virulență sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~țe / E: lat virulentia, fr virulence] 1 (Med) Patogenitate. 2 (Med) Capacitate a agenților patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia. 3 (Med) Grad de intensitate infecțioasă a unei boli. 4 Lipsă de reținere și agresivitate a stilului, a expresiei. 5 Caracter radical al mesajului critic exprimat într-o satiră, într-un pamflet. 6 (Fig) Intensitate extremă.

virulență s.f. 1 (med.) Însușirea de a fi virulent. ♦ Însușire a unor microbi patogeni de a pătrunde și de a se înmulți în țesuturile vii ale unui organism, rezistînd la reacțiile de apărare ale acestuia. 2 (Caracterul a) ceea ce este virulent; brutalitate, duritate. Virulența atacurilor din presă. • pl. -e. /<fr. virulence, lat. virulentĭa, -ae „infecție”.

VIRULENȚĂ, s. f. Însușirea de a fi virulent; gradul de intensitate infecțioasă a unei boli. Bacilul holerei va pierde mult din virulența sa pe un teritoriu cu o igienă rațională. BABEȘ, O. A. I 512. Anarhia a început a se limpezi... întocmai ca o boală ce și-a săvîrșit evoluțiunea, și-a domolit virulența. MACEDONSKI, O. IV 127.

VIRULENȚĂ s.f. Însușirea de a fi virulent; gradul de intensitate infecțioasă a unei boli. [Cf. fr. virulence, lat. virulentia].

VIRULENȚĂ s. f. însușirea de a fi virulent. ◊ gradul de intensitate infecțioasă a unei boli. (< fr. virulence, lat. virulentia)

VIRULENȚĂ ~e f. 1) Proprietate virulentă a unor organisme. 2) Capacitate a unui microb patogen de a se multiplica într-un organism viu și de a provoca manifestări morbide. /<fr. virulence

virulență f. caracterul celor virulente.

*virulénță f., pl. e (lat. virulentia). Caracteru de a fi virulent.

virulență s. f., g.-d. art. virulenței; pl. virulențe

virulență s. f., g.-d. art. virulenței; pl. virulențe

virulență s. f., g.-d. art. virulenței; pl. virulențe

VIRULENȚĂ s. vehemență.

VIRULENȚĂ s. vehemență, violență. (Un discurs de o mare ~.)