2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vrăjbi vtrr [At: ȘĂINEANU2 / Pzi: ~besc / E: vrajbă] (Pop) 1-2 A (se) învrăjbi.

VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĭda.

vrajbă sf [At: COD. VOR2, ap. TDRG / Pl: ~be, (pop) vrăjbi / E: vsl вражьда] 1 Dușmănie (1). 2 Divergență de opinii și de interese între membrii aceluiași grup Si: dezbinare (3), (înv) vrăjbie (3). 3 Stare conflictuală ireconciliabilă între două sau mai multe persoane Si: (înv) vrăjbie (4). 4 Ceartă (1). 5 (Îe) A face (sau a băga, pop, a vârî) ~ A provoca discordie. 6 (Îae) A urzi intrigi.

VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĩda.

VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Ceartă, neînțelegere, dușmănie, dezbinare. V. vrăjmășie. Tocmai cînd se mai potoli vrajba, sosi și Pavel Tunsu cu o mutră jalnică de parc-ar fi venit de la un mort. REBREANU, R. II 41. Cele răle să se spele, cele bune să s-adune; vrajba dintre noi să piară și neghina din ogoară. CREANGĂ, A. 60. Să vedeți voi certe, Lupte, vrajbe-ntre boieri, Pentru scaun și averi! ALECSANDRI, P. II 107. ◊ Expr. A băga vrajbă v. băga (II 3). – Pl. și: vrăjbi. – Variantă: vrájmă (ISPIRESCU, U. 2) s. f.

VRÁJBĂ ~e f. Atitudine dușmănoasă; vrăjmășie; ură; ostilitate; dușmănie. *A fi în ~ cu cineva a fi în relații rele cu cineva; a fi certat cu cineva. A semăna (sau a băga) ~ a răspândi dușmănie. [G.-D. vrajbei] /<sl. vražida

vrajbă f. desbinare: vrajba dintre noi să piară CR. [Slav. VRAJIBA, inimiciție].

vrajmă f. vrajbă (ISP.). [Variantă fonetică paralelă cu vrajbă].

vrájbă f., pl. e și vrăjbĭ (vsl. vražĭda, dușmănie, confundat cu vražĭba, magie, vrajă; ceh. vražba, ură mortală. V. vrăjmaș). Dușmănie, dezbinare, rivalitate; era mare vrajbă între eĭ. – În Munt. vest și vrajmă (Isp. 2, 66).

vrăjbésc v. tr. (d. vrajbă; vsl. vražĭdovatĭ, a dușmăni). Ps. S. ș. a. Dușmănesc. V. învrăjbesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vrăjbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjbésc, 3 sg. vrăjbéște; conj. prez. 3 sg. și pl. vrăjbeáscă

vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe

vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VRÁJBĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. v. dușmănie.

VRAJBĂ s. 1. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ continuă dintre două persoane.) 2. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblînzită între voi?)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vrájbă (-ắjbi), s. f. – Discordie, dușmănie, ură, conflict, gîlceavă. – Var. vrajmă. Sl. vražĭda (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 464; Tiktin; Conev 99), pentru schimbul de suf., cf. ceh. vražba, pol. wrožba.Der. (în)vrăjbi, vb. (a dușmăni); (în)vrăjbitor, adj. (instigator, ațîțător); vrăjbie, s. f. (discordie; răzbunare), înv.; vrăjmaș, s. m. (dușman; adj., ostil), de la var. (după Tiktin, în loc de *vrăjbnaș; după Candrea, în loc de *vrajbăn < sl. vražĭdĭbĭnŭ); vrăjmășesc, adj. (ostil); vrăjmășește, adv. (dușmănește, cu ostilitate); vrăjmăși (var. învrăjmăși, înv. vrăjmășui), vb. (a dușmăni, a face gîlceavă); vrăjmășie, s. f. (dușmănie).

arată toate definițiile

Intrare: vrăjbi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrăjbi
  • vrăjbire
  • vrăjbit
  • vrăjbitu‑
  • vrăjbind
  • vrăjbindu‑
singular plural
  • vrăjbește
  • vrăjbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vrăjbesc
(să)
  • vrăjbesc
  • vrăjbeam
  • vrăjbii
  • vrăjbisem
a II-a (tu)
  • vrăjbești
(să)
  • vrăjbești
  • vrăjbeai
  • vrăjbiși
  • vrăjbiseși
a III-a (el, ea)
  • vrăjbește
(să)
  • vrăjbească
  • vrăjbea
  • vrăjbi
  • vrăjbise
plural I (noi)
  • vrăjbim
(să)
  • vrăjbim
  • vrăjbeam
  • vrăjbirăm
  • vrăjbiserăm
  • vrăjbisem
a II-a (voi)
  • vrăjbiți
(să)
  • vrăjbiți
  • vrăjbeați
  • vrăjbirăți
  • vrăjbiserăți
  • vrăjbiseți
a III-a (ei, ele)
  • vrăjbesc
(să)
  • vrăjbească
  • vrăjbeau
  • vrăjbi
  • vrăjbiseră
Intrare: vrajbă
vrajbă1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrajbă
  • vrajba
plural
  • vrajbe
  • vrajbele
genitiv-dativ singular
  • vrajbe
  • vrajbei
plural
  • vrajbe
  • vrajbelor
vocativ singular
plural
vrajbă2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrajbă
  • vrajba
plural
  • vrăjbi
  • vrăjbile
genitiv-dativ singular
  • vrăjbi
  • vrăjbii
plural
  • vrăjbi
  • vrăjbilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrajmă
  • vrajma
plural
  • vrajme
  • vrajmele
genitiv-dativ singular
  • vrajme
  • vrajmei
plural
  • vrajme
  • vrajmelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vrajbă vrajmă

etimologie: