zbenguit², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: zbeguiat / S și: sb~ / Pl: ~iți, ~e / E: zbengui] 1 (Pop; d. ființe, mai ales d. copii sau pui de animale) Zvăpăiat (1). 2 (Reg; pex) Vlăguit.

zbenguit¹ sn [At: ALEXI, W. / S și: sb~ / Pl: ~uri / E: zbengui] 1 Zbenguială (1). 2 Hârjonire.

zbenguit², -ă adj. (despre ființe, mai ales despre copii sau pui de animale) Care este zburdalnic; neastîmpărat. • pl. -ți, – te. /v. zbengui.

zbenguit¹ s.n. Zbenguială. • /v. zbengui.

ZBENGUIT², -Ă, zbenguiți, -le, adj. Neastîmpărat, zburdalnic. Firicel înnebunise mai rău decît stăpînul lui și-i chelălăia,. zbenguit, pe lîngă picioare, de parcă încerca să cînte și el în limba și în legea lui. POPA, V. 298.

ZBENGUIT¹ s. n. Zbenguială. În casă, și să fi vrut să citești, nu puteai: te împiedecau copiii mai mici cu zbenguitul lor. PAS, Z. I 254.

ZBENGUIT², -Ă, zbenguiți, -te, adj. Zburdalnic; neastîmpărat. – V. zbengui.

ZBENGUIT¹ s. n. Zbenguială. – V. zbengui.

zbeghi v vz zbengui

zbegui^[1] v vz zbengui corectat(ă)

zbeguiat, ~ă a vz zbenguit²

zbengui [At: VALIAN, V. / V: (îvp) zbegui, (înv) zbeghi, (reg) zbigui / S și: sb~ / Pzi: ~esc și zbengui / E: nct] 1-2 vr (D. copii; pex; d. animale) A zburda (1-2). 3 vr (Rar) A se hârjoni (1). 4 vi (Reg) A ploua cu tunete și fulgere.

zbigui v vz zbengui

zbengui vb. IV. refl. A se juca sărind și alergînd; a zburda, (reg.) a zbihui. O sumedenie de copii țipau, se zbenguiau (DELAVR.). ♦ A se lua la harță; a se hîrjoni. Alții se zbenguiau cu fetele (ISP.). • prez.ind. zbengui. /zbeng+ -ui.

ZBEGUI vb. IV v. zbengui.

ZBENGUI, zbengui, vb. IV. Refl. (Și în forma zbegui) A se juca sărind și alergînd; a zburda. Căscați ochii la coliviile printre sîrmele cărora se zbenguiau păsările cu pene minunate. PAS, Z. I 101. Stolurile de copii... se zbenguiau cu veselia unor vrăbii gălăgioase. SADOVEANU, O. II 165. O sumedenie de copii țipau, se zbeguiau, săreau într-un picior. DELAVRANCEA, H. T. 93. ♦ A se hîrjoni. În lipsa șefului de atelier [fetele] se zbenguiau cu vreo trei lucrători. PAS, Z. I 266. Fetele, în lipsa lui, se lăsaseră de cules pentru a se zbengui cu băieții. MACEDONSKI, O. III 5. Se uita cu jind... cum alții se zbeguiau cu fetele. ISPIRESCU, L. 386. – Variantă: zbegui vb. IV.

ZBENGUI, zbengui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergînd, a zburda. ♦ A se hîrjoni. – Din zbeng.

A SE ZBENGUI mă zbengui intranz. 1) A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbânțui; a se zbihui. 2) (mai ales despre copii) A se încăiera în glumă, sărind și țipând; a se hârjoni. /zbeng + suf. ~ui

sbeguì v. a se juca, vorbind de copii.

zbéguĭ (mă) și -ĭésc (vest) și zbeng- (est) v. refl. (vsl. sŭ-bĭegnonti, a alerga împreună, d. bĭegati, a fugi. V. bejenie, pribeag, zghihuĭ). Zburd, mă joc sărind orĭ alergînd: zbeguindu-se (ChN. I, 14). – În Ban. zbi- (R. C. 258).

zbenguĭ-, V. zbeguĭ-.

zbíguĭ, V. zbeguĭ.

zbenguit s. n.

zbenguit s. n.

zbenguit s. n.

!zbengui (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbenguiesc, 3 sg. se zbenguiește, imperf. 1 sg. mă zbenguiam; conj. prez. 1 sg. să mă zbenguiesc, 3 să se zbenguiască; imper. 2 sg. afirm. zbenguiește-te; ger. zbenguindu-mă

zbengui (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbengui, 2 sg. te zbengui, 3 se zbenguie, imperf. 3 sg. se zbenguia

zbengui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbengui, 3 sg. și pl. zbenguie, imperf. 3 sg. zbenguia

zbengui (ind. prez. 3 sg. și pl. zbenguie)

sbenguesc, -gue 3, -guiam 1 imp.

ZBEGUI, zbegui, vb. IV. (Var.) Zbengui. (zbeg¹ + suf. -ui)

zbengui, zbenguiesc v. r. (er.) a participa la preludiul unui act sexual.

ZBENGUIT s. v. joacă.

ZBENGUIT s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît un ~ de copii.)

ZBENGUI vb. 1. v. hârjoni. 2. v. zburda.

ZBENGUI vb. 1. a se hîrjoni. (Copiii se ~ între ei.) 2. a se zbînțui, a zburda. (Toată ziua se ~.)