zăpăcit, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~picit / Pl: ~iți, ~e / E: zăpăci] 1-2 smf, a (Om) care și-a pierdut (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: buimăcit, bezmetic (1), confuz (1), dezorientat (2), împrăștiat, năuc, năucit, tulburat², (pop) zăbăuc (1-2), (reg) buimatic, tehui², zabludnic, zăbun² (1-2), zăbunit (1-2), zuz (10), zărghit (3-4), zăticnit (1-2). 3 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă sau denotă zăpăceală (2). 4 a Intimidat. 5 smf Zănatic. 6-7 a (Fam) Zvăpăiat (1-2). 8 smf (Pex) Persoană ușuratică.

zăpăcit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) Care este tulburat la minte; buimăcit, năucit. Fata a umblat bolnavă și zăpăcită (SADOV.). 2 s.m., s.f. Persoană nesocotită, nebunatică, aiurită; (reg.) zăpăuc. E un zăpăcit și un desfrînat (CĂL.). ◊ (ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) A oprit pe zăpăcitul de tînăr să se arunce în apa înghețată a mării. 3 adj. Care este intimidat, fîstîcit. Fata i-a zîmbit... deloc zăpăcită (CA. PETR.). 4 adj. (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă, denotă zăpăceală. Un soldat cu mișcări zăpăcite (SAHIA). • pl.-ți, -te. /v. zăpăci.

ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. Tulburat, buimăcit, fîstîcit. Olimp Stavrat își mîngăia zăpăcit bărbuța, cu un surîs în care îngrijorarea se lupta cu cochetăria. REBREANU, R. II 55. Se învîrtea zăpăcită, frîngîndu-și mîinile Cu disperare. BART, E. 372. Atît era de zăpăcit, încît nici nu știa în care mînă să ție cuțitul și în care furculița. SLAVICI, O. I 106. ◊ (Adverbial) începe să se îmbrace zăpăcit și stîngaci. SEBASTIAN, T. 329. ◊ (Substantivat) Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. ISPIRESCU, L. 186. ♦ Neîntreg la minte; zvăpăiat, Zvînturat. (Substantivat) De unde nici căta la femei, s-a dat în dragoste cu o zăpăcită. ALECSANDRI, T. 1728.

ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. (Adesea substantivat) Buimăcit, năucit, tulburat; fîstîcit. ♦ Zvăpăiat, zvînturat. – V. zăpăci.

zăpăcit a. și m. turburat, foarte nedumerit.

zăpăcít, -ă adj. Dezordonat, zăpăuc, năuc, tehuĭ: un copil zăpăcit.

zăpăci [At: HELIADE, L. B. II, 143/11 / V: (îvr) zăbă~ / Pzi: ~ăcesc / E: vsl ◊ запаци cf srb pačiti „a înnora”, sv pačiti „a denatura, a desfigura”, zapačiti „a face grimase”] 1-2 vtr A face să piardă (sau a-și pierde) (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: a (se) buimăci (1-2), a (se) dezorienta (5-6), a (se) năuci, a (se) tulbura, (îrg) a (se) zănătici (1-2), a se zăticni (11), (reg) a (se) zabluzi (1-2), a (se) zăbăuci (1-2), a (se) zăbuni (1-2), a zăhizi, a se zărghi (2), a zalisi, a zăuși, a zulumi. 3-4 vtr (Fam) A-și pierde (sau a face să-și piardă) cumpătul în fața unei situații neașteptate Si: a (se) fâstâci (1), a (se) intimida, a (se) încurca, (reg) a (se) îngăimăci, a (se) rătuli (1), a (se) teșmani, a (se) ului, a se zăgrăi (3), a (se) zâghiri. 5 vt (Fam; c. i. obiecte) A răvăși.

zăpăci vb. IV. 1 tr., refl. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze etc.; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci; (înv., reg.) a se zănătăci, a se zăticni. Îl cam zăpăcise orașul acesta mare (VLAH.). 2 tr., refl. (fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul; a (se) fîstîci, a (se) intimida, a (se) încurca. Dănuț se zăpăcise (TEOD.). 3 tr. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. Ce ți-a venit... să-mi zăpăcești hîrtiile? (BAR.). 4 tr. (fam.; compl. indică obiecte) A rătăci, a pierde. Și-a zăpăcit ochelarii. • prez.ind. -esc. /etimol. nec.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A tulbura mintea cuiva, a-l face să-și piardă capul; a năuci, a buimăci, a ameți. Cîteva zile, la început, îl cam zăpăcise orașul acesta mare, în care el venise pentru întîia oară. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Comisarul potrivise însă lucrurile astfel, ca ei să sosească-n pădure pe-nserate, și asta-l zăpăcea pe Duțu. SLAVICI, O. I 368. Strălucirea hainelor lui Făt- Frumos, pînă într-atîta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș, de nu mai știau oștile unde se află. ISPIRESCU, L. 156. ◊ Refl. Moșul se zăpăci cu totul la auzul vorbelor. Stătu în loc și parcă nu-i venea să creadă. DUNĂREANU, CH. 11. Și ea, mergînd spre Viorel, De mînă cînd a prins-o el, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. 2. (Familiar) A încurca, a răvăși. Ei acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A (se) fîstîci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A răvăși.

A ZĂPĂCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se zăpăcească. 2) (lucruri) A întoarce pe o parte și pe alta, împrăștiind, încâlcind, amestecând (pentru a găsi ceva); a răscoli. /Orig. nec.

A SE ZĂPĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A-și pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a se zăluzi; a se țicni; a înnebuni. 2) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se pierde. 3) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se fâstâci; a se încurca. /Orig. nec.

zăpăcì v. 1. a încurca rău; 2. a pierde capul. [Cf. pol. ZAPODZIAC, a rătăci].

zăpăcésc v. tr. (slav compus ca și opăcesc). Năucesc, turbur: a zăpăci un copil pin întrebărĭ. Rătăcesc, răvășesc: a zăpăci niște scrisorĭ. V. refl. Se zăpăcise de bucurie.

+zăpăcit adj. m., s. m., pl. zăpăciți; adj. f., s. f. zăpăcită, pl. zăpăcite

zăpăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcesc, 3 sg. zăpăcește, imperf. 1 zăpăceam; conj. prez. 1 sg. să zăpăcesc, 3 să zăpăcească

zăpăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcesc, imperf. 3 sg. zăpăcea; conj. prez. 3 să zăpăcească

zăpăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpăceáscă

zăpăci (conj. zăpăcească)

ZĂPĂCÍT adj. 1. v. buimac. 2. v. amețit. 3. v. dezorientat. 4. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Nu știe cum să acționeze, e complet ~.) 5. v. tulburat. 6. v. fâstâcit. 7. v. smintit. 8. v. zburdalnic. 9. v. deranjat.

ZĂPĂCIT adj. 1. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tîmpit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. amețit, (fig.) beat, îmbătat. (~ de fericire.) 3. derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat, nedumerit, perplex, (livr.) deconcertat, (înv. și fam.) sastisit. (Om ~.) 4. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Nu știe cum să acționeze, e complet ~.) 5. tulburat. (Rămăsese ~ cînd a văzut-o.) 6. fîstîcit, intimidat, încurcat, (reg.) teșmenit, (Olt. și Munt.) rătutit. (Copilul a rămas ~.) 7. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 8. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 9. deranjat, răscolit, răvășit. (Are toate hîrtiile ~.)

Zăpăcit ≠ dezmeticit

ZĂPĂCÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. dezorienta. 3. v. tulbura. 4. v. fâstâci. 5. v. încurca. 6. v. deranja.

ZĂPĂCI vb. 1. a (se) ameți, a (se) buimăci, a (se) năuci, (pop.) a (se) bîigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!) 2. a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzită l-a ~.) 3. a (se) tulbura. (S-a ~ cînd l-a văzut.) 4. a se fîstîci, a se intimida, a se încurca, (reg.) a se teșmeni, a se ului, (Transilv.) a se îngăimăci, (Olt., Munt. și Transilv.) a se rătuti, (fig.) a se pierde. (Ce te-ai ~ așa în fața lor?) 5. a încurca, (prin Transilv.) a mitroși. (A ~ ceva.) 6. a deranja, a răscoli, a răvăși, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?)

A zăpăci ≠ a dezmetici

A se zăpăci ≠ a se dezmetici

zăpăcí (-césc, -ít), vb. – A năuci, a buimăci, a ameți. Origine incertă. Poate din sl. zapačiti „a face să se învîrtescă” (Densusianu, GS, IV, 390), cf. opăci „a buimăci”, sb. pačati se „a se amesteca”; mai probabil este o creație expresivă, cf. zap, cu suf. -ci. Legătura cu sl. (za)dĕti (Cihac, II, 468) sau cu bg. zapacam (Conev 101) este improbabilă. – Der. zăpăceală, s. f. (buimăceală); zăpăuc (var. zăbăuc), adj. (buimac).

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. ~ (prob. din sl. zapačiti = a roti, a învârti; sau onom. zap + suf. -ci)

a o zăpăci expr. (adol., eufem.) a se masturba.

a zăpăci (pe cineva) în bătaie expr. a bate (pe cineva) foarte tare.

a zăpăci de cap (pe cineva) expr. 1. a vorbi continuu, confuz și în contradictoriu. 2. a relua cu insistență un subiect de discuție.