VIOREA, -ICĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

viorea sf [At: ANON. CAR. / P: vi-o~ / Pl: ~ele / E: vioară² + -ea] 1 (Bot; șîc ~ele-mirositoare, ~ele-de-grădină, ~ele-bune, înv, ~-sălbatică, reg, ~ele-de-casă, ~ele-nerii) Toporaș (Viola odorata). 2 (Șîc ~-nemirositoare) Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele ovale, acoperite cu peri, cu florile albastre sau, rar, albe, neparfumate Si: micșunea, tămâioară, toporaș (Viola hirta). 3 (Șîc ~-mirositoare, ~ele-bune, reg, ~-de-grădină, ~ele-nerii) Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele cordate și cu florile albăstrii sau roșietice, parfumate Si: viorică-de-pădure (Viola mirabilis). 4 Plantă erbacee din familia violaceelor cu florile mari, ale căror petale trandafirii sunt împestrițate cu pete purpurii Si: tămâioară (Viola jooi). 5 (Bot; șîc, înv, ~-pădureață) Colțunii-popii (Viola silvestris). 6 (Șîc ~-sălbatică, reg, ~-tărcată) Trei-frați-pătați (Viola tricolor). 7 Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, cu florile de culoare albastru-închis Si: micșunea-de-munte (Viola alpina). 8 (Îc) ~-galbenă Plantă erbacee din familia violaceelor, cu două flori mici, galbene, care crește prin locuri umede și umbroase, mai ales prin regiunea alpină Si: micșunea-galbenă (Viola biflora). 9 (Îac) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu florile galbene, care crește mai ales în păduri (Gagea minima). 10 (Bot; îac) Vioară² (2) (Cheirantus cheiri). 11 (Bot; îc) ~-sălbatică Colțunii-popii (Viola camina). 12 (Bot; îc) ~-roșie (sau ~-galbenă, ~-de-ferești) Violă² (3) (Matthiola incana). 13 (Îc) ~-de-noapte Vioară² (4) (Hesperis matronalis). 14 (Îc) ~-albă Plantă erbacee din familia violaceelor, cu florile albe, plăcut mirositoare (Viola alba). 15 (Îc) ~-de-munte Plantă erbacee din familia violaceelor cu tulpina înaltă și cu florile mici, de culoare violetă (Viola montana). 16 (Îc) ~-de-pârâu Plantă erbacee din familia violaceelor care crește pe marginea apelor (Viola palustris). 17 (Șîc ~-roșie) Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două sau trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe, dispuse într-un racem scurt Si: vioriță (1), (reg) mereoară (Scilla bifolia). 18 (Bot) Ghiocel (Galanthus nivalis). 19 (Bot; reg; îc ~-de-toamnă) Brândușă-de-toamnă (Colchicum autumnale). 20 (Bot; Mar) Rujă (Sedum rosea). 21 (Bot; reg) Zambilă (Hyacinthus orientalis). 22 (Bot; reg) Floarea-Paștilor (Anemone nemorosa). 23 (În poezia populară) Epitet pentru o femeie frumoasă și gingașă. 24 (Mol) Insectă nedefinită mai îndeaproape. 25 (Pop; d. apă; pcf vioară¹; îla) Limpede ca (sau cum e) ~ua Foarte limpede.

viorică sf [At: HELIADE, O. II, 181 / Pl: ~ele / E: vioară² + -ică] 1 (Bot; îc) ~-de-pădure Viorea (3) (Viola mirabilis). 2 (În poezia populară) Epitet pentru o femeie gingașă și frumoasă. 3 (Mol) Numele unei insecte nedefinite mai îndeaproape. 4 (Mun; art.) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 (Mun; art.) Melodie după care se execută viorica (4).

viorea s.f. (bot.) 1 Violetă (Viola odorata). ♦ Restr. Floarea acestei plante. 2 Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu bulbi, cu două frunze și cu florile albastre, rar albe, dispuse în racem (Scilla bifolia). • sil. vi-o-. pl. -ele. /vioară² + -ea.

viorică s.f. (bot.) Violetă (Viola odorata). • sil. vi-o-. pl. -rele. /vioară² + -ică.

ZAMBILĂ (pl. -le) sf. 🌿 1 Plantă bulboasă din fam. liliaceelor, al cărei bulb ovoid dă naștere mai multor frunze lanceolate lucitoare, de un verde-închis; florile mirositoare, albe, roșii, albastre, violete sau galbene, sînt așezate într’o ciorchină la vîrful tulpinii; originară din regiunea mediteraneană, e mult cultivată la noi pentru florile ei frumoase și mirositoare; numită și „zambul”, „iacint”, „floarea-viorelei”, etc. (Hyacinthus orientalis) (🖼 5357) ¶ 2 ~-(DE-CÎMP) = VIOREA3 ¶ 3 ~-MOȚATĂ = PORUMBEL5 [tc. zümbül].

VIOREA, -ICĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

VIOREA, -ICĂ, viorele, s. f. 1. Nume dat mai multor plante erbacee din familia violaceelor, dintre care cea mai cunoscută este o specie sălbatică, cultivată și în grădină, cu flori violacee și cu miros plăcut (Viola odorata); violă, violetă. Un pîlc întins de viorele îmi trimise pe aripioara unei adieri mireasma lor gingașă. SADOVEANU, O. VII 367. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd de subt frunze moarte ies În umbră viorele. TOPÎRCEANU, B. 8. Crinii și viorelele. nici la degetul cel mic al ei nu le punea. ISPIRESCU, L. 352. ◊ (În personificări) Vin țînțarii, lăutarii, gîndăceii, cărăbușii, Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii. EMINESCU, O. I 87. ◊ (În metafore) Ochi frumoși, ochi viorele, Numai voi mi-ați stins norocul. IOSIF, T. 94. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și tulpina care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia).

VIOREA ~ele f. Plantă erbacee de primăvară din familia liliaceelor, cu flori violete (mai rar roz sau albe). [Art. vioreaua; G.-D. viorelei; Var. viorică] /vioară + suf. ĕa

viorea f. pl. floricică de primăvară cu mirosul plăcut și de o coloare amestecată din roș și albastru închis (Viola odorata): viorelele se numesc în Munt. micșunele, în Mold. toporași și în Oltenia tămâioare.

vioreá și -ícă f., pl. ele (dim. d. vioară 2). O plantă violacee (viola odoráta) cu florĭ violete roșiatice și chear albe mirositoare (numită în Mold. toporaș, în Munt. vest [maĭ ales cînd e cultivată] micșunea, în Olt. tămîĭoară). Floarea acesteĭ plante.

!viorea (desp. vi-o-) s. f., art. vioreaua, g.-d. art. viorelei; pl. viorele

viorea/viorică (vi-o-) s. f., art. vioreaua/viorica, g.-d. art. viorelei; pl. viorele, art. viorelele

viorea/viorică s. f. (sil. vi-o-), art. vioreaua/ viorica, g.-d. art. viorelei; pl. viorele

viorea, -rele.

Viorica Singura deosebire, dar foarte importantă din punctul nostru de vedere, dintre → Violéta și Vioríca constă în faptul că acesta din urmă, un foarte frecvent prenume feminin specific românesc, este o creație a onomasticii noastre. Lat. viola „viorea” (de unde Viola) a devenit în română vioară, folosit și el cu funcție de nume personal feminin (Vioara apare, de ex., într-un document moldovenesc din prima jumătate a sec. 17; interesante sînt și masc. Vior și Vioară, dacă nu cumva au altă proveniență). Paralelismul dintre română și limbile romanice occidentale, atît în domeniul cuvintelor comune cît și în ceea ce privește onomastica, merge mai departe: de ex., în italiană de la viola s-a format diminutivul violetta, iar de la numele pers. Viola, Violetta, la fel ca în română, unde viorea este un derivat de la vioară, iar Viorica, de la Vioara (dată fiind și existența lui viorică, în unele cazuri nu este exclus ca numele personal să pornească chiar de la această formă). Frecvența și popularitatea lui Viorica explică și apariția masc. Viorel (după modelul unor perechi ca Ionel – Ionica), de la care se formează apoi o altă formă pentru feminin, Vioréla (ca și Ionela de la Ionel). Din aceeași familie de cuvinte discutate mai sus fac parte și numele de culori viorel, viorint, vioriu. Și încă un fapt din „istoria” florii, dovadă a prețuirii de care s-a bucurat întotdeauna; la romani, cine avea o cît de mică grădină cu viorele era considerat om bogat.

CORTEZ, Viorica (n. 1935), mezzosoprană română. Stabilită în Franța (1970). Numeroase premii internaționale care i-au recunoscut calitatea de excepție a vocii, ca și apariția scenică unică (Viena, Scala, Covent Garden, Metropolitan, Paris, Verona ș.a.) impunîndu-se în „Carmen”, „Trubadurul”, „Aida”, „Norma”, „Werther” ș.a. Premiere absolute în „Mariana Pineda” și „Antoniu și Cleopatra”.

BERGENIA Moench, CRĂCIUNIȚĂ, VIOREA ALBĂ, BERGHENIE, fam. Saxifragaceae. Gen originar din Asia, cuprinde cca 10 specii, erbacee, vivace, cu rizom repent, cărnos, gros. Tulpini (cca 50 cm înălțime) tîrîtoare. Frunzele mari (cca 28-32 cm lungime), persistente, late, pieloase, dințate pe margini. înflorește primăvara. Flori albe sau roz, dispuse într-o paniculă scutiformă.

VIOREA s. v. rujă, tămâioară.

VIOREA s. (BOT.) 1. (Viola odorata) toporaș, violetă, (rar) violă, (reg.) călțunaș, cârligel, cocoșel, garoafă, găurea, micsandră, micșunea, nemțoaică, tămâioară, vioară, floare-domnească, flori-mărunte (pl.), flori-mărunțele (pl.), zambilă-de-câmp. 2. (Viola alpina) toporaș, viorică, (reg.) micșunea-de-munte. 3. (Viola hirta) (reg.) micșunea, tămâioară, toporași (pl.). 4. viorele sălbatice (Viola canina) = (reg.) colțunii-popii (pl.). 5. viorea-galbenă (Cheirantus cheiri) = micsandră, micșunea, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă. 6. (Scilla bifolia) (rar) scila (art.), (reg.) mereoară, zambilă.

VIORICĂ s. v. viorea.

viorea s. v. RUJĂ. TĂMÎIOARĂ.

VIOREA s. (BOT.) 1. (Viola odorata) toporaș, violetă, (rar) violă, (reg.) călțunaș, cîrligel, cocoșel, garoafă, găurea, micsandră, micșunea, nemțoaică, tămîioară, vioară, floare-domnească, flori-mărunte (pl.), flori-mărunțele (pl.), zambilă-de-cîmp. 2. (Viola alpina) toporaș, viorică, (reg.) micșunea-de-munte. 3. (Viola hirta) (reg.) micșunea, tămîioară, toporași (pl.). 4. viorele sălbatice (Viola canina) = (reg.) colțunii-popii (pl.). 5. viorea-galbenă (Cheirantus cheiri) = micsandră, micșunea, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă. 6. (Scilla bifolia) (rar) scila (art.), (reg.) mereoară, zambilă.

VIORICĂ s. (BOT.; Viola alpina) toporaș, viorea, (reg.) micșunea-de-munte.