntaie, pântece, rărunchi. 14 (Pex) Scobitură într-un organ al corpului omenesc. 15 (Olt; pan) Coș³ (18) al carului sau al căruței. 16 (Reg; pan) Cantitate de cereale, de produse (agricole) etc. care este cuprinsă într-un zgău (15). 17 (Reg) Ansamblu al elementelor care alcătuiesc un car, în afară de proțap, de roți și de osii. 18 (Reg) Adâncitură (în munți). 19 (Reg) Râpă într-un pârâu adânc, unde cresc tufișuri dese. 20 (Reg) Scobitură în care se fixează una dintre cele două părți care alcătuiesc botul caprei confecționate pentru dansul popular „capra”. 21 (Reg; csnp) Sosul care rămâne în cratiță după ce s-a fript carnea.

zgăura [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~ri, zgăori / S și: sg~ / Pzi: zgăur și zgaur / E: ns cf gaură] 1 vi (Trs) A se holba (1). 2 vi (Trs) A fixa cu privirea fără un scop anume. 3 vi A se uita cu poftă la cineva care mănâncă. 4 vi A sta degeaba. 5 vr (Îf zgăuri) A se amesteca în probleme mărunte. 6 vr (Rar; fig; d. ochi; îf zgăuri) A se adânci (3).

zgău s.n. I (înv.) 1 Uter; ext. pîntecele femeii (considerat ca loc unde se concepe fătul). Știm că goli am ieșit din zgăul maicei noastre, goli ne vom și duce (VARL.). ◊ Loc.adv. Din zgăul mamei (sau maicii, mumei mele, tale, lui etc.) = dinainte de a se naște; din naștere. Înstrăinați fură păcătoșii den zgău..., ziseră minciuni (COR.). ◊ Expr. A prinde (sau a lua) în zgău = a rămîne însărcinată. ♦ Gener. Pîntece; restr. stomac. ♦ Scobitură într-un organ al corpului omenesc. 2 Fig. Neam. 3 Fig. Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gîndirii, al sentimentelor, al conștiinței etc.; inimă. II Analog, (reg.) 1 Coșul carului sau al căruței. 2 Gaură, deschizătură; adîncitură (în munți). • pl. – uri. și (înv.) zăgău s.n. /cf. lat. cavum, alb. zguië.

zgăura vb. I. intr. (reg.) 1 A se holba. 2 A sta degeaba; a aștepta (într-un loc) fără să facă nimic. Toată ziua zgăura în crîșmă (AGÂR.). • prez.ind. zgăur, (înv.) -ez. și zgăuri vb. IV. /cf. gaură.

ZGĂU, zgăuri, s. n. (Înv.) 1. Pîntecele animalelor, în special pîntecele femelei; uter, matrice, mitră. 2. Scobitură într-un organ al corpului omenesc. 3. Gaură.

ZGĂURA, zgăur, vb. I. 1. Intranz. (Reg., despre oameni) A zgîi ochii la cineva sau la ceva, a se holba, a se uita cu mare atenție la ceva. 2. Refl. (Despre ochi) A se adînci, a fi intrați în fundul capului. – Lat. *excavulare (< cavus).

ZGĂU zgăuri n. înv. 1) (la femei și la femele vivipare) Cavitatea internă a aparatului genital în care se dezvoltă embrionul; uter; mitră; matrice. 2) Scobitură într-un organ al corpului omenesc. /Orig. nec.

zgăŭ n., pl. urĭ (cp. cu cav). Ps. S. ș. a. Pîntece. Măruntaĭe. Azĭ. Banat. Adîncătură în munțĭ.

zgău (înv., reg.) s. n., art. zgăul; pl. zgăuri

zgău (înv.) s. n., art. zgăul; pl. zgăuri

zgău s. n., art. zgăul; pl. zgăuri

sgău (-uri), s. n. – 1. Gaură, concavitate. – 2. Uter, matrice, sîn. – Var. zgău, și der. Lat. căvum, cf. gaură. Alb. zguië (Philippide, II, 742) ar putea proveni din rom. S- ar putea fi expresiv sau urmaș al lat. ex-, cf. Crețu 384. – Der. sgăura, vb. (Trans., a căsca ochii, a se holba), format pornind de la pl. (după Pascu, I, 91 și Candrea, din lat. *excăvŭlāre); sgîi (var. sgăi), vb. (a căsca ochii; refl., a se holba), cf. Candrea (după Cihac, III, 342; din sl. zijati, zijaią „a deschide”; după Pascu, Arch. Rom., VI, 267, de la un lat. excăvῑre); sgîit, s. m. (persoană cu ochi holbați); bîzgoia (var. bîzgîi), vb. (Trans., Banat, a se holba); stăura (var. astăura), vb. (Trans., a căsca ochii, a se holba), în loc de sgăura.

ZGĂU, zgăuri, s. n. ~ (din lat. căvum; cf. gaură + s- care ar putea să fie expresiv sau din lat. ex-; alb. zguië ar putea proveni din rom.)

ZGĂURA, zgăur, vb. I. Tranz. (Trans.) A deschide tare, a căsca, a holba ochii. (din pl. zgăuri; sau din lat. *excăvŭlāre)

ZGĂU s. v. adâncitură, cavitate, gaură, mitră, scobitură, uter.

ZGĂURA vb. v. adânci, afunda, bulbuca, căsca, cufunda, holba, înfunda, mări, umfla, zgâi.

zgău s. v. ADÎNCITURĂ. CAVITATE. GAURĂ. MITRĂ. SCOBITURĂ. UTER.

zgăura vb. v. ADÎNCI. AFUNDA. BULBUCA. CĂSCA. CUFUNDA. HOLBA. ÎNFUNDA. MĂRI. UMFLA. ZGÎI.