2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. (Adesea substantivat) Tulburat la minte; buimăcit, năucit, fâstâcit. ♦ Zvăpăiat, neastâmpărat, zvânturat. – V. zăpăci.

ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. (Adesea substantivat) Tulburat la minte; buimăcit, năucit, fâstâcit. ♦ Zvăpăiat, neastâmpărat, zvânturat. – V. zăpăci.

zăpăcit, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~picit / Pl: ~iți, ~e / E: zăpăci] 1-2 smf, a (Om) care și-a pierdut (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: buimăcit, bezmetic (1), confuz (1), dezorientat (2), împrăștiat, năuc, năucit, tulburat2, (pop) zăbăuc (1-2), (reg) buimatic, tehui2, zabludnic, zăbun2 (1-2), zăbunit (1-2), zuz (10), zărghit (3-4), zăticnit (1-2). 3 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă sau denotă zăpăceală (2). 4 a Intimidat. 5 smf Zănatic. 6-7 a (Fam) Zvăpăiat (1-2). 8 smf (Pex) Persoană ușuratică.

zăpăcit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) Care este tulburat la minte; buimăcit, năucit. Fata a umblat bolnavă și zăpăcită (SADOV.). 2 s.m., s.f. Persoană nesocotită, nebunatică, aiurită; (reg.) zăpăuc. E un zăpăcit și un desfrînat (CĂL.). ◊ (ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) A oprit pe zăpăcitul de tînăr să se arunce în apa înghețată a mării. 3 adj. Care este intimidat, fîstîcit. Fata i-a zîmbit... deloc zăpăcită (CA. PETR.). 4 adj. (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă, denotă zăpăceală. Un soldat cu mișcări zăpăcite (SAHIA). • pl.-ți, -te. /v. zăpăci.

ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. Tulburat, buimăcit, fîstîcit. Olimp Stavrat își mîngăia zăpăcit bărbuța, cu un surîs în care îngrijorarea se lupta cu cochetăria. REBREANU, R. II 55. Se învîrtea zăpăcită, frîngîndu-și mîinile Cu disperare. BART, E. 372. Atît era de zăpăcit, încît nici nu știa în care mînă să ție cuțitul și în care furculița. SLAVICI, O. I 106. ◊ (Adverbial) începe să se îmbrace zăpăcit și stîngaci. SEBASTIAN, T. 329. ◊ (Substantivat) Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. ISPIRESCU, L. 186. ♦ Neîntreg la minte; zvăpăiat, Zvînturat. (Substantivat) De unde nici căta la femei, s-a dat în dragoste cu o zăpăcită. ALECSANDRI, T. 1728.

ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. (Adesea substantivat) Buimăcit, năucit, tulburat; fâstâcit. ♦ Zvăpăiat, zvânturat. – V. zăpăci.

zăpăcit a. și m. turburat, foarte nedumerit.

zăpăcít, -ă adj. Dezordonat, zăpăuc, năuc, tehuĭ: un copil zăpăcit.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. – Et. nec.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. – Et. nec.

zăpăci [At: HELIADE, L. B. II, 143/11 / V: (îvr) zăbă~ / Pzi: ~ăcesc / E: vslзапаци cf srb pačiti „a înnora”, sv pačiti „a denatura, a desfigura”, zapačiti „a face grimase”] 1-2 vtr A face să piardă (sau a-și pierde) (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: a (se) buimăci (1-2), a (se) dezorienta (5-6), a (se) năuci, a (se) tulbura, (îrg) a (se) zănătici (1-2), a se zăticni (11), (reg) a (se) zabluzi (1-2), a (se) zăbăuci (1-2), a (se) zăbuni (1-2), a zăhizi, a se zărghi (2), a zalisi, a zăuși, a zulumi. 3-4 vtr (Fam) A-și pierde (sau a face să-și piardă) cumpătul în fața unei situații neașteptate Si: a (se) fâstâci (1), a (se) intimida, a (se) încurca, (reg) a (se) îngăimăci, a (se) rătuli (1), a (se) teșmani, a (se) ului, a se zăgrăi (3), a (se) zâghiri. 5 vt (Fam; c. i. obiecte) A răvăși.

zăpăci vb. IV. 1 tr., refl. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze etc.; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci; (înv., reg.) a se zănătăci, a se zăticni. Îl cam zăpăcise orașul acesta mare (VLAH.). 2 tr., refl. (fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul; a (se) fîstîci, a (se) intimida, a (se) încurca. Dănuț se zăpăcise (TEOD.). 3 tr. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. Ce ți-a venit... să-mi zăpăcești hîrtiile? (BAR.). 4 tr. (fam.; compl. indică obiecte) A rătăci, a pierde. Și-a zăpăcit ochelarii. • prez.ind. -esc. /etimol. nec.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A tulbura mintea cuiva, a-l face să-și piardă capul; a năuci, a buimăci, a ameți. Cîteva zile, la început, îl cam zăpăcise orașul acesta mare, în care el venise pentru întîia oară. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Comisarul potrivise însă lucrurile astfel, ca ei să sosească-n pădure pe-nserate, și asta-l zăpăcea pe Duțu. SLAVICI, O. I 368. Strălucirea hainelor lui Făt- Frumos, pînă într-atîta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș, de nu mai știau oștile unde se află. ISPIRESCU, L. 156. ◊ Refl. Moșul se zăpăci cu totul la auzul vorbelor. Stătu în loc și parcă nu-i venea să creadă. DUNĂREANU, CH. 11. Și ea, mergînd spre Viorel, De mînă cînd a prins-o el, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. 2. (Familiar) A încurca, a răvăși. Ei acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A răvăși.

A ZĂPĂCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se zăpăcească. 2) (lucruri) A întoarce pe o parte și pe alta, împrăștiind, încâlcind, amestecând (pentru a găsi ceva); a răscoli. /Orig. nec.

A SE ZĂPĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A-și pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a se zăluzi; a se țicni; a înnebuni. 2) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se pierde. 3) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se fâstâci; a se încurca. /Orig. nec.

zăpăcì v. 1. a încurca rău; 2. a pierde capul. [Cf. pol. ZAPODZIAC, a rătăci].

zăpăcésc v. tr. (slav compus ca și opăcesc). Năucesc, turbur: a zăpăci un copil pin întrebărĭ. Rătăcesc, răvășesc: a zăpăci niște scrisorĭ. V. refl. Se zăpăcise de bucurie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zăpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 să zăpăceáscă

zăpăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpăceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZĂPĂCÍT adj. 1. v. buimac. 2. v. amețit. 3. v. dezorientat. 4. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Nu știe cum să acționeze, e complet ~.) 5. v. tulburat. 6. v. fâstâcit. 7. v. smintit. 8. v. zburdalnic. 9. v. deranjat.

arată toate definițiile

Intrare: zăpăcit
zăpăcit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăpăcit
  • zăpăcitul
  • zăpăcitu‑
  • zăpăci
  • zăpăcita
plural
  • zăpăciți
  • zăpăciții
  • zăpăcite
  • zăpăcitele
genitiv-dativ singular
  • zăpăcit
  • zăpăcitului
  • zăpăcite
  • zăpăcitei
plural
  • zăpăciți
  • zăpăciților
  • zăpăcite
  • zăpăcitelor
vocativ singular
plural
Intrare: zăpăci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăpăci
  • zăpăcire
  • zăpăcit
  • zăpăcitu‑
  • zăpăcind
  • zăpăcindu‑
singular plural
  • zăpăcește
  • zăpăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zăpăcesc
(să)
  • zăpăcesc
  • zăpăceam
  • zăpăcii
  • zăpăcisem
a II-a (tu)
  • zăpăcești
(să)
  • zăpăcești
  • zăpăceai
  • zăpăciși
  • zăpăciseși
a III-a (el, ea)
  • zăpăcește
(să)
  • zăpăcească
  • zăpăcea
  • zăpăci
  • zăpăcise
plural I (noi)
  • zăpăcim
(să)
  • zăpăcim
  • zăpăceam
  • zăpăcirăm
  • zăpăciserăm
  • zăpăcisem
a II-a (voi)
  • zăpăciți
(să)
  • zăpăciți
  • zăpăceați
  • zăpăcirăți
  • zăpăciserăți
  • zăpăciseți
a III-a (ei, ele)
  • zăpăcesc
(să)
  • zăpăcească
  • zăpăceau
  • zăpăci
  • zăpăciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zăpăcit

etimologie:

  • vezi zăpăci
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM

zăpăci

  • 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 5 exemple
    exemple
    • Cîteva zile, la început, îl cam zăpăcise orașul acesta mare, în care el venise pentru întîia oară. VLAHUȚĂ, O. A. 96.
      surse: DLRLC
    • Comisarul potrivise însă lucrurile astfel, ca ei să sosească-n pădure pe-nserate, și asta-l zăpăcea pe Duțu. SLAVICI, O. I 368.
      surse: DLRLC
    • Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos, pînă într-atîta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș, de nu mai știau oștile unde se află. ISPIRESCU, L. 156.
      surse: DLRLC
    • Moșul se zăpăci cu totul la auzul vorbelor. Stătu în loc și parcă nu-i venea să creadă. DUNĂREANU, CH. 11.
      surse: DLRLC
    • Și ea, mergînd spre Viorel, De mînă cînd a prins-o el, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57.
      surse: DLRLC
  • 2. familiar A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie: