vană² sf [At: MARIAN, Î. 47 / Pl: ~ne, (reg) văni, vene / E: ger Wanne] 1 Vas mare (de tablă, de lemn, de faianță etc.) pentru îmbăiat sau pentru spălat rufe Si: albie¹ (1), cadă (2), (pop) scaldă, scăldătoare, (reg) balie, copaie (1), covată (1), (Trs) vandăl (1), (îrg) feredeu (2). 2 Cadă în care se introduc lichidele folosite în diverse operații industriale.

vană¹ sf [At: NOM. PROF. 27 / Pl: ~ne / E: fr vanne] 1 (Teh) Dispozitiv al unui robinet care servește la deschiderea, la întreruperea sau la reglarea circulației unui fluid Si: obturator. 2 (Pex) Robinet. 3 (Reg) Poartă¹ la zăgazul unui râu pe unde ies plutele¹.

VÁNĂ, vane, s. f. 1. Vas mare (de lemn, de tablă, de tuci, de faianță) pentru îmbăiat (mai rar pentru spălat rufe). Iau un ciubăr, o vană sau o covată mare, toarnă într-însa apa din căldare. MARIAN, Î. 47. 2. Dispozitiv montat în interiorul robinetelor și servind la deschiderea sau întreruperea circulației fluidului; p. ext. robinetul împreună cu acest dispozitiv; sertar (2).

VÁNĂ s. f. 1. vas mare, cadă pentru îmbăiat sau pentru spălat rufe. 2. dispozitiv de deschidere, închidere sau reglare a debitului unui lichid dintr-o conductă. (< germ. Wanne)

VÁNĂ ~e f. 1) vas special (adânc și lung) în care se face baie; cadă pentru baie. 2) tehn. Element al unor robinete cu ajutorul căruia se deschide sau se întrerupe circulația apei. [G.-D. vanei] /<germ. Wanne

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Rar) Zadarnic, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.

van¹ sn [At: DN² / Pl: ? / E: fr van] (Frr) Trăsură închisă care servește la transportul cailor de curse.

van², ~ă a [At: HELIADE, O. I, 369 / Pl: ~i, ~e / E: lat vanus, -a, -um, it vano cf fr vain] 1 Zadarnic. 2 Iluzoriu. 3 Neîntemeiat. 4-5 (Îljv) În ~ (Care este) în zadar. 6 (Înv; d. oameni) Vanitos (1).

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livr.) Zadarnic, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livresc) Zadarnic, inutil, fără rost. Toată agitația noastră a fost vană. SADOVEANU, E. 31. Tăcerea și liniștea pentru el au fost un cuvînt van, un nonsens aproape. ANGHEL, PR. 77. O agonie a sufletului, o luptă vană, crudă. EMINESCU, N. 73. Tot timpul se consumă în intrigi, dezbateri personale, vane. GHICA, A. 767. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba, fără rost. În van ai blestema și-n van ai geme. IOSIF, PATR. 81. În van mai caut lumea-mi în obositul creier. EMINESCU, O. I 71. În van ne umplem capul cu învățături, dacă inima ne este seacă de simțăminte. BOLLIAC, O. 260. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. Există un fumat trist și necăjit ca o desperare mută, ca o vană consolare. RALEA, O. 64. Nici preoți și nici medici nu cheamă, spre-a le cere, C-o vană ușurare, o vană mîngîiere. MACEDONSKI, O. I 265. Să nu-mi împle sufletul de-o vană, dureroasă iluziune. EMINESCU, N. 72.

VAN, -Ă adj. 1. Zadarnic, fără rost; lipsit de sens. ◊ În van = zadarnic. 2. Iluzoriu; neîntemeiat. [< it. vano, cf. lat. vanus].

VAN², -Ă adj. 1. fără rost; lipsit de sens. ♦ în ~ = în zadar. 2. iluzoriu; neîntemeiat. (< it. vano, lat. vanus)

VAN ~ă (~i, ~e) 1) Care nu are nici un rost; lipsit de sens; fără de rost; zădarnic; inutil. Efort ~. ◊ În ~ fără rost; în zadar; degeaba. 2) Care nu are un temei real; neîntemeiat. Speranțe ~e. /<lat. vanus, it. vano

van a. deșert, zadarnic: cu mâna mea ’n van pe lume lunec EM.

*van, -ă adj. (lat. vanus). Deșert, zadarnic: pentru vana glorie șĭ-a stricat liniștea. În van, în zadar: a muncit în van.

vánă s. f., g.-d. art. vánei; pl. váne

vánă s. f., g.-d. art. vánei; pl. váne

în van loc. adv.

van (rar) adj. m., pl. vani; f. vánă, pl. váne