Viorica Singura deosebire, dar foarte importantă din punctul nostru de vedere, dintre → Violéta și Vioríca constă în faptul că acesta din urmă, un foarte frecvent prenume feminin specific românesc, este o creație a onomasticii noastre. Lat. viola „viorea” (de unde Viola) a devenit în română vioară, folosit și el cu funcție de nume personal feminin (Vioara apare, de ex., într-un document moldovenesc din prima jumătate a sec. 17; interesante sînt și masc. Vior și Vioară, dacă nu cumva au altă proveniență). Paralelismul dintre română și limbile romanice occidentale, atît în domeniul cuvintelor comune cît și în ceea ce privește onomastica, merge mai departe: de ex., în italiană de la viola s-a format diminutivul violetta, iar de la numele pers. Viola, Violetta, la fel ca în română, unde viorea este un derivat de la vioară, iar Viorica, de la Vioara (dată fiind și existența lui viorică, în unele cazuri nu este exclus ca numele personal să pornească chiar de la această formă). Frecvența și popularitatea lui Viorica explică și apariția masc. Viorel (după modelul unor perechi ca Ionel – Ionica), de la care se formează apoi o altă formă pentru feminin, Vioréla (ca și Ionela de la Ionel). Din aceeași familie de cuvinte discutate mai sus fac parte și numele de culori viorel, viorint, vioriu. Și încă un fapt din „istoria” florii, dovadă a prețuirii de care s-a bucurat întotdeauna; la romani, cine avea o cît de mică grădină cu viorele era considerat om bogat.

CORTEZ, Viorica (n. 1935), mezzosoprană română. Stabilită în Franța (1970). Numeroase premii internaționale care i-au recunoscut calitatea de excepție a vocii, ca și apariția scenică unică (Viena, Scala, Covent Garden, Metropolitan, Paris, Verona ș.a.) impunîndu-se în „Carmen”, „Trubadurul”, „Aida”, „Norma”, „Werther” ș.a. Premiere absolute în „Mariana Pineda” și „Antoniu și Cleopatra”.