2 intrări

school Articole pe această temă:

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari.

VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari.

venera vt [At: BARASCH, M. III, 110/28 / Pzi: ~rez, (îvr) vener / E: fr vénérer, lat venerari] 1 A manifesta un respect religios, în cadrul unei forme de cult1, pentru divinitate, un sfânt sau un obiect sacru Si: a adora (3). 2 A cinsti în cel mai înalt grad pe cineva sau ceva. 3 A avea o prețuire profund respectuoasă și afectuoasă pentru cineva sau ceva.

venera vb. I. tr. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. Ridicați monumente eroilor voștri! Venerați memoria lor (FIL.). ♦ (relig.; compl. indică divinități) A manifesta un respect religios pentru...; a cinsti în cel mai înalt grad. Fecioara Maria este venerată de toți creștinii. • prez. ind. -ez. /<fr. vénérer, it. venerare, lat. venerari.

VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti, a stima în cel mai înalt grad. Marinarii antichității venerau argonauții, ca pe adevărații precursori ai meșteșugului de a pluti cu pînze. C. PETRESCU, Î. I 15.

VENERÁ vb. I. tr. A arăta venerație față de cineva. [< fr. vénérer, it. venerare, cf. lat. venerari].

VENERÁ vb. tr. a arăta venerație față de cineva sau de ceva; a stima în cel mai înalt grad. (< fr. vénérer, lat. venerari)

A VENERÁ ~éz tranz. (ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a respecta în mod deosebit; a adora; a idolatriza; a diviniza; a zeifica; a deifica. /<fr. vénérer, lat. venerari

venerà v. a avea venerațiune pentru cineva sau ceva.

Venere (Venus) f. 1. Mit. zeița frumuseții: Venere, marmură caldă, ochiu de piatră ce scânteie, braț molatic ca gândirea unui împărat poet EM.; 2. fig. frumusețe admirabilă: e o Venus; 3. Astr. cea mai strălucită dintre planete, numită și Luceafărul de dimineață.

*veneréz v. tr. (lat. véneror, -ári). Simt un adînc respect religios: a venera un binefăcător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză

venerá vb., ind. prez. 1 sg. veneréz, 3 sg. și pl. venereáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VENERÁ vb. 1. v. glorifica. 2. v. adora.

VENERA vb. 1. a cinsti, a cînta, a elogia, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Să-i ~ pe eroii patriei.) 2. a adora, a diviniza, a idolatriza, (înv.) a cinsti, a slăvi. (Își ~ soția.)

A venera ≠ a defăima, a detesta


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Venera Prenume feminin modern și apreciat astăzi, Venéra păstrează amintirea cunoscutei zeițe pe care romanii o numeau Vénus, gen. Veneris. Veche divinitate italică a primăverii și a vegetației, Venus a fost identificată cu → Afrodita a grecilor, preluînd de la aceasta mitul și cîteva atribute, printre care și cel de zeiță a frumuseții. Conform unei vechi legende, impusă definitiv de Vergiliu, Venus ar fi străbuna poporului roman (ea este mama lui Enea, a cărui fiică, Rea Silvia, l-a născut pe Romulus sau, după altă genealogie, Rea Silvia ar fi fiica lui Numitor, al șaisprezecelea rege alban din dinastia lui Enea); adăugînd la aceasta și faptul că ginta Iulia se considera descendentă directă din Venus (prin Iulius sau Ascanius, fiul lui Enea), vom înțelege de ce cultul zeiței se bucura de atîta popularitate și era celebrat cu atîta fast pe vremea lui Cezar și Augustus, cei mai străluciți reprezentanți ai ginții considerate de origine divină. Pentru romani, numele zeiței avea semnificație clară întrucît venus gen. veneris însemna chiar „dragoste” (cuvîntul este de origine indo-europeană și se înrudește cu sanscr. vanoti „iubește” sau chiar cu germ. wunsch și engl. wish „dorință”). Ca și alte nume de zei (Marte, Mercur, Jupiter etc.), Venus desemnează încă din antichitate, și una dintre planetele sistemului solar (a doua în ordinea depărtării de soare, numită la noi și luceafărul – de seară sau de dimineață); după calendarul planetar, una din zilele săptămînii era dedicată lui Venus (ca și luni „a zeiței Luna”, marți „a lui Marte”, miercuri „a lui Mercur”, joi „a lui Jovis”), lat. dies Veneris sau Veneris dies (atestate din sec. 4 e.n.) păstrîndu-se în rom. vineri, it. venerdi, fr. vendredi, sp. viernes etc. (chiar și germ. Freitag, engl. Friday etc. au aceeași semnificație, întrucît Freia era zeița care la germanici corespundea lui Venus). Așa se face că Veneris dies devine egal cu gr. hemera Aphroditis și paraskeue, iar numele pers. Venera corespunde cu → Afrodita și → Paraschiva. De la Venus, romanii derivaseră și cîteva cognomene cu valoare teoforică și dedicativă: Venerius, fem. Veneria, Venerianus, Venerilla, Venerina, Veneriosus, fem. Veneriosa. Pentru apariția și continuitatea, în epoca creștină, a numelui Venera este interesant de amintit că în Sicilia este foarte răspîndit cultul unei sfinte Venera sau Parasceve, care ne amintește de sfînta Vineri din folclorul nostru; cum în unele izvoare această Venera era considerată fecioară și martiră, se poate considera că numele este o formație mai veche care a fost sprijinită de sinonimul Parasceve (mai ales în Sicilia, influența grecească a fost foarte puternică). Cum în italiană numele zeiței este Venere (formă folosită de M. Eminescu în Venere și Madonă), deci aproape identic cu Venera, acesta din urmă capătă o nouă strălucire din epoca Renașterii, care aduce moda numelor clasice. Folosit la noi numai din ultima vreme, Venera pare mult mai frecvent decît Afrodita (se pare că la noi zeița frumuseții desăvîrșite este mai bine cunoscută sub numele ei grecesc și de aceea impunerea lui se face cu mai multă scrupulozitate). Este posibil ca preponderența lui Venera să se datoreze și legăturii foarte strînse cu numele zilei vineri (adică să fie dat fetelor născute în această zi). ☐ Germ. Venus, it. Venere, Venera, magh. Venusz, rus. Venera (mai vechi, Veneria) etc. ☐ Frumusețea zeiței a inspirat numeroase creații plastice, dintre care amintim pe Afrodita din Cnidos, Venus sau Venere capitolina, de Medici, din Cirene, din Milo sau picturile lui Boticelli, Rafael, Tiziano, Rubens etc.; pentru frumusețea lor, vom aminti și cîteva versuri din Venere și Madonă de M. Eminescu: „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,/ Lume ce gîndea în basme și vorbea în poezii,/ O! te văd, te-aud, te cuget, tînără și dulce veste/ Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei./ / Venere, marmoră caldă, ochi de piatră ce scînteie,/ Braț molatec ca gîndirea unui împărat poet,/ Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie,/ a femeii ce și astăzi tot frumoasă o revăd...”

Intrare: Venera
Venera
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: venera
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • venera
  • venerare
  • venerat
  • veneratu‑
  • venerând
  • venerându‑
singular plural
  • venerea
  • venerați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • venerez
(să)
  • venerez
  • veneram
  • venerai
  • venerasem
a II-a (tu)
  • venerezi
(să)
  • venerezi
  • venerai
  • venerași
  • veneraseși
a III-a (el, ea)
  • venerea
(să)
  • venereze
  • venera
  • veneră
  • venerase
plural I (noi)
  • venerăm
(să)
  • venerăm
  • veneram
  • venerarăm
  • veneraserăm
  • venerasem
a II-a (voi)
  • venerați
(să)
  • venerați
  • venerați
  • venerarăți
  • veneraserăți
  • veneraseți
a III-a (ei, ele)
  • venerea
(să)
  • venereze
  • venerau
  • venera
  • veneraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

venera

etimologie: