VIGILENȚĂ s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

vigilant, ~ă a vz vigilent

vigilanță sf vz vigilență

vigilent, ~ă a [At: I. IONESCU, D. 480 / V: (înv) vigilant / Pl: ~nți, ~e / E: fr vigilant, lat vigilans, -ntis] 1 (D. oameni) Care are atenția încordată și susținută (pentru a descoperi un neajuns, o neplăcere, un posibil pericol etc.). 2 (D. manifestările oamenilor) Care exprimă vigilență. 3 (Rar; fig) Treaz.

vigilență sf [At: SION, P. 72 / V: (înv) ~lan~ / Pl: ~țe / E: fr vigilance, lat vigilantia] 1 Atenție încordată și susținută. 2 Observare atentă a ceea ce se întâmplă (pentru a preîntâmpina sau pentru a descoperi un neajuns, o neplăcere, un pericol posibil). 3-4 (Ltî; rar) Veghe (8-9).

vigilent, -ă adj. (despre oameni) Care are atenția încordată și susținută; care observă cu atenție ceea ce se întîmplă (pentru a descoperi un neajuns, o neplăcere, un pericol posibil etc.). ♦ (despre manifestările, acțiunile etc. ale oamenilor) Care manifestă, exprimă, denotă vigilență. • pl. -ți, -te. /<fr. vigilant, lat. vĭgilans, -ntis.

vigilență s.f. Atenție încordată; atitudine de observare atentă a ceea ce se întîmplă în jur (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase); supraveghere susținută, grijă. Ordinea nu depinde de mulțimea paznicilor, ci de vigilența lor (REBR.). • pl. -e. /<fr. vigilance, lat. vigilantĭa, -ae.

VIGILENȚĂ, vigilențe, s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

VIGILENT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care lucrează cu grijă, care își face datoria conștiincios. Aceste dificultăți... nu pot fi superioare silințelor unei administrațiuni vigilente. I. IONESCU, D. 480. ♦ Care manifestă vigilență; care este atent și observă uneltirile, manevrele adversarului. Popoarele trebuie să fie vigilente.

VIGILENȚĂ s. f. Comportare plină de grijă, de atenție, de conștiinciozitate. Am păstrat prietenia mea față de ei cu o vigilență adevărat sacerdotală. GALACTION, O. I 18. ♦ Atitudine de observare atentă a mișcărilor din jurul său, în scopul de a preveni sau a descoperi acțiuni neprielnice, ostile, dușmănoase. Vigilența revoluționară este de neconceput fără sprijinul activ al maselor, fără participarea de zi cu zi a milioanelor de muncitori, țărani muncitori și intelectuali la îndeplinirea efectivă a funcțiilor statului de democrație populară. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 423. Ordinea nu depinde de mulțimea paznicilor, ci de vigilența lor. REBREANU, R. II 21.

VIGILENT, -Ă adj. Care procedează cu multă atenție, cu grijă și cu perspicacitate; care manifestă vigilență. [Cf. fr. vigilant, lat. vigilans].

VIGILENȚĂ s.f. 1. Atenție încordată și susținută; atitudine de deosebită băgare de seamă. 2. Calitate politică care constă în a veghea, a recunoaște cu pricepere dușmanul de clasă sub orice formă s-ar ascunde și a-l face inofensiv. [Cf. fr. vigilance, lat. vigilantia].

VIGILENT, -Ă adj. care manifestă, denotă vigilență; atent. (< fr. vigilant, lat. vigilans)

VIGILENȚĂ s. f. atenție încordată și susținută; atitudine de deosebită băgare de seamă; supraveghere activă. (< fr. vigilance, lat. vigilantia)

VIGILENT ~tă (~ți, ~te) Care manifestă vigilență; cu atenție susținută. Supraveghetor ~. /<fr. vigilant, lat. vigilans, ~ntis

VIGILENȚĂ ~e f. 1) Atenție sporită și permanentă. 2) Supraveghere atentă și conștiincioasă a intereselor publice și de stat. [G.-D. vigilenței] /<fr. vigilance, lat. vigilantia

vigilent adj. m., pl. vigilenți; f. vigilentă, pl. vigilente

vigilență s. f., g.-d. art. vigilenței

vigilent adj. m., pl. vigilenți; f. vigilentă, pl. vigilente

vigilență s. f., g.-d. art. vigilenței

vigilent adj. m., pl. vigilenți; f. sg. vigilentă, pl. vigilente

vigilență s. f., g.-d. art. vigilenței; pl. vigilențe

VIGILENT adj. v. prudent.

VIGILENȚĂ s. atenție, grijă. (Manifestă multă ~.)

VIGILENT adj. atent, circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, prudent, (reg.) grijitor, (înv.) grijnic, priveghetor, vegheat, (fig.) neadormit, treaz. (Om ~.)

VIGILENȚĂ s. atenție, grijă. (Manifestă multă ~.)