șătrar sm [At: (a. 1443) D. BOGDAN, GL. 107 / V: (reg) șat~ / Pl: ~i / E: șatră + -ar] 1 (Înv) Titlu dat boierului care avea în grijă corturile (și tunurile) domnești și care asigura aprovizionarea armatei în timp de război. 2 (Înv) Boier cu titlul de șătrar (1). 3 (Înv) Rang al boierului care se ocupa de corturile (și de tunurile) domnești și de aprovizionarea armatei în timp de război. 4 (Înv; îs) Vel ~ sau mare ~ Șef² (1) al șătrarilor (2). 5 Rrom nomad Si: (rar) corturar (1), șătraș. 6 (Reg; îf șatrar) Persoană mascată de Anul Nou, reprezentând un șătrar. 7 (Trs) Negustore (de pânzeturi, de stofe etc.).

ȘĂTRAR, șătrari, s. m. 1. Țigan de șatră; nomad. Noi, cu căluții noștri, cu căruțele noastre cu coviltire, parcă sîntem șătrari. CAMILAR, N. I 13. 2. Negustor ambulant care vinde în bîlciuri la șatră.Dregător domnesc care avea în pază corturile unei tabere în timp de război. Cîteva sute de boieri mici... între cari se prenumărau stolnici, șătrari, slugeri, medelniceri. GHICA, S. A. 37. (Cu pronunțare regională) A ieșit la poartă ajutorul pîrcălăbiei, dumnealui șatrarul Neculai Mereuță de la Pipirig. SADOVEANU, F. J. 534. – Variantă: șetrar (TEODORESCU, P. P. 264) s. m.

ȘĂTRAR, șătrari, s.m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră.

ȘĂTRAR ~i m. 1) (în Moldova medievală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Mare demnitar care avea în grijă cantonamentul oștirii în timp de război. ◊ Mare ~ dregător care avea în grijă corturile domnești. 2) Țigan nomad care trăiește în șatră. 3) înv. Negustor ambulant care vindea la o șatră, în balciuri. /șatră + suf. ~ar

ȘĂTRAR s.m. (Mold., ȚR) Boier care avea în grijă corturile domnești și tunurile și asigura aprovizionarea armatei în timp de război (uneori cu determinări de tipul mare, vel). A: Șetrariu mare pre corturile domnești și-n oști și-ntr-alte căli și purtătoriu de grijă tunurilor. URECHE. După vel comis: vel medelnicer, vel clucer, vel sărdar, vel sulger, vel căminar, vel jicnicer, vel pitar, vel șătrar, vel armaș, vtori logofăt, vel ușăr, vel agă. GHEORGACHI. B: Radul stolnicul, feciorul lui Tudor sătrarul din Greci. ANON. BRÎNCOV. Pe alți boiari, anume: Mihalcea șătrariul Costandin clucer Ciorogîrleanul, au mai trimis la hanul Selim Gherei. R GRECEANU. // C: Shĕtrar. AC, 368. Variante: șetrar (URECHE). Etimologiei șatră + suf. -ar.

șătrar m. 1. od. Marele Șătrar, înalt demnitar care purta grijă de șatrele sau corturile în timp de răsboiu, iar în campanie mai era inspectorul artileriei și cartier-maistru; 2. mai târziu, rang de boierinaș: la ziua mea am să te fac șătrar FIL.; 3. inspector de țigani.

șătrár m. (d. șatră). Un boĭer (numit și marele șătrar) care îngrijea de șatre (corturĭ) și de catonamentu armateĭ în timp de războĭ și era și inspectoru artileriiĭ; maĭ pe urmă, un boĭer maĭ mic (boĭerinaș). Țigan de șatră, corturar. – Și șatrar (est). Scris și șetrar (vest).

șatrar sm vz șătrar

ȘETRAR s. m. v. șătrar.

ȘETRAR s.m. v. șătrar.

șatrár, V. șătrar.

șetrár, V. șătrár.

șătrar (desp. șă-trar) s. m., pl. șătrari

șătrar (șă-trar) s. m., pl. șătrari

șătrar s. m. (sil. -trar), pl. șătrari

ȘĂTRAR s. corturar, țigan nomad, (rar) șătraș.

ȘĂTRAR s. corturar, țigan nomad, (rar) șătraș.