zgău s.n. I (înv.) 1 Uter; ext. pîntecele femeii (considerat ca loc unde se concepe fătul). Știm că goli am ieșit din zgăul maicei noastre, goli ne vom și duce (VARL.). ◊ Loc.adv. Din zgăul mamei (sau maicii, mumei mele, tale, lui etc.) = dinainte de a se naște; din naștere. Înstrăinați fură păcătoșii den zgău..., ziseră minciuni (COR.). ◊ Expr. A prinde (sau a lua) în zgău = a rămîne însărcinată. ♦ Gener. Pîntece; restr. stomac. ♦ Scobitură într-un organ al corpului omenesc. 2 Fig. Neam. 3 Fig. Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gîndirii, al sentimentelor, al conștiinței etc.; inimă. II Analog, (reg.) 1 Coșul carului sau al căruței. 2 Gaură, deschizătură; adîncitură (în munți). • pl. – uri. și (înv.) zăgău s.n. /cf. lat. cavum, alb. zguië.