12 definiții pentru viaduct

Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

viaduct sn [At: L. ROM. 1978, 13 / P: vi-a~ / V: (asr) ~c (Pl și: ~curi) / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: ger Viadukt, fr viaduc] Construcție din piatră, din metal sau din beton armat, asemănătoare cu un pod1, care susține o porțiune a unei căi de comunicție terestră deasupra unei văi2, deasupra unei alte căi de comunicație etc.

VIADÚCT, viaducte, s. n. Pod de piatră, de beton sau de metal, care susține o cale de comunicație terestră deasupra unei văi uscate, deasupra altei căi de comunicație etc. înlocuind un rambleu prea mare. Prin tuneluri și peste înaltele arcade ale viaductelor, trenul spintecase alți munți cu mai mărețe piscuri sub cușma sclipitoare a ghețarilor. C. PETRESCU, A. 395. Pe deasupra capetelor, în lungul viaductelor, trec trenuri aeriene c-un huruit de tunet ceresc. BART, S. M. 41.

VIADÚCT s.n. Construcție din piatră sau din beton armat care susține o cale ferată, o șosea etc. și care traversează o vale la mare înălțime. [Pron. vi-a-, pl. -te, -turi. / < fr. viaduc, germ. Viadukt < lat. via – cale, ducere – a duce].

VIADÚCT s. n. construcție ca un pod care susține o cale ferată, o șosea etc., traversând o vale la mare înălțime. (< fr. viaduc, germ. Viadukt)

VIADÚCT ~e n. Pod aerian lung, susținut de arcuri de beton, care asigură continuitatea unei căi de comunicație peste o vale adâncă sau deasupra unei alte căi de comunicație. [Sil. vi-a-] /<germ. Viadukt, fr. viaduc

viaduct n. pod cu arcuri construit peste o vale sau un râu pentru trecerea căii ferate.

*viadúc n., pl. urĭ, și viadúct n., pl. e (fr. viaduc [d. lat. via, drum, și duc din fr. aqueduc, apeduct], acomodat după lat. ductus, ducere). Pod foarte mare de peatră [!] saŭ de fer [!].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

viadúct (vi-a-) s. n., pl. viadúcte

viadúct s. n. (sil. vi-a-), pl. viadúcte

Intrare: viaduct
viaduct1 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: vi-a-duct
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viaduct
  • viaductul
  • viaductu‑
plural
  • viaducte
  • viaductele
genitiv-dativ singular
  • viaduct
  • viaductului
plural
  • viaducte
  • viaductelor
vocativ singular
plural
viaduct2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viaduct
  • viaductul
  • viaductu‑
plural
  • viaducturi
  • viaducturile
genitiv-dativ singular
  • viaduct
  • viaductului
plural
  • viaducturi
  • viaducturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

viaduct

  • 1. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Prin tuneluri și peste înaltele arcade ale viaductelor, trenul spintecase alți munți cu mai mărețe piscuri sub cușma sclipitoare a ghețarilor. C. PETRESCU, A. 395.
      surse: DLRLC
    • Pe deasupra capetelor, în lungul viaductelor, trec trenuri aeriene c-un huruit de tunet ceresc. BART, S. M. 41.
      surse: DLRLC

etimologie: