ventrilică sf [At: COTEANU, PL. 13 / V: (înv) vin~, (reg) vindr~ / Pl: ~ici / E: vintre + -ilică] 1 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată spre vârf, acoperită cu peri aspri, cu frunzele obovale, îngustate într-un pețiol scurt, cu florile albastre-deschis, albe sau trandafirii Si: șopârliță, veronică (1), ventricea (2), (reg) mătrice, strătorică, buruiană-de-cel-pierit (Veronica officinalis). 2 (Bot) Șopârliță (Veronica latifolia). 3 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina culcată sau agățătoare, cu flori mari, albastre, care cresc la subsuoara frunzelor Si: ventricea (1) (Veronica persica). 4 (Bot) Bobornic (Veronica prostrata). 5 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina târâtoare sau ascendentă, adesea ramificată de la bază, cu frunzele galbene-verzui, cu florile mai ales albe cu dungi albăstrii (Veronica agrestis). 6 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina simplă, cu florile albastre, care crește prin fânețe și prin pășuni (Veronica spicata).

veronică³ sf [At: DN³ / Pl: ~ice / E: fr véronique, sp veronica] (În tauromahie) Figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lângă el.

veronică¹ sf [At: COTEANU, PL. 13 / Pl: ~ici, (îvr) ~ice / E: lat veronica] 1 (Bot) Ventrilică (1) (Veronica officinalis). 2 (Bot) Bobornic (Veronica beccabunga). 3 (Bot) Șopârliță (Veronica teucrium). 4 (Bot) Șopârliță (Veronica chamaedrys). 5 (Bot) Șopârliță (Veronica Bachofeni). 6 (Bot) Șopârliță (Veronica orchidea). 7 (Bot) Șopârliță (Veronica longifolia). 8 (Bot) Șopârliță (Veronica prostrata). 9 (Bot) Șopârliță (Veronica serpyllifolia). 10 (Îc) ~-de-câmp Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și flori mici, albastre-azurii (Veronica arvensis). 11 (Îc) ~-de-primăvară Plantă erbacee cu tulpina subțire și cu frunze opuse, de culoare verde-deschis (Veronica verna).

veronică² sf [At: DN³ / Pl: ~ice / E: it veronica] (Bis) 1 Imagine a lui Hristos imprimată pe o batistă. 2 Batistă pe care este imprimat chipul lui Hristos.

bobornic s.m. (bot.) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă, cu frunzele cărnoase, cu florile albastre și cu fructul în formă de capsulă (Veronica beccabunga). • pl. -ci. /sl. veche бобовннкъ.

ventrilică s.f. (bot.) 1 Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, cu tulpina culcată sau agățătoare, cu florile albastre, care cresc la subsuoara frunzelor (Veronica tournefortii). 2 Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, păroasă, cu tulpina tîrîtoare la bază și ridicată la vîrf, cu florile albastre, albe sau albe-trandafirii, cu dungi închise, cu proprietăți antiscorbutice, diuretice etc. (Veronica officinalis); ventricea, veronică. • pl. -ci. și (înv.) vintrilică, vindrilică s.f. /vintre + -ilică.

veronică² s.f. 1 (bis.) Imagine a chipului lui Iisus Hristos imprimată pe o maramă. ♦ Maramă albă pe care este imprimat chipul lui Iisus Hristos. 2 Figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lîngă el, agitînd capa. ♦ Capă a toreadorului, care conține imaginea chipului lui Iisus Hristos. • /<it. veronica, sp. verónica; cf. nm. pr. Veronica, tînără evreică, care, după tradiția evanghelică, a șters fața lui Iisus Hristos în timpul drumului spre Golgota.

veronică¹ s.f. (bot.) Ventrilică (Veronica officinalis). • pl. -ci. /<lat. veronica, fr. véronique.

BOBORNIC, bobornici, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă, cu frunze cărnoase și cu flori albastre (Veronica beccabunga). – Et. nec.

ȘOPÂRLIȚĂ, șopârlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, întrebuințate în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță.

VENTRILICĂ, ventrilici, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina culcată sau agățătoare și cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea. (Veronica tournefortii). 2. Plantă erbacee păroasă, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată la vârf, cu flori albastre, albe sau albe trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis). – Et. nec.

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

VERONICĂ³ s.f. (În tauromahie) Figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lîngă el. [< fr. véronique, cf. sp. verónica, denumire dată capei toreadorului, care poartă imaginea lui Cristos].^[1]

VERONICĂ² s.f. (Bis.) Imagine a lui Cristos imprimată pe o batistă. ♦ Batistă pe care este imprimat chipul lui Cristos. [< it. veronica, cf. Veronica, numele femeii care, potrivit legendei biblice, a șters fața lui Cristos în timpul calvarului].

VERONICĂ¹ s.f. Plantă erbacee care crește prin pajiști și păduri, întrebuințată în medicină ca antiscorbutic, diuretic etc.; (pop.) iarba -șarpelui. [< fr. véronique].

VERONICĂ² s. f. (bis.) imagine a lui Cristos imprimată pe o batistă. ◊ năframă albă pe care este imprimat chipul lui Cristos. (< it. veronica)

VERONICĂ³ s. f. figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lângă el. (< fr. véronique)

VERONICĂ¹ s. f. plantă erbacee care crește prin pajiști și păduri, folosită în medicină ca antiscorbutic, diuretic etc.; iarba-șarpelui. (< fr. véronique)

IARBĂ ierburi f. 1) Orice plantă erbacee (sălbatică) cu frunze verzi și flexibile (care servește, de regulă, drept hrană pentru animale). ◊ ~-creață mentă. ~a dracului tutun. ~ rea a) iarbă otrăvitoare; b) iarbă care invadează culturile, împiedicându-le să crească. ~a-fiarelor plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina erectă, având frunze opuse alungite și flori albe, gălbui sau verzui. ~-grasă plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, având frunze cărnoase lucioase și flori albe sau galbene, folosită în scopuri medicinale. ~-de-Sudan plantă erbacee exotică, cu tulpină erectă înaltă, cu frunze înguste și lungi, cultivată pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbărie. ◊ Câtă frunză și ~ în număr extrem de mare. A căuta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a căuta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetație naturală sau cultivată de plante erbacee (de obicei de aceeași specie) mărunte și dese. 4) Nutreț din astfel de plante erbacee proaspăt cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

ȘOPÂRLIȚĂ ~e f. (diminutiv de la șopârlă) Plantă erbacee medicinală, cu tulpină erectă, cu frunze ovale și cu flori albastre, dispuse în ciorchine. /șopârlă + suf. ~iță

VENTRILICĂ ~ci f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, uneori albe sau albe-trandafirii, care crește prin regiunile cu climă temperată. /Orig. nec.

VERONICĂ ~ci f. Plantă erbacee cu frunze opuse și cu fructul o capsulă, folosită în medicină pentru proprietățile ei antiscorbutice și diuretice. /<lat. veronica

veronică f. plantă cu flori albastre, numită popular ventrilică.

*veronícă f., pl. ĭ (din latina botaniștilor veronica, d. numele sfinteĭ Veronica; ngr. veronika, vgr. Berenike și Pherenike, adică „aducătoare de biruință”; it. sp. verónica, cu acc. schimbat). Bot. Numele maĭ multor plante scrofuloriacee. V. voronică.

bobornic s. m., pl. bobornici

iarbă s. f., g.-d. art. ierbii; (buruieni) pl. ierburi

șopârliță s. f., g.-d. art. șopârliței; pl. șopârlițe

ventrilică s. f., g.-d. art. ventrilicii; pl. ventrilici

veronică s. f., pl. veronici

BOBORNIC s. (BOT.; Veronica beccabunga) șopârliță, (reg.) pribolnic.

IARBĂ s. v. praf de pușcă, pulbere.

IARBĂ s. (BOT.) iarba-broaștei (Hydrocharis morsus-ranae) = (reg.) limba-broaștei, mușcatul-broaștelor; iarba-cănărașului (Phalaris canariensis) = (reg.) mei-lung, meiul-canarilor; iarba-ciutei (Doronicum austriacum) = (reg.) iarba-căprioarei, iarba-lupului; iarba-câinelui (Cynodon dactylon) = pir-de-țelină, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vântului, iarbă-câinească; iarba-câmpului (Agrostis alba sau stolonifera) = (reg.) păiuș, iarba-vântului; iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum) = (reg.) brilioancă, rânduniță; iarba-găii (Picris hieracioides) = (reg.) amăruță; iarba-osului (Helianthemum chemaecistus, vulgare etc.) = (reg.) ferăstrău, mălăoi, rujă; iarba-sfântului-Ioan (Salvia sclarea) = (reg.) șerlai; iarba-șarpelui = a) (Veronica latifolia) (reg.) șopârliță, ventrilică; b) (Echium vulgare) (rar) viperină, (reg.) ochiul-mâței; iarbă-albă (Phalaris arundinacea) = (reg.) ierbăluță, panglici (pl.), panglicuță, iarba-boierului, iarbă-creață; iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata) = (reg.) gălbenele (pl.), floare-de-lingoare, mărul-cucului, rădăcină-de-lingoare; iarbă-de-mare = zegras; iarbă-de-ureche (Sedum maximum) = (reg.) oloisă, verzișoară, iarbă-grasă; iarbă-dulce (Polypodium vulgare) = (reg.) spasul-dracului; iarbă-grasă (Portulaca oleracea) = (reg.) grașiță, porcină, iarbă-de-grădină; iarbă-mare = a) (Inula helenium) (reg.) oman, toaie; b) (Stellaria holostea) (reg.) coadă-de-găină; iarbă-puturoasă (Bifora radians) = puciognă, (reg.) scărișor, buruiană-pucioasă, buruiană-puturoasă; iarbă-roșie = a) (Polygonum persicaria) (reg.) iarba-puricelui; b) (Bidens cenuus) (reg.) cârligioară; iarbă-usturoasă (Teucrium scordium) = (reg.) dumbeț, ustoroi-de-lac.

ȘOPÂRLIȚĂ s. v. amăreală, iarba-șarpelui.

ȘOPÂRLIȚĂ s. (BOT.) 1. (Veronica chamaedrys) (reg.) sămcuță. 2. (Veronica beccabunga) bobornic, (reg.) pribolnic. 3. (Parnassia palustris) șopârlaiță, șopârlică, (rar) parnasie, (reg.) plescaiță, șopârlariță. 4. (Prunella vulgaris) șopârlaiță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră.

VENTRILICĂ s. (BOT.) 1. (Veronica tournefortii) ventricea. 2. (Veronica officinalis) (reg.) mătrice, strătorică, buruiană-de-cel-perit. modificată

VENTRILICĂ s. v. iarba-șarpelui.

VERONICĂ s. v. sporiș, verbină.

veronică s. v. SPORIȘ. VERBINĂ.

VERONICA gr. Bερενίϰι sau Bερονίϰι < maced. Фερενίϰι „purtătoare de victorie” 1. – frecv., act.; cu apoc. Veroana (Ard; Paș); 2. Viroana și hipoc. Roana, ard. (etim. Paș); Firon/a, -ica, f. ard. (Nepos); Firoana mar.; Firîna în texte vechi 3. S-a format un masculin: Varonicu, moșie (16 Bl 184); Văronicele t., 1387. (Ț-Rom 44). 4. Scurtat: Veron și -escu act.

Veronica Prenume feminin cu o largă arie de răspîndire și apreciat astăzi, Veroníca are o istorie interesantă dar nelămurită pe deplin, lucru care face ca, în diverse lucrări de specialitate, numele să fie interpretat etimologic în două moduri, total contradictorii. Vom porni succinta noastră investigație de la existența, în cîteva limbi din apusul Europei, a cuvîntului comun veronica (aceasta este forma italiană căreia îi corespund fr. véronique, engl. vernicle etc.) prin care este desemnată o bucată de pînză, conservată în biserica Sfîntul Petru din Roma de la 1292. Pe această țesătură s-ar găsi imprimat chipul lui Iisus, dar nu este vorba de o pictură obișnuită, ci de cu totul altceva, care intră în domeniul legendei: se povestește că, în drum spre Golgota unde trebuia să fie răstignit, una dintre femeile care îl însoțeau, numită Veronica, i-a dat lui Iisus o pînză ca să-și șteargă fața acoperită de sînge și sudoare, pe care a rămas imaginea de atunci. Legenda, care din punct de vedere al logicii faptelor nu are nimic miraculos, nu apare în textele evanghelice, ci mult mai tîrziu, în surse apocrife. Cuvintele amintite mai sus provin dintr-un termen medio-latin (adică atestat în perioada cuprinsă între anii 600 – 1500), veronica; prima ipoteză referitoare la originea acestuia acceptată în dicționare și într-un total acord cu legenda, îl consideră o formație din vera „adevărată, reală” și iconicus, un adjectiv corespunzător lui Icon (ambii termeni sînt împrumutați deci din greacă: eikon „asemănare, imagine, similitudine” – ajuns prin slavă la noi sub forma icoană „reprezentare a unui personaj sfînt” și eikonikos „asemănător, similar”). Substantivul comun ar fi devenit apoi nume personal feminin, fapt ce implică considerarea acestuia drept creație tîrzie a onomasticii creștine. în afara unor impedimente de natură strict lingvistică, etimologia de mai sus pare destul de șubredă, ceea ce îi determină pe unii lingviști să vadă relația veronica – Veronica invers, adică nu de la un cuvînt comun la numele personal, ci de la acesta la cuvîntul comun (exemple de asemenea transformări, operate prin substituire și generalizare, pot fi date și din limba română: de ex. pentru pînză de America se folosea curent americă, prin care era numită în cele din urmă orice pînză albă). În cazul de față, veronica avea aproape statut de nume propriu, întrucît nu desemnează decît un singur obiect, așa că proveniența sa dintr-un nume personal poate fi sprijinită și din acest punct de vedere. Cum apariția creștinismului este plasată în mediul iudeo-elenistic din Orient, numele personal în cauză ar trebui căutat în acest context. Și într-adevăr, izvoarele grecești atestă existența și folosirea numelui pers. Bereníke încă din epoca lui Alexandru Macedon. Cele 11 persoane astfel numite și cunoscute din istorie fac parte din dinastia Ptolemeilor și Seleucizilor – deci Egipt și Siria; la începutul erei noastre numele apare și în Iudeea, unde era purtat de femei din casa regală (fiica regelui Irod, Agripa I, și iubita împăratului Vespasian; fiica Salomeei, sora lui Irod etc.). Berenike are continuitate și apare chiar în unele acte apocrife, ca nume al unei femei înviate de Iisus, iar mai tîrziu, după sec. 6, pentru femeia care ar fi păstrat pînza cu imaginea chipului celui răstignit. Atestat la Plutarh chiar sub forma Berronike (B- se pronunța acum V-, deci poate fi presupusă transmiterea prin tradiție orală), numele macedonean, corespunzător gr. Pherenike, este la origine un compus din radicalul verbului pherein „a purta, a aduce etc.” (→ Cristofor; Nichifor) și nike „victorie” (→ Nicolae). Purtat și de cîteva martire din Orient, Veronica devine calendaristic și este preluat de slavi, prin intermediul cărora ajunge la noi; atestat sporadic în documentele mai vechi, numele devine mai frecvent abia în secolul trecut. ☐ Engl. Veronica, fr. Véronique, germ. Veronika (hipoc. Vroni) și probabil Verena, it. Veronica, magh. Veronika, bg. Veronika, rus. Verenika, Veronika. ☐ Poeta Veronica Micle.

VERONICA L., ȘOPÎRLIȚĂ, VERONICA, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din regiunile temperate și reci ale globului, peste 200 specii, anuale, vivace, erbacee sau lemnoase. Frunze opuse, rar în verticil sau alterne, uneori grupate la baza tulpinii, formînd rozete. Flori albastre, albe, purpur, roșii cu dungi (caliciul cu 4-5 lacinii, rar 3, 2 stamine intercalate pe buza superioară, corolă rotundă, patentă, bilabiată, buza inferioară mai mică, cu tubul cilindric), dispuse la vîrful ramurilor, pînă la 0,40 m lungime, sau în axa frunzei, cu bractee, în spice sau raceme. Fruct, capsulă.

Veronica anagallis L. Specie cu flori albastre-deschis (caliciul cu 4 lacinii), dispuse în raceme, cu pedunculii la subsuoara frunzelor. Frunze glabre, sesile, lanceolate sau ovate, crenat-serate. Tulpină glabră, unghiulară, deseori fistuloasă. Plantă perenă, pentru locuri inundabile, umede.

Veronica beccabunga L. Specie cu flori albăstrui, cu nervuri mai închise, uneori roșietice (caliciul cu 4 lacinii), raceme cu pedunculii axilari. Frunze scurt-pețiolate, eliptice, obtuze, glabre, serat-crenate. Plantă de apă puțin adîncă, perenă, cu tulpină cilindrică, glabră, pînă la 0,30 m înălțime.

Veronica chamaedrys L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albastre cu vinișoare mai întunecate, azurii, puțin crestate la vîrf (caliciul cu 4 lobi), dispuse în raceme axilare. Frunze ovate, dentate, aproape sesile. Plantă erbacee, perenă, tulpină pînă la 20 cm înălțime, ascendentă, simplă sau puțin ramificată, păroasă.

Veronica gentianoides Vahl. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albastre-deschis, dispuse în racem, cele bazale dispuse în rozetă, lat-lanceolate. Frunze glabre, întregi sau puțin dințate, cele tulpinale lanceolat-ascuțite, mai mici. Plantă perenă cu tulpini simple, ușor-pubescente, pînă la 0,50 m înălțime.

Veronica incana L. Specie care înflorește vara. Flori mici, albastre, sepale liniare cu vîrf bont, ondulate, dispuse în ciorchine dens, în formă de spic ascuțit, la capătul unui peduncul erect, rigid, înfrunzit, cu frunze opuse. Frunze radicale, lat-lanceolate, fin-crenate, așezate într-o rozetă. Plantă erbacee, înaltă de 0,50 m, argintie sau gri-pîsloasă.

Veronica latifolia L. (syn. V. urticifolia Jacq.). Specie care înflorește vara. Flori roz-pal, rar albe, cu striuri mari, întunecate, în racem. Frunze ovat-ascuțite, dentate, cele superioare cu vîrf lung, ascuțit. Plantă perenă, erbacee, cu tulpină pînă la 0,45 m înălțime, pubescentă.

Veronica longifolia L. Specie care înflorește vara. Flori albastre-lila, solitare, în axa frunzelor sau în spice dense sau raceme. Frunze, obișnuit, cîte 3-4 în verticil, uneori opuse, lanceolate. Plantă perenă, pînă la 1,25 m înălțime.

Veronica prostrata L. (syn. V. rupestris hort.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albastre-lila, rar albe (caliciul cu 5 diviziuni), dispuse în raceme dense, axilare. Frunze mici, obtuz-lanceolate sau liniar-lanceolate, dentate, scurt-pețiolate. Plantă perenă, erbacee, pînă Ia 20 cm înălțime, tulpini tufo ase, ascendente sau, cele sterile, culcate, subțiri, păroase.

Veronica spicata L. Specie care înflorește vara. Flori albastre-lila (caliciul păros cu 4 diviziuni, laciniile corolei 4, ovat-lunguiețe, îndoite înăuntru în timpul înfloririi, apoi patente), în. racem spiciform, compact. Florile uscate își păstrează culoarea. Frunze obtuz-lanceolate-pubescente, opuse, crenat-serate. Plantă perenă, tulpini simple, pînă la 0,45 m înălțime, recomandată pentru apartamente (cultură la ghivece).

Veronica teucrium L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albastre-azurii cu vinișoare mai închise, mari (caliciul cu 5 diviziuni), în raceme dense, spiciforme, piramidale, axilare. Frunze mari, ovat-ascuțite sau alungit-eliptice, dințate, sesile. Plantă erbacee, perenă, pînă la 0,60 m înălțime.