2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

VOLUNTÁR2, -Ă, voluntari, -e, adj. (Despre oameni și despre manifestări sau aspecte ale lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient. Au fost echipe voluntare care intrau la lucru după ce își terminaseră munca lor. BARANGA, I. 171. 2. (Despre acțiuni) Care se face de bunăvoie, din propria inițiativă a cuiva, fără constrîngere. Prin munca voluntară a tineretului sătesc au fost amenajate numeroase terenuri de sport. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2697. Act voluntar = acțiune săvîrșită de cineva în mod conștient, voit. 3. Care exprimă voință. Asprimea voluntară a feței era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor și de buzele cărnoase, roșii și desenate voluptos. C. PETRESCU, Î. I 13L Era mai înalt și mai chipeș ca Grigore, cu înfățișarea voluntară a omului obișnuit. REBREANU, R. I 81. 4. Care își impune voința; autoritar. Are o fire foarte voluntară. REBREANU, R. I 29.

VOLUNTÁR1, voluntari, s. m. Persoană care intră în armată spre a face serviciul militar nesilit de nimeni sau înainte de a fi împlinit vîrsta cerută; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă. Făcuse războiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri. conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre – la război. CARAGIALE, O. I 355. Ioan mai ademeni în serviciul său o seamă de voluntari sîrbi, greci și bulgari. HASDEU, I. V. 16. ♦ Persoană care se oferă să facă de bunăvoie și dezinteresat o muncă, pentru care se cere tragere de inimă și spirit de sacrificiu. Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toată Uniunea Sovietică și-și dau contribuția lor la refacerea orașului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185. – Variante: (învechit) volintír (SADOVEANU, O. VII 211, ALECSANDRI, T. I 191), volontír (GHICA, A. 500) s. m.

voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; adj. f., s. f. voluntáră, pl. voluntáre

VOLUNTÁR adj. 1. v. benevol. 2. v. autoritar.

Voluntar ≠ involuntar, neintenționat, nevoluntar

VOLUNTÁR, -Ă adj. 1. Făcut de bunăvoie, nesilit de nimeni; liber consimțit. 2. Care caută să-și impună mereu voința; cu voință (fermă); încăpațânat, îndărătnic. // s.m. Militar care participă la o campanie sau se înrolează în armată din propria dorință, de bunăvoie, neobligat (înainte de a fi împlinit vârsta necesară). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario].

VOLUNTÁR, -Ă I. adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)

VOLUNTÁR2 ~i m. 1) Persoană care cere singură să facă serviciul militar, fără a avea această obligație. 2) Persoană care se oferă să facă ceva dezinteresat. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontaire

VOLUNTÁR1 ~ă (~i, ~e) 1)(despre persoane) Care acționează de bună voie, din proprie inițiativă. 2) Care își impune voința; autoritar. 3) (despre acțiuni) Care se face fără constrângere. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontarie

voluntar a. care se face de bună voie: act voluntar. ║ m. cel ce s’a înrolat de bună voie în armată: batalion de voluntari.

*voluntár, -ă adj. (lat. voluntarius. V. volintir). Al voințeĭ: acte voluntare. De bună voĭe, nesilit: act voluntar. Soldat înrolat de voĭe în ainte de etatea legală saŭ fără să datorească serviciu militar. Adv. De bună voĭe.

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar.

VOLINTÍR1 s. m. v. voluntar1.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar1.

volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri

volintír (-ri), s. m. – Soldat voluntar. Fr. volontaire prin intermediul germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212), cf. bg. volontir.Der. volintiresc, adj. (voluntar); volintirime, s. f. (trupă de voluntari). Este dubletul lui voluntar, s. m., din același cuvînt fr.

VOLINTÍR ~i m. v. VOLUNTAR. /<rus. volontër

arată toate definițiile

Intrare: voluntar (adj.)
voluntar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voluntar
  • voluntarul
  • voluntaru‑
  • volunta
  • voluntara
plural
  • voluntari
  • voluntarii
  • voluntare
  • voluntarele
genitiv-dativ singular
  • voluntar
  • voluntarului
  • voluntare
  • voluntarei
plural
  • voluntari
  • voluntarilor
  • voluntare
  • voluntarelor
vocativ singular
plural
Intrare: voluntar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voluntar
  • voluntarul
  • voluntaru‑
plural
  • voluntari
  • voluntarii
genitiv-dativ singular
  • voluntar
  • voluntarului
plural
  • voluntari
  • voluntarilor
vocativ singular
  • voluntarule
  • voluntare
plural
  • voluntarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volontir
  • volontirul
  • volontiru‑
plural
  • volontiri
  • volontirii
genitiv-dativ singular
  • volontir
  • volontirului
plural
  • volontiri
  • volontirilor
vocativ singular
  • volontirule
  • volontire
plural
  • volontirilor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volintir
  • volintirul
  • volintiru‑
plural
  • volintiri
  • volintirii
genitiv-dativ singular
  • volintir
  • volintirului
plural
  • volintiri
  • volintirilor
vocativ singular
  • volintirule
  • volintire
plural
  • volintirilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

voluntar (adj.)

  • 1. Despre oameni și manifestările lor:
    surse: DEX '09 DLRLC antonime: involuntar neintenționat
    • 1.1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere.
      surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Au fost echipe voluntare care intrau la lucru după ce își terminaseră munca lor. BARANGA, I. 171.
        surse: DLRLC
      • Prin munca voluntară a tineretului sătesc au fost amenajate numeroase terenuri de sport. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2697.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit.
        surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.2. Care exprimă voință.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 2 exemple
      exemple
      • Asprimea voluntară a feței era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor și de buzele cărnoase, roșii și desenate voluptos. C. PETRESCU, Î. I 13L
        surse: DLRLC
      • Era mai înalt și mai chipeș ca Grigore, cu înfățișarea voluntară a omului obișnuit. REBREANU, R. I 81.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Care își impune voința.
      exemple
      • Are o fire foarte voluntară. REBREANU, R. I 29.
        surse: DLRLC

etimologie:

voluntar (persoană) voluntară volintir volontir

  • 1. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație.
    surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Făcuse războiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153.
      surse: DLRLC
    • Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri. conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre – la război. CARAGIALE, O. I 355.
      surse: DLRLC
    • Ioan mai ademeni în serviciul său o seamă de voluntari sîrbi, greci și bulgari. HASDEU, I. V. 16.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
    • 1.2. Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toată Uniunea Sovietică și-și dau contribuția lor la refacerea orașului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185.
        surse: DLRLC

etimologie: