vlah, ~ă sm, a vz valah

vlah, -ă s.m., s.f., adj. v. valah.

VALAH, -Ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume dat în Evul Mediu de către alte popoare, românilor din stânga și din dreapta Dunării. 2. Adj. Care aparține Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia ori la valahi. [Var.: vlah, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. sl. vlahŭ.

valah, ~ă sm, a [At: M. COSTIN, O. 247 / V: vlah sm, a (S și: înv, vlach), (înv) volohi smp, (îvr) vloh sm / S și: (înv) valach / Pl: ~i, ~e / E: lat valachus, slv влахъ, ngr βλάχος, pn Wołoch, Włoch] 1 smp Nume dat în trecut populațiilor romanice de către alte popoare. 2 sm Persoană care aparținea populațiilor romanice. 3 smp Nume dat românilor de către alte popoare în Evul Mediu și menținut până la mijlocul secolului al XIX-lea pentru populația Țării Românești. 4 sm Persoană care aparținea comunității etnice românești. 5-6 a Care aparține Valahiei sau valahilor (3) Si: (asr) valahic (1-2), (îvr) valahicesc (1-2). 7-8 a Privitor la Valahia sau la valahi (3) Si: (asr) valahic (3-4), (îvr) valahicesc (3-4). 9 a Specific valahilor (3) Si: (asr) valahic (5), (îvr) valahicesc (5). 10 a (Glg; îs) Fază ~ă Fază de cutare care a afectat, în cuaternar, Munții Carpați Si: fază valahică.

volohi smp vz valah

valah, -ă s.m., adj. 1 s.m. (la pl.) Nume dat în Evul Mediu, de către alte popoare, populației române din stînga și din dreapta Dunării, precum și din spațiul carpatic, menținut pînă la mijlocul sec. 19 pentru populația Țării Românești; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. ♦ ext. (curent; pop.) Nume dat locuitorilor din Muntenia de către locuitorii altor provincii românești; (și la sg.) persoană care face parte dintre acești locuitori. Din cauza meciului, moldovenii s-au supărat pe valahi. 2 adj. Care aparține Valahiei sau valahilor, referitor la Valahia sau la valahi; specific valahilor; valahic. 3 s.m. (la pl.) Nume dat în trecut, de către alte popoare, populațiilor romanice; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 4 adj. (geol.) Fază valahă = fază de cutare a pămîntului, care a afectat în cuaternar și Munții Carpați; fază valahică. • scris și (înv.) valach. pl. -i, -e. și vlah, -ă s.m., adj., (înv.) volohi s.m. pl., vloh s.m. /<lat. Valachus, slav. влахъ, ngr. Βλάχος, pol. Wołoch, Włoch.

vloh¹ s.m. v. valah.

volohi s.m. pl. v. valah.

VALAH, -Ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de către alte popoare. 2. Adj. Care aparține Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia sau la valahi. [Var.: vlah, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. sl. vlahŭ.

VALAH¹, -Ă, valahi, -e, adj. (Învechit) Care aparține Valahiei sau populației ei, privitor la Valahia sau la populația ei.

VALAH², -Ă, valahi, -e, s. m. și f. Nume dat pînă pe la jumătatea secolului al XIX-lea poporului romîn de către alte popoare.

Valah m. 1. nume ce Germanii și Slavii dau Românilor; 2. pl. numele Românilor slavizați din Moravia și Croația. [Cu Valah Germanii desemnau popoarele învecinate negermane (Celți și Romani); dela dânșii numele trecu la Slavi: VALAHŬ, VLAHŬ, om de origină romană (pl. Italia sau Valahia), de unde rus. VOLOHŬ, gr. mod. VLÁHOS, ung. OLÁH și turc. IFLAK].

Valáh¹ e o var. din Gal (Celt) și Vallon (Belgia). Cînd Romaniĭ au luat locu Galilor, Germaniĭ ĭ-aŭ numit tot Galĭ, ĭar pe noĭ Valahĭ, adică „Romanĭ”. De aci vine și slavu Vlah ș. a.^[1]

Vlahi m. pl. nume ce Grecii dau Românilor din Macedonia. V. Cuțo-Vlahi și Valahi.

+vlah adj. m., s. m., pl. vlahi; adj. f., s. f. vlahă, pl. vlahe

valah adj. m., s. m., pl. valahi; adj. f., s. f. valahă, pl. valahe

valah adj. m., s. m., pl. valahi; adj. f., s. f. valahă, pl. valahe

valah s. m., adj. m., pl. valahi; f. sg. valahă, g.-d. art. valahei, pl. valahe

VALAH s., adj. v. român.

VALAH adj. v. românesc.

valah s., adj. v. ROMÂN.

valah adj. v. ROMÂNESC.

VLAH etnic, aplicat de străini poporului romîn în diverse forme. A. Din germ. Walache. 1. Valahu, M. act. -l, Costea (Dm). B. Din gr. Bλάχος și sl. влaχъ: 1. Vlah, Necula mold. 1609 (Sd V 214); – Sofia mold. act. -ul olt. (16 B VI 337); Vlaha și Vlăhifa ss. 2. Vlahota (Mikl.). 3. Vlahuțu, grec ginerele lui Ioan Caragea Vvd. 4. Blahuțu, N. din Bîrlad 1847, zis și Vlahuță (Bîr V; Î Div); Vlahuță, Alex. poetul; Vlahuți, comis, mold., 1802 (Sd VI 111). 5. Vlîhut „romîn” (Ant Ar). 6. Vlahide act. 7. Cu afer. Lahu și Lahova t. (Sur I); Lăhoveni s. (Dm). 8. Vlahin (Dm). 9. Vlașin b. (Dm; Mar; M mar frecv; Ștef; 16 A I 63; 17 A IIII 101, 148); – Mogoșescul 1435 (BCI X 90); Vlașăn de Horgești (16 B VI 144). 10. Cf. Vlaghi, Vlaghene, antroponime în registrele ins. Creta (Iorga II 336). C. Din adj. sl. влшкий „romînesc”: 1. Vlașco (16 B IV 271);- Bășcul (ib), prenume; Vlașcu mold. (Sur XIV); -l munte (AO XVI 232-4). 2. Vlășculețul munte (ib.). 3. Vlașcă b. 1669 mold; Vlașca b. (Cat mold II 17 A IV 358); – b. mold. (16 A II 91); cîțiva săteni moldoveni 1643 (RA IV 327); – județul, poate fi la origine un antroponim, numele primului jude, ca la cele trei județe oltene, sau < sl. зематa Bлашкa „Țara Romînească”. Valea Vlăști t., în s. Buzduc (Dolj). 4. Vlășcuța și Vlășceni ss. 5. Cf. + Vladnic: Vlașnecul b. (Dm); v. și VLASIE P. I-a. D. Din rus волох: 1. Voloșin „moldovean” (I. Bogdan: Ștef II 596). 2. Foloșin (Sur V). 3. Voloșca b. (16 A I 412) și Voloșcanii s. < adj. rus. волоший. Din tc: Caravlah Șt (Cat mold. II). E. Din magh. óláh: 1. Olah, Ioaniș din Hîrlău (Ștef.); numele este frecvent în Ardeal, astăzi. În doc. latine: Nicolaus Olahus, umanist sec XIV și Michael Valachus, umanist; Vlacus epitet la Morlaci în actele Raguzei; Olac, -us (vlah PB). Celelalte forme: Vlah, Vlașin, Vlașcu, Voloșin și derivatele lor indică romîni veniți din țările vecine, unde circula pc vremuri denumirea etnică respectivă.

Ioan Valahul, sfânt mucenic, originar din Oltenia. La vârsta de 15 ani a fost luat rob de către turci după înfrângerea lui Mihnea și dus la Constantinopol. Nevoind să treacă la mahomedanism, a fost supus la chinuri cumplite și omorât prin spânzurare la 12 mai 1662. Viața sfântului a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învățat grec contemporan cu el, și tipărită la Veneția de sf. Nicodim Aghioritul. A fost canonizat de Sf. Sinod la 10 octombrie 1992 și este sărbătorit la 12 mai.

Valahul v. Ioan Valahul.

KARA IFLAK sau KARA VLAH („țara românilor negri”), denumire a Țării Românești în vechile izvoare orientale.