2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

VIRULÉNȚĂ, virulențe, s. f. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

VIRULÉNȚĂ, virulențe, s. f. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. Care are o mare toxicitate; care este în stare să producă boli; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. Care are o mare putere otrăvitoare (v. toxic); (despre boli) care e cauzat de un virus. Nervii animalelor moarte de turbare sînt, la ieșirea lor din măduva spinării, tot așa de virulenți ca și aceasta. BABEȘ, O. A. I 205.

VIRULÉNȚĂ, s. f. Însușirea de a fi virulent; gradul de intensitate infecțioasă a unei boli. Bacilul holerei va pierde mult din virulența sa pe un teritoriu cu o igienă rațională. BABEȘ, O. A. I 512. Anarhia a început a se limpezi... întocmai ca o boală ce și-a săvîrșit evoluțiunea, și-a domolit virulența. MACEDONSKI, O. IV 127.

VIRULÉNT, -Ă adj. Care are putere toxică; care este în stare să producă boli; (despre boli) cauzat de un virus. ♦ (Fig.) Distrugător, violent. [< fr. virulent, cf. lat. virulentus].

VIRULÉNȚĂ s.f. Însușirea de a fi virulent; gradul de intensitate infecțioasă a unei boli. [Cf. fr. virulence, lat. virulentia].

VIRULÉNT, -Ă adj. 1. (despre virusuri, microbi) care are putere toxică; în stare să producă boli; (despre boli) cauzat de un virus. 2. (fig.) violent. (< fr. virulent, lat. virulentus)

VIRULÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi virulent. ◊ gradul de intensitate infecțioasă a unei boli. (< fr. virulence, lat. virulentia)

VIRULÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre substanțe, microbi etc.) Care are toxicitate mare; cu puternice proprietăți toxice. 2) (despre maladii) Care este cauzat de un virus; de proveniență virotică. 3) fig. Care este plin de asprime; în stare să distrugă; foarte aprig; distrugător; zdrobitor. Critică ~tă. /<fr. virulent

VIRULÉNȚĂ ~e f. 1) Proprietate virulentă a unor organisme. 2) Capacitate a unui microb patogen de a se multiplica într-un organism viu și de a provoca manifestări morbide. /<fr. virulence

virulent a. 1. Med. care e cauzat de un virus; 2. fig. foarte violent, plin de fiere: discurs virulent.

virulență f. caracterul celor virulente.

*virulént, -ă adj. (lat. virulentus, d. virus, suc, virus, venin). Plin de virus, de forță morbidă infecțioasă: boală virulentă. Fig. Veninos, acerb: critică virulentă.

*virulénță f., pl. e (lat. virulentia). Caracteru de a fi virulent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulénță s. f., g.-d. art. virulénței; pl. virulénțe

virulént adj. m., pl. virulénți; f. sg. viruléntă, pl. virulénte

virulénță s. f., g.-d. art. virulénței; pl. virulénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIRULÉNT adj. vehement, viguros, violent. (Un protest ~.)

arată toate definițiile

Intrare: virulent
virulent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • virulent
  • virulentul
  • virulentu‑
  • virulentă
  • virulenta
plural
  • virulenți
  • virulenții
  • virulente
  • virulentele
genitiv-dativ singular
  • virulent
  • virulentului
  • virulente
  • virulentei
plural
  • virulenți
  • virulenților
  • virulente
  • virulentelor
vocativ singular
plural
Intrare: virulență
virulență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • virulență
  • virulența
plural
  • virulențe
  • virulențele
genitiv-dativ singular
  • virulențe
  • virulenței
plural
  • virulențe
  • virulențelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

virulent

  • 1. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Nervii animalelor moarte de turbare sînt, la ieșirea lor din măduva spinării, tot așa de virulenți ca și aceasta. BABEȘ, O. A. I 205.
      surse: DLRLC

etimologie:

virulență

  • 1. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: vehemență violență 2 exemple
    exemple
    • Bacilul holerei va pierde mult din virulența sa pe un teritoriu cu o igienă rațională. BABEȘ, O. A. I 512.
      surse: DLRLC
    • Anarhia a început a se limpezi... întocmai ca o boală ce și-a săvîrșit evoluțiunea, și-a domolit virulența. MACEDONSKI, O. IV 127.
      surse: DLRLC

etimologie: