2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A străbate aerul; a zbura. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zburătură.

zburături [At: LB / V: ~tări, ~tori, ~rut~ / Pzi: ~resc / E: zbura] 1-3 vt A crește (35, 38-39). 4-8 vi (Reg) A zbura (12-16). 9 vt (Reg) A reteza (1).

zburături vb. IV. (pop.) 1 intr. A străbate aerul (cu iuțeală) fiind aruncat, zvîrlit etc. Și zburătorind, săgeata trece-n lume ca o rază (EMIN.). 2 tr. A zvîrli cu ceva într-o pasăre, într-un pom etc. • prez.ind. -esc. și zburători vb. IV. /zburătură + -i.

ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Rar) A străbate aerul; a zbura. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zburătură.

ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma zburători) 1. (Rar) A străbate aerul, a zbura. Ci, plecînd ei mai departe, tot Călin arcu-ncordează Și zburătorind, săgeata trece-n lume ca o rază, Vîjîie-n văzduh cumplită. EMINESCU, L. P. 129. 2. A zburătăci (1). Mi-e cuibul lîngă drum într-o tufă de alun, Cîți drumași călătoresc, Toți în el zburătoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. Tranz. Cucul mi-auzea, Mai jos se lăsa. Mă-sa mi-l vedea... și-l zburăturea. MAT. FOLK. 6. ◊ Refl. reciproc. Foicică meri sălcii, Cînd eram niște copii, Suiam dealu, bine știi, Ne zburătuream cu glii Și ședeam pe pajiște Și vorbeam de dragoste. ȘEZ. XII 87. – Variantă: zburătorí vb. IV.

ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A străbate aerul, a zbura. 2. Tranz. și intranz. A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zbura.

ZBURĂTORÍ vb. IV v. zburături.

ZBURĂTORÍ vb. IV v. zburături.

ZBURĂTORÍ vb. IV v. zburături.

ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. (Pop.) 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie.Zbura + suf. -ătură.

zburătări v vz zburături

zburătu sf [At: ANON. CAR. / S și: sb~ / Pl: ~ri și (îvr) ~re / E: zbura + -ătură] 1-2 (Pop) Azvârlitură (2-3). 3 (Pop) Scurtătură (1). 4 (Îrg) Țandără (1). 5 (Înv) Bucată de plumb, de fier etc. cu care se încărcau armele de foc. 6 Parte terminală a țevii unei guri de foc. 7 (Reg; lpl) Caiă. 8 (Înv) Cicatrice. 9-15 (Reg) Hădărag (1-7). 16 (Reg) Lapte prins. 17 (Reg) Zburatic (5). 18 (Reg) Plantă ierboasă nedefinită mai îndeaproape. 19 Mișcare de aruncare. 20 Distanță până la care ajunge un lucru aruncat.

zburători vb. IV. v. zburături.

zburătu s.f. 1 Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă în cineva sau în ceva; scurtătură. Începură a arunca în corăbii... cu zburături de lemne (ISP.). ◊ Loc.adv. Cît ai azvîrli cu o zburătură v. azvîrli. ♦ Așchie, țandără. Mureșul... curgea mîlos, acoperit de spume și zburături de lemn (POPOV.). ♦ (înv.) Sfărîmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. Sloboade în el o încărcătură de un sfert de ocă de zburături (SADOV.). 2 Mișcare de aruncare; distanță pînă la care ajunge un lucru aruncat. Glasul lui... se înalță ca o zburătură de arc pînă departe (CA. PETR.). • pl. -i. /zbura + -ătură.

ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie.Zbura + suf. -ătură.

ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn, cu care se azvîrle (într-un pom, într-o pasăre). El află o zburătură de lemn și zvîrli în pasăre. RETEGANUL, P. V 60. Începură a arunca în corăbii, care cu pietre, care cu bulgări, care cu zburături de lemne. ISPIRESCU, U. 51. S-ar pune pe arătură, Dar copiii cuibu-i fură Ș-o ucid c-o zburătură. TEODORESCU, P. P. 349. ♦ Bucată ruptă din ceva (mai ales dintr-o piatră); așchie, țandăra. Potrivind un firișor de iască pe zburătură de silex, a zbătut o singură dată cu oțelul. SADOVEANU, V. F. 43. Braț rupt de o zburătură de obuz. MIRONESCU, S. A. 117. De cîte ori da, de atîtea ori cădea cîte o zburătură de piatră. ISPIRESCU, L. 228. ♦ (Învechit) Sfărîmătură (de fier, de plumb etc.) cu care se încărcau armele de foc. A trimis două zburături de icosar, una în frunte de urs, cealaltă în frunte de idicliu. DELAVRANCEA, S. 166. 2. Faptul de a arunca, mișcare de aruncare; distanță pînă la care ajunge un lucru aruncat. Glasul lui... se înalță ca o zburătură de arc pînă departe. CAMIL PETRESCU, O. II 253. Ca să ajungă la casa lui, ca la o zburătură de praștie departe numai, avea să treacă o gîrlă. La TDRG.

ZBURĂTORÍ vb. IV. v. zburături.

ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe, ca la o zburătură de praștie. – Din zbura + suf. -(ă)tură.

ZBURĂTÚRĂ ~i f. 1) Distanță până la locul de cădere a unui obiect aruncat. 2) Bucată mică și subțire de lemn care sare în momentul cioplirii sau tăierii; așchie; țandără. 3) Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă în cineva sau în ceva; scurtătură. /a zbura + suf. ~ătură

sburătură f. bucată de lemn, de piatră, de plumb: îl pocni cu o sburătură.

arată toate definițiile

Intrare: zburături
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zburături
  • zburăturire
  • zburăturit
  • zburăturitu‑
  • zburăturind
  • zburăturindu‑
singular plural
  • zburăturește
  • zburăturiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zburăturesc
(să)
  • zburăturesc
  • zburătuream
  • zburăturii
  • zburăturisem
a II-a (tu)
  • zburăturești
(să)
  • zburăturești
  • zburătureai
  • zburăturiși
  • zburăturiseși
a III-a (el, ea)
  • zburăturește
(să)
  • zburăturească
  • zburăturea
  • zburături
  • zburăturise
plural I (noi)
  • zburăturim
(să)
  • zburăturim
  • zburătuream
  • zburăturirăm
  • zburăturiserăm
  • zburăturisem
a II-a (voi)
  • zburăturiți
(să)
  • zburăturiți
  • zburătureați
  • zburăturirăți
  • zburăturiserăți
  • zburăturiseți
a III-a (ei, ele)
  • zburăturesc
(să)
  • zburăturească
  • zburătureau
  • zburături
  • zburăturiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zburători
  • zburătorire
  • zburătorit
  • zburătoritu‑
  • zburătorind
  • zburătorindu‑
singular plural
  • zburătorește
  • zburătoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zburătoresc
(să)
  • zburătoresc
  • zburătoream
  • zburătorii
  • zburătorisem
a II-a (tu)
  • zburătorești
(să)
  • zburătorești
  • zburătoreai
  • zburătoriși
  • zburătoriseși
a III-a (el, ea)
  • zburătorește
(să)
  • zburătorească
  • zburătorea
  • zburători
  • zburătorise
plural I (noi)
  • zburătorim
(să)
  • zburătorim
  • zburătoream
  • zburătorirăm
  • zburătoriserăm
  • zburătorisem
a II-a (voi)
  • zburătoriți
(să)
  • zburătoriți
  • zburătoreați
  • zburătorirăți
  • zburătoriserăți
  • zburătoriseți
a III-a (ei, ele)
  • zburătoresc
(să)
  • zburătorească
  • zburătoreau
  • zburători
  • zburătoriseră
Intrare: zburătură
zburătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zburătu
  • zburătura
plural
  • zburături
  • zburăturile
genitiv-dativ singular
  • zburături
  • zburăturii
plural
  • zburături
  • zburăturilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zburături zburători

  • 1. intranzitiv popular A străbate aerul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: zbura un exemplu
    exemple
    • Ci, plecînd ei mai departe, tot Călin arcu-ncordează Și zburătorind, săgeata trece-n lume ca o rază, Vîjîie-n văzduh cumplită. EMINESCU, L. P. 129.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: zburătăci 3 exemple
    exemple
    • Mi-e cuibul lîngă drum într-o tufă de alun, Cîți drumași călătoresc, Toți în el zburătoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204.
      surse: DLRLC
    • Cucul mi-auzea, Mai jos se lăsa... Mă-sa mi-l vedea... și-l zburăturea. MAT. FOLK. 6.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Foicică meri sălcii, Cînd eram niște copii, Suiam dealu, bine știi, Ne zburătuream cu glii Și ședeam pe pajiște Și vorbeam de dragoste. ȘEZ. XII 87.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • zburătură
    surse: DEX '09 DEX '98
  • zbura
    surse: DLRM

zburătură

  • 1. popular Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: retevei scurtătură 3 exemple
    exemple
    • El află o zburătură de lemn și zvîrli în pasăre. RETEGANUL, P. V 60.
      surse: DLRLC
    • Începură a arunca în corăbii, care cu pietre, care cu bulgări, care cu zburături de lemne. ISPIRESCU, U. 51.
      surse: DLRLC
    • S-ar pune pe arătură, Dar copiii cuibu-i fură Ș-o ucid c-o zburătură. TEODORESCU, P. P. 349.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Bucată ruptă din ceva (mai ales dintr-o piatră).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: așchie surcea / surcică țandără 3 exemple
      exemple
      • Potrivind un firișor de iască pe zburătura de silex, a zbătut o singură dată cu oțelul. SADOVEANU, V. F. 43.
        surse: DLRLC
      • Braț rupt de o zburătură de obuz. MIRONESCU, S. A. 117.
        surse: DLRLC
      • De cîte ori da, de atîtea ori cădea cîte o zburătură de piatră. ISPIRESCU, L. 228.
        surse: DLRLC
    • 1.2. învechit Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • A trimis două zburături de icosar, una în frunte de urs, cealaltă în frunte de idicliu. DELAVRANCEA, S. 166.
        surse: DLRLC
  • 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • Glasul lui... se înalță ca o zburătură de arc pînă departe. CAMIL PETRESCU, O. II 253.
      surse: DLRLC
    • Ca să ajungă la casa lui, ca la o zburătură de praștie departe numai, avea să treacă o gîrlă. La TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Zbura + sufix -ătură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX