ZAVRAGIU, zavragii, s. m. 1. (Pop.) Țigan nomad (ursar sau căldărar). 2. Scandalagiu. – Cf. zavergiu.

zavragiu sm [At: FILIMON, O. II, 368 / Pl: ~ii / E: ns cf zarvă] (Pop) 1 Țigan nomad (ursar sau căldărar). 2 (Îvp; pcf cu zavergiu) Eterist (1). 3 (Pgn) Răzvrătit. 4 Scandalagiu.

zavragiu s.m. 1 Țigan nomad (ursar sau căldărar). Un sălaș mare de zavragii se încuibase în inima pădurii (GAL.). ◊ (adj.) Chiosea a studiat bine maniera și limba țiganilor zavragii (FIL.). 2 Scandalagiu. • pl. -ii. /cf. zavergiu.

ZAVRAGIU 👉 ZAVERGIU.

ZAVRAGIU, zavragii, s. m. 1. Țigan nomad (ursar sau căldărar). 2. Scandalagiu. – Cf. zavergiu.

ZAVRAGIU, zavragii, s. m. 1. Țigan nomad (ursar sau căldărar). Trecea, ca o vijelie, cîte-o hoardă de țigani zavragii, cu căruțe cu coviltir, cu urși legați de căruță. GALACTION, O. I 8. Țiganul (ursarul sau zavragiul) cînd vede că acela ce-l miluiește dă cu piciorul în pămînt, refuză a lua din mînă. MARIAN, Î. 376. 2. Scandalagiu. Soro! soro! auzi dumneata? Zavragii vin încoace! CARAGIALE, O. I 97.

ZAVRAGIU, zavragii, s. m. 1. Țigan nomad (ursar sau căldărar). 2. Scandalagiu. – Din zavergiu.

ZAVRAGIU ~i m. 1) înv. Țigan nomad; șătrar. 2) fig. Persoană căreia îi plac scandalurile; scandalagiu. /Orig. nec.

zavragiu m. 1. cată-ceartă; 2. țigan căldărar. [În loc de zarvagiu, derivațiune analogică din zarvă].

zavragíŭ m., -gĭoaĭcă f. (din zavergiŭ). Munt. Iron. Țigan vagabond cu căruța.

zavergiu s.m. 1 (ist.) Răzvrătit (grec) din 1821; eterist. Turcii au intrat în țară ca să curețe pe zavergii (GAL.). 2 Gener. (fam.) Răsculat, răzvrătit. • pl. -ii. /zaveră + -giu.

ZAVERGIU, Ⓟ ZAVRAGIU sm. 1 Partizan al zaverei din a. 1821, eterist (🖼 5361): în București, înscrierea Arnăuților zavergii se făcea ziua în amiaza mare (I.-GH.); după ce au tăiat pe Vladimirescu, rămăseseră prin părțile astea Turci și alți zavragii (R.-COD.) ¶ 2 pr. ext. Revoluționar, răsculat, rebel: soro! soro! auzi dumneata? zavragiii vin încoace! (CAR.); cu casa în spinare ca zavragiii (LUNG.).

zavergíŭ m. (d. zaveră). Vechĭ. Revoluționar din zaveră, eterist. Azĭ. Fig. (pop. zavragiŭ). Scandalagiŭ.

zavragiu (pop.) (desp. za-vra-) s. m., art. zavragiul; pl. zavragii, art. zavragiii (desp. -gi-ii)

zavragiu (pop.) (za-vra-) s. m., art. zavragiul; pl. zavragii, art. zavragiii (-gi-ii)

zavragiu s. m. (sil. -vra-), art. zavragiul; pl. zavragii, art. zavragiii

zavragiu, zavragii s. m. 1. țigan nomad 2. scandalagiu; huligan

ZAVRAGIU adj., s. v. arțăgos, certăreț, gâlcevitor, scandalagiu.

zavragiu adj., s. v. ARȚĂGOS. CERTĂREȚ. GÎLCEVITOR. SCANDALAGIU.