retevei sn [At: POLIZU / V: (reg) ratav~, răt~, rătăv~, rotov~, ~eu / Pl: ~e, (reg) retevei sm / E: nct] 1 Bucată de lemn scurtă și groasă Si: scurtătură, (reg) caravei, ciocârtac, cotrompleț, răzbici¹ (4). 2 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ul A bate (128). 3 (Îae) A trata cu asprime. 4 (Reg) Butuc (2). 5 (Fig) Om mic de statură și viguros, puternic.

RETEVÉI, reteveie, s. n. Bucată de lemn scurtă și groasă; scurtătură. Miai apucase un retevei de jos și se năpustise spre bătrîn. PREDA, Î. 122. Avea ciomag scurt subsuoară, retevei, să se apere de landra cîinilor. STANCU, D. 38. Stai-mi-te, hoțomane, c-am să-ți rup oasele! Și puse mîna p-un retevei. DELAVRANCEA, O. II 275.

RETEVÉI ~ie n. pop. Bucată scurtă de lemn. /Orig. nec.

retevéĭ n., pl. eĭe (slav?). Scurtătură, băț scurt și gros. Lovitură de reteveĭ: ĭ-a tras un reteveĭ. – În Meh. ră-, în Dolj rataveĭ. V. cărăveĭ.

reteveiu n. bâtă scurtă și groasă. [Origină necunoscută].

retevei (pop.) s. n., pl. reteveie

retevéi s. n., pl. retevéie

retevei, pl. reteveie

reteveiu, -veie.

RETEVÉI s. scurtătură, (pop.) zburătură, (reg.) caravei, cotromplete, răzbici, resteu, scatoalcă, scurlei, verdete, (Olt. și Ban.) jilăvete, (prin Transilv. și Maram.) șui, (prin Olt.) șutavei, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (înv.) șuvete. (A aruncat cu un ~ după el.)

RETEVEI s. scurtătură, (pop.) zburătură, (reg.) caravei, cotromplete, răzbici, resteu, scatoalcă, scurtei, verdete, (Olt. și Ban.) jilăvete, (prin Transilv. și Maram.) șui, (prin Olt.) șutavei, (Transilv., Maram. și Olt. șuvei, (înv.) șuvete. (A aruncat cu un ~ după el.)

retevéi (retevéie), s. n. – Par, resteu, scurtătură. Origine necunoscută. Etimonul sl. (Cihac, II, 311) pare dubios. După Bogrea, Dacor., I, 271, din mag. retesz-fej, cf. retez. Ar putea fi în loc de *restevei, dim. de la resteu, dar der. nu pare normală.

retevei, reteveie s. n. (pop.) penis.