2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VASÁL, -Ă, vasali, -e, s. m. și f. (în Evul Mediu, în Apusul Europei) Persoană care, în schimbul unui beneficiu sau feude, datora suzeranului său omagiu, fidelitate și avea obligații civile și militare față de acesta; p. gener. supus. (Adjectival) Persoană vasală. Stat vasal. – Din fr. vassal.

vasal, ~ă [At: I. GOLESCU, C. Pl: ~i, ~e / E: fr vassal] 1 sm (În epoca feudală, în apusul Europei) Nobil care, în urma primirii unei feude și a prestării omagiului, devenea dependent de un suzeran, datorându-i acestuia fidelitate și anumite servicii militare sau civile. 2 sm (În epoca feudală, în unele părți ale Europei) Principe1, domnitor sau duce1 care, în urma prestării omagiului, devenea parțial dependent de un suzeran, obligându-se să respecte interesele acestui și să-i facă anumite servicii, în condiții prestabilite. 3 sm Conducător de stat dependent față de un suzeran. 4 sm (În Evul Mediu, în sud-estul Europei și în alte zone limitrofe ale Imperiului Otoman) Domnitor, principe1 sau alt conducător de stat care, fiind numit sau confirmat de către sultan, se obliga să plătească acestuia tribut, să ofere ajutor militar și să se conformeze politicii externe a suzeranului, păstrându-și autonomia conducerii interne. 5 a (Mai ales în Evul Mediu; d. state) Care era în raport de dependență politică, economică și militară față de un alt stat considerat suveran Si: (îvp) atârnat2 (4), închinat. 6 sm (Rar; pgn) Persoană dependentă de cineva.

VASÁL, -Ă, vasali, -e, s. m. și f. (În evul mediu, în apusul Europei) Persoană, stat care se afla în raporturi de vasalitate față de un senior sau de un alt stat; p. gener. supus. ◊ (Adjectival) Persoană vasală. Stat vasal. – Din fr. vassal.

VASÁL, -Ă, vasali, -e s. m. și f. (În orînduirea feudală) Persoană care depindea de un senior; p. ext. subjugat, supus. În Țara Romînească și în Transilvania stăpîneau doi vasali orbi și muți ai Turciei. HASDEU, I. V. 69. Banul, cîrmuind singur banatul Craiovei și fiind domnului numai vasal, a trebuit să aibă o oștire a sa. BĂLCESCU, O. I. 14.

VASÁL s.m. și f. 1. (În orânduirea feudală) Persoană care depunea omagiu seniorului său. 2. Persoană sau țară supusă, înrobită unei alte persoane sau țări. [Cf. fr. vassal, lat. med. vassalus].

VASÁL s. m. f. (în orânduirea feudală, în apusul Europei) persoană, stat care, în schimbul unor beneficii sau feude, datorau suzeranului de care depindeau omagiu, fidelitate și unele obligații civile și militare; (p. ext.) om, grup dependent de un altul. ◊ (adj.) supus, tributar. (< fr. vassal)

VASÁL1 ~i m. (în orânduirea feudală) Persoană care se supunea unui senior, având anumite obligații și care primea în schimb o feudă. /<fr. vassal

VASÁL2 ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane sau țări) Care se află în stare de dependență. /<fr. vassal

vasal m. 1. cel ce depindea de un senior, dela care ținea un feud; 2. fam. persoană dependentă de cineva, de ceva.

*vasál, -ă s. și adj., pl. m. (fr. vassal, cuv. celtic). În evu mediŭ, supus unuĭ suzeran pin credință și omagiŭ: senioru și vasaliĭ luĭ. Supus, tributar: o țară vasală. V. client.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vasál adj. m., s. m., pl. vasáli; adj. f., s. f. vasálă, pl. vasále

vasál s. m., adj. m., pl. vasáli; f. sg. vasálă, g.-d. art. vasálei, pl. vasále

Intrare: vasal (adj.)
vasal1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vasal
  • vasalul
  • vasalu‑
  • vasa
  • vasala
plural
  • vasali
  • vasalii
  • vasale
  • vasalele
genitiv-dativ singular
  • vasal
  • vasalului
  • vasale
  • vasalei
plural
  • vasali
  • vasalilor
  • vasale
  • vasalelor
vocativ singular
plural
Intrare: vasal (s.m.)
vasal2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vasal
  • vasalul
  • vasalu‑
plural
  • vasali
  • vasalii
genitiv-dativ singular
  • vasal
  • vasalului
plural
  • vasali
  • vasalilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vasal vasală

  • 1. în Evul Mediu (În Apusul Europei) Persoană care, în schimbul unui beneficiu sau feude, datora suzeranului său omagiu, fidelitate și avea obligații civile și militare față de acesta.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • În Țara Romînească și în Transilvania stăpîneau doi vasali orbi și muți ai Turciei. HASDEU, I. V. 69.
      surse: DLRLC
    • Banul, cîrmuind singur banatul Craiovei și fiind domnului numai vasal, a trebuit să aibă o oștire a sa. BĂLCESCU, O. I. 14.
      surse: DLRLC

etimologie: