21 de definiții pentru Veronica (gen de plante)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ventrili sf [At: COTEANU, PL. 13 / V: (înv) vin~, (reg) vindr~ / Pl: ~ici / E: vintre + -ilică] 1 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată spre vârf, acoperită cu peri aspri, cu frunzele obovale, îngustate într-un pețiol scurt, cu florile albastre-deschis, albe sau trandafirii Si: șopârliță, veronică (1), ventricea (2), (reg) mătrice, strătorică, buruiană-de-cel-pierit (Veronica officinalis). 2 (Bot) Șopârliță (Veronica latifolia). 3 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina culcată sau agățătoare, cu flori mari, albastre, care cresc la subsuoara frunzelor Si: ventricea (1) (Veronica persica). 4 (Bot) Bobornic (Veronica prostrata). 5 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina târâtoare sau ascendentă, adesea ramificată de la bază, cu frunzele galbene-verzui, cu florile mai ales albe cu dungi albăstrii (Veronica agrestis). 6 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina simplă, cu florile albastre, care crește prin fânețe și prin pășuni (Veronica spicata).

ventrili s.f. (bot.) 1 Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, cu tulpina culcată sau agățătoare, cu florile albastre, care cresc la subsuoara frunzelor (Veronica tournefortii). 2 Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, păroasă, cu tulpina tîrîtoare la bază și ridicată la vîrf, cu florile albastre, albe sau albe-trandafirii, cu dungi închise, cu proprietăți antiscorbutice, diuretice etc. (Veronica officinalis); ventricea, veronică. • pl. -ci. și (înv.) vintrilică, vindrilică s.f. /vintre + -ilică.

BOBÓRNIC, bobornici, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă, cu frunze cărnoase și cu flori albastre (Veronica beccabunga).Et. nec.

ȘOPÂRLÍȚĂ, șopârlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, întrebuințate în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță.

VENTRILÍCĂ, ventrilici, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina culcată sau agățătoare și cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea. (Veronica tournefortii). 2. Plantă erbacee păroasă, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată la vârf, cu flori albastre, albe sau albe trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis).Et. nec.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

IÁRBĂ iérburi f. 1) Orice plantă erbacee (sălbatică) cu frunze verzi și flexibile (care servește, de regulă, drept hrană pentru animale). ◊ ~-creață mentă. ~a dracului tutun. ~ rea a) iarbă otrăvitoare; b) iarbă care invadează culturile, împiedicându-le să crească. ~a-fiarelor plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina erectă, având frunze opuse alungite și flori albe, gălbui sau verzui. ~-grasă plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, având frunze cărnoase lucioase și flori albe sau galbene, folosită în scopuri medicinale. ~-de-Sudan plantă erbacee exotică, cu tulpină erectă înaltă, cu frunze înguste și lungi, cultivată pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbărie. ◊ Câtă frunză și ~ în număr extrem de mare. A căuta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a căuta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetație naturală sau cultivată de plante erbacee (de obicei de aceeași specie) mărunte și dese. 4) Nutreț din astfel de plante erbacee proaspăt cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

ȘOPÂRLÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la șopârlă) Plantă erbacee medicinală, cu tulpină erectă, cu frunze ovale și cu flori albastre, dispuse în ciorchine. /șopârlă + suf. ~iță

VENTRILÍCĂ ~ci f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, uneori albe sau albe-trandafirii, care crește prin regiunile cu climă temperată. /Orig. nec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi

șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe

ventrilícă s. f., g.-d. art. ventrilícii; pl. ventrilíci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BOBÓRNIC s. (BOT.; Veronica beccabunga) șopârliță, (reg.) pribolnic.

IARBĂ s. v. praf de pușcă, pulbere.

IÁRBĂ s. (BOT.) iarba-broaștei (Hydrocharis morsus-ranae) = (reg.) limba-broaștei, mușcatul-broaștelor; iarba-cănărașului (Phalaris canariensis) = (reg.) mei-lung, meiul-canarilor; iarba-ciutei (Doronicum austriacum) = (reg.) iarba-căprioarei, iarba-lupului; iarba-câinelui (Cynodon dactylon) = pir-de-țelină, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vântului, iarbă-câinească; iarba-câmpului (Agrostis alba sau stolonifera) = (reg.) păiuș, iarba-vântului; iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum) = (reg.) brilioancă, rânduniță; iarba-găii (Picris hieracioides) = (reg.) amăruță; iarba-osului (Helianthemum chemaecistus, vulgare etc.) = (reg.) ferăstrău, mălăoi, rujă; iarba-sfântului-Ioan (Salvia sclarea) = (reg.) șerlai; iarba-șarpelui = a) (Veronica latifolia) (reg.) șopârliță, ventrilică; b) (Echium vulgare) (rar) viperină, (reg.) ochiul-mâței; iarbă-albă (Phalaris arundinacea) = (reg.) ierbăluță, panglici (pl.), panglicuță, iarba-boierului, iarbă-creață; iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata) = (reg.) gălbenele (pl.), floare-de-lingoare, mărul-cucului, rădăcină-de-lingoare; iarbă-de-mare = zegras; iarbă-de-ureche (Sedum maximum) = (reg.) oloisă, verzișoară, iarbă-grasă; iarbă-dulce (Polypodium vulgare) = (reg.) spasul-dracului; iarbă-grasă (Portulaca oleracea) = (reg.) grașiță, porcină, iarbă-de-grădină; iarbă-mare = a) (Inula helenium) (reg.) oman, toaie; b) (Stellaria holostea) (reg.) coadă-de-găină; iarbă-puturoasă (Bifora radians) = puciognă, (reg.) scărișor, buruiană-pucioasă, buruiană-puturoasă; iarbă-roșie = a) (Polygonum persicaria) (reg.) iarba-puricelui; b) (Bidens cenuus) (reg.) cârligioară; iarbă-usturoasă (Teucrium scordium) = (reg.) dumbeț, ustoroi-de-lac.

ȘOPÂRLÍȚĂ s. v. amăreală, iarba-șarpelui.

ȘOPÂRLÍȚĂ s. (BOT.) 1. (Veronica chamaedrys) (reg.) sămcuță. 2. (Veronica beccabunga) bobornic, (reg.) pribolnic. 3. (Parnassia palustris) șopârlaiță, șopârlică, (rar) parnasie, (reg.) plescaiță, șopârlariță. 4. (Prunella vulgaris) șopârlaiță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră.

VENTRILÍCĂ s. v. iarba-șarpelui.

VENTRILÍCĂ s. (BOT.) 1. (Veronica tournefortii) ventricea. 2. (Veronica officinalis) (reg.) mătrice, strătorică, buruiană-de-cel-perit. modificată


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VERONICA L., ȘOPÎRLIȚĂ, VERONICA, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din regiunile temperate și reci ale globului, peste 200 specii, anuale, vivace, erbacee sau lemnoase. Frunze opuse, rar în verticil sau alterne, uneori grupate la baza tulpinii, formînd rozete. Flori albastre, albe, purpur, roșii cu dungi (caliciul cu 4-5 lacinii, rar 3, 2 stamine intercalate pe buza superioară, corolă rotundă, patentă, bilabiată, buza inferioară mai mică, cu tubul cilindric), dispuse la vîrful ramurilor, pînă la 0,40 m lungime, sau în axa frunzei, cu bractee, în spice sau raceme. Fruct, capsulă.

Intrare: Veronica (gen de plante)
Veronica (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
  • Veronica